Preotul Vasile Gavrilă: “Sfântul Nectarie Taumaturgul, omul care a trăit ca un înger în trup”

Citeşte mai departe...Sărac cu trupul, bogat cu sufletul, mereu aproape de cei suferinzi… Nectarie de Eghina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii creștine, datorită vieții trăite după regula de aur a Evangheliei: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. A fost prigonit, batjocorit și nedreptățit în repetate rânduri, adesea chiar de ceilalți slujitori ai altarului. Cu toate acestea, a ales să întoarcă răul cu binele și a devenit astfel un exemplu pentru generații întregi. Astăzi, în ziua sa de pomenire, milioane de oameni își îndreaptă rugăciunile către cel ce a trăit „ca un înger în trup” și cunoaște răbdarea durerilor, dar și triumful în mijlocul imposibilului. Despre Sfântul Nectarie, ocrotitorul Asociației “Salvează o inimă”, a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii Ruse „Sfântul Nicolae” din București.

 

Cine este Sfântul Nectarie și cum a devenit el atât de cunoscut poporului român?

Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți la ora actuală, nu numai pentru noi, românii, ci pentru aproape întreaga lume creștină. În străinătate, în țări din Occident, în ciuda faptului că protestanții nu îi cinstesc pe sfinți, au o evlavie deosebită la Sfântul Nectarie, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Serafim de Sarov… Au început să se întoarcă chiar și la Sfinții Trei Ierarhi! Deci, dacă este așa de cunoscut, înseamnă că a fost o personalitate copleșitoare. S-a impus prin ce se impun sfinții, printr-o viață sfântă, evident! Evanghelia a fost Legea vieții lui, ca la Sfântul Vasile cel Mare. Cum spunea Sfântul Grigorie, virtutea era modul lui de a viețui. A fost un copil sărac, dar nu și la suflet. Nu a avut cele ale lumii materiale, dar le-a avut pe cele spirituale. S-a născut la 1 octombrie 1846 în satul Silivria din Tracia. Ca oricare copil, mai ales că era după perioada turcocrației, dorea să studieze și el, era un copil inteligent. Au reușit părinții să îl dea la școală și astfel a studiat la Constantinopol teologia la nivel mediu. După care, fiind situația delicată, a luat legătura cu patriarhul de Alexandria unde a și fost primit, dar a trebuit să își continue studiile, să fie pregătit pentru ceea ce ar fi dorit să facă patriarhul cu el, și anume să îl trimită misionar în Africa, mai concret în Egipt. L-a trimis în Cairo, pentru că acolo avea un punct de lucru cu creștinii pe care îi păstorea. În perioada 1882-1886, a făcut studiile de teologie de la Atena. Între timp, în 1876 se călugărise și a intrat într-o mănăstire, Mănăstirea cea Nouă. (De ce se numea așa: Grecia trecuse prin ceea ce numim tăvălugul otoman și erau mănăstiri care au fost desființate) La numai un an de zile după ce a intrat în mănăstire a fost hirotonit diacon, și-a făcut studiile, iar după ce le-a terminat, patriarhul l-a numit consilier patriarhal la Cairo. În 1889, a fost hirotonit mitropolit pentru cetatea Pentapole, însă lucrul acesta nu a durat mult. Cred că diavolul a dezlănțuit o teribilă luptă cu el prin cei apropiați, prin frații lui și a trebuit să se întoarcă la Atena în 1890, sărac lipit pământului și să încerce să își găsească un loc acolo. A primit dreptul de a fi profesor și a preda teologie într-un seminar, unde a fost chiar și director. Perioada aceasta, cât a fost mitropolit și director de seminar este una dintre cele mai frumoase și îndrăgite de toți. Sfântul Nectarie a fost un pedagog excepțional, un teolog deosebit, un om deosebit de profund, interesat în ale teologiei în sensul cel mai propriu al cuvântului. Când spun că a fost un bun pedagog nu mă refer doar la instrucția lui teologică, ci la comportamentul, la tactul, la metoda lui pedagogică. A fost un exemplu! Când cineva era pedepsit, el împlinea pedepsele. Dacă se certau elevii între ei și nu făceau ceea ce trebuia, se ducea mitropolitul și făcea el, îndeplinea el sarcinile în locul lor! Ori, asta a fost o carte de vizită și o recomandare pentru toți cei care l-au cunoscut. Cumva de aici aflăm și de ce a pătimit cât a fost în Egipt din partea semenilor lui, câtă ură a putut să atragă, pentru că era extrem de bun, de blând și de cinstit! Știm foarte bine că onestitatea cu oportunitatea practicată de alții nu fac front comun.

 

A întors răul cu binele întotdeauna…

Întotdeauna! Asta a fost ceea ce l-a definit pe el. Din acest motiv, se gândește la un moment dat să construiască un așezământ monahal, iar în perioada 1904-1907 a și reușit să construiască o mănăstire de maici, unde s-a și retras. Tot aici a fost înmormântat după ce a trecut la Domnul, în 1920. Cei care au cunoscut viața lui au spus că a trăit ca un înger în trup. Asta însemna că avea o viață de rugăciune, de slujire, că trăia foarte modest. Acolo a fost și înmormântat, în 1920. Sigur că vestea despre el s-a dus încă de când era în viață. Deoarece el nu numai că avea o viață minunată, dar chiar a făcut minuni! A salvat la un moment dat insula de la foamete, pentru că a fost o secetă teribilă și s-a rugat Sfântul Nectarie foarte mult și a trimis Dumnezeu ploaie abundentă încât au fost recolte mari și pe toți i-a minunat lucrul acesta. După perioade de criză, după războaie se întâmplă nenorociri de genul acesta, iar Sfântul Nectarie a fost acolo ca un înger pentru ei. Ei știau și a început să se ducă vestea despre el. Au venit oameni la mormântul lui ca la un părinte! În 1953 s-a umblat la mormânt și s-a constatat că rămășițele lui au devenit moaște și au fost scoase și puse într-o raclă, iar în 1961 a fost canonizat. Ca zi de cinstire a fost stabilită data de 9 noiembrie, pentru că pe 8 noiembrie murise. Sfântul Nectarie este cunoscut drept Taumaturgul, vindecătorul, adică cel care ajută în boli. Mai ales prin faptul că a trecut el prin suferință, cred că Dumnezeu ascultă rugăciunile lui, dar și ale celor care se roagă și trec prin necazuri similare cu cele ale lui. Este un mare sfânt care a iubit foarte mult oamenii și este mare pentru că îi ajută în necazuri, în probleme, în boli, în suferință și așa mai departe.

 

Cunoașteți oameni care s-au rugat Sfântului Nectarie și au primit răspunsul așteptat la rugăciune?

Cunosc! Foarte mulți îmi spun, când îi întreb de copii, „Da, părinte, am un copil, îl cheamă Nectarie, pentru că ni l-a dat Dumnezeu când ne-am rugat la Sfântul Nectarie”. Sau cunosc cazuri concrete când oamenii dau buzna efectiv la racla cu moaștele Sfântului Nectarie, când sunt bolnavi, în suferință. Uneori se duc chiar înainte de a merge la spital. Nu e o poveste sau un moment de extaz. Cât ar fi de mare extazul, boala e boală și când te trezești te doare! Nu e cazul aici, oamenii chiar s-au vindecat!

 

Poate mai mult ca oricând, formele de suferință s-au înmulțit spectaculos. Vorbim astăzi de chisturi și tumori ca și când am vorbi de o răceală, deși încercăm să facem tot ce putem pentru a ne fi bine, atât din punct de vedere trupesc, dar și spiritual. Unde credeți că greșim de ne îmbolnăvim tot mai des?

Am să lansez o perspectivă pe care nu știu dacă și-o poate asuma toată lumea. Mă tem că noi, la ora actuală, facem prea puțin din punct de vedere spiritual. Spunea părintele Sofronie: „Societatea în care trăim noi, astăzi, a încercat să rezolve toate problemele, mai puțin problema rugăciunii, problema lui Dumnezeu. Și suntem foarte asaltați, lucru văzut în ceea ce spune fiecare om: „Nu am timp să mă duc la biserică, nu am timp de rugăciune!” Sunt oameni foarte serioși, foarte angajați care spun asta, iar eu îi cred pe mulți că dacă ar avea timp s-ar duce la biserică. Da, unii poate se ascund în spatele acestor scuze, însă, repet, facem cu toții foarte puțin. Cred că Dumnezeu îngăduie această avalanșă de suferință, de boli pe care tot Dumnezeu le gestionează și le ține sub control, pentru că nu vrea să ne pierdem! Și cred că este un fel de martiriu boala, suferința, la ora actuală. Nu le văd ca pe o pedeapsă. Sigur că dacă ne gândim la câte păcate se fac astăzi și mai ales la orgoliul aproape demonic prin care omul afirmă că e deja un demiurg, un salvator care își face propria împărăție, ar trebui de aici să decurgă suferințe foarte mari. Totuși, Dumnezeu nu le îngăduie chiar așa. Eu văd suferința mai degrabă ca pe o binecuvântare din partea lui Dumnezeu prin care ne arată că ne iubește și nu vrea să ne lase să pierim din cauza propriilor noastre cugete.

 

Sfântul Nectarie este una dintre dovezile vii pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ne arăta că boala nu este un sfârșit, ci un prilej de reflecție asupra adevăratelor valori ale vieții. Cum ne învață Sfântul Nectarie să ne ferim de situațiile care aduc încercări dureroase, uneori chiar devastatoare?

Ne învață prin propriul exemplu și prin teologia și scrierile lui, deosebit de profunde. Ne învață să ne raportăm la Dumnezeu și la viața noastră așa cum trebuie, să percepem viața ca pe marele dar al lui Dumnezeu și să o cinstim, să ne ridicăm la demnitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu în viața pe care ne-a dat-o. Și atunci sigur că lucrurile se rezolvă de la sine, pentru că, de fapt, vorbim despre principiul evangheliei: „Caută Împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga” Însă ne-a mai învățat și cum să suportăm boala, cum s-o purtăm, iar boala trebuie să fie ea însăși taumaturg, să îmi vindece sufletul.

 

Care ar fi calitatea care îl scoate în evidență pe Sfântul Nectarie?

Calitatea care îl definește pe el este bunătatea împletită cu blândețea și exersată în răbdare, iar toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi fost smerit. Un om smerit devine blând, bun și răbdător, iar bunătatea lui se manifestă prin compasiune și implicarea în viața celorlalți. Viața nu a trecut pe lângă Sfântul Nectarie și nici el pe lângă viață. Nici semenii lui nu au trecut pe lângă el și nici el pe lângă semenii lui. Nu putem vorbi doar de o singură calitate. A fost foarte credincios, L-a iubit pe Mântuitorul Hristos până la sfințenie, a fost un ierarh și un teolog deosebit, dar ceea ce-l definește pe el acestea sunt: blândețea, bunătatea, răbdarea, toate crescute din tulpina și din harul smereniei.

 

Dacă ar fi să se poată întoarce pe pământ pentru a ne trimite un singur mesaj, care credeți că ar fi acela?

Iubiți-L pe Hristos pentru că El vă iubește foarte mult!

 

Părintele Vasile Gavrilă s-a născut la 24 august 1962. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău și a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din București. În 2004 a obținut titlul de doctor în teologie cu lucrarea „Sfânta Taină a Cununiei în viața liturgică a Bisericii Ortodoxe“. Între anii 1994 și 1996 a predat la Seminarul Teologic Ortodox din Capitală. A fost lector suplinitor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța (1996-1997), la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2006-2007) și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (2010-2013). Din 1992 este preot paroh la Biserica Rusă „Sfântul Nicolae“ din Capitală.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Simte recunostinta si societatea din care faci parte va fi mai buna

Citeşte mai departe...Am incercat de multe ori, in ultima vreme, sa inteleg ce reprezinta recunostinta si ce implica ea. Cele mai bune raspunsuri le gasesc, intotdeauna, in mine, asa ca am plecat la drum in propria-mi cercetare interioara, pentru a afla ce este recunostinta si, mai ales, la ce rezultate poate duce, daca ajungem sa o constientizam. De altfel, constientizarea este esenta propriei noastre dezvoltari spirituale, poate la fel de importanta ca cea fizica, intelectuala si cu siguranta mai importanta decat cea financiara.

Oare ce ar insemna o societate formata din oameni nerecunoscatori, oameni care nu sunt in stare sa spuna multumesc si, mai trist, considera ca nu au niciun motiv sa o faca? In opinia mea, ar fi o societate plina de violenta, fie ca e doar violenta verbala si nu fizica, o societate aroganta si elitista. Poate va intrebati : de ce? Pai e simplu…daca n-ai pentru ce sa fii recunoscator, nu te poti bucura de ceea ce primesti, iar ceea ce ti se daruieste se va transforma intr-un simplu obiect care se multiplica in fiecare zi si necesita un spatiu de depozitare, in cel mai fericit caz. Sa fie clar, nu ma refer la aspectele materiale, ceasuri, parfumuri, masini, cadouri date doar pentru a cumpara sentimente, emotii precum iubirea si pentru a delimita ceea ce credem ca ni se cuvine, doar pentru ca, spre exemplu, ne-am nascut si nu mai e, vezi Doamne, nimeni ca noi. Asta e aroganta, ca prim efect al lipsei de recunostinta si al slabiciunii umane. La naiba, un simplu multumesc acordat unei persoane care arata preocupare pentru noi, arata ca ii pasa de noi, fie ca e parinte, fie ca e iubit sau iubita, fie ca e copilul tau, nu costa nimic. Mai mult, nu numai ca nu costa nimic, dar efectele lui asupra celui care ne impartaseste sentimentele lui, repet, fie parinte, copil sau iubit, sunt colosale. Sunt adevarate baterii care incarca sufletul celui care ne acorda atentia lui, dragostea lui curata si dezinteresata, daruita doar pentru binele nostru. Bine pe care noi, de multe ori, nu suntem in stare sa il observam. Chiar si sanatatea cred ca se imbunatateste astfel.

Ca sa intelegi ce efect are recunostinta asupra celui care iti daruieste o mangaiere, o vorba buna, iubirea fara sa ceara nimic sau poate doar o privire calda care sa cuprinda tot universul in ea, nu trebuie sa mergi prea departe. Tu esti cel mai bun exemplu, pentru ca si tu, la fel ca si cel care iti daruieste, ai nevoie de mangaierea, vorba buna, iubirea cuiva. Vezi ce simti cand ceea ce daruiesti iti este apreciat si ti se raspunde, cel putin la fel, fara sa ceri nimic? Asa inveti sa apreciezi ce ti se ofera si sa pretuiesti, totodata!

Nu-i asa ca simti cum te incarci, cum sufletul ti se umple de pozitivitate, de caldura si simti nevoia sa daruiesti la randul tau? Ups, dar stai, tie ti se cuvine, nu? Pentru ce sa darueisti, la randul tau, fara sa ti se ceara, recunostinta sau respectul tau pentru ceea ce primesti la nivel emotional?

Pai, iti spun tot eu, pentru ca o societate cu oameni care stiu ce inseamna recunostinta este o societate dezvoltata spiritual, creativa si nu inchistata si incordata, setata pe a face rau. Recunostinta este opusul razbunarii. Ceea ce produce recunostinta in sufletele noastre, produce razbunarea in sens negativ, cu aceeasi intensitate.

Ganditi-va ce ar insemna ca societatea din care facem parte ar fi formata din oameni recunoscatori, o societate in care fiecare om este pregatit sa ii multumeasca celui cu care interactioneaza zilnic, indiferent ca il cunoaste, il iubeste sau il vede pentru prima data? Stiu, ar fi Raiul pe pamant. Si ce e rau in a ne fi …bine, permanent?

Asa cum spun mereu, totul in viata noastra depinde de alegerile pe care le facem si ni le asumam pentru care, bineinteles, raspundem. Practic, viata noastra evolueaza sau involueaza prin intemediul nostru, in functie de deciziile pe care le luam. Greselile pe care le facem sunt lectiile pe care trebuie sa le invatam, faptele bune si efectele lor sunt drumul pe care trebuie sa mergem. Poate n-ar fi rau sa ne ascultam intuitia.

Nu uitati ca nu costa nimic sa spuneti multumesc si sa simtiti recunostinta data de acest multumesc, inainte de a o transmite. Fara sa o simtiti in interiorul vostru, recunostinta nu face doi bani in exterior, este doar un act de complezenta care poate distruge chiar si respectul de sine al celui care daruieste.

P.S. Acest articol reprezinta o introspectie de cativa ani si a iesit in aceasta forma, ca urmare a unei provocari lansate unei copile inteligente si rebele aflata la varsta de 15 ani si anume aceea de a scrie un articol despre RECUNOSTINTA. Multumesc Ana Idk si va invit pe toti sa cititi articolul ei AICI.

Interviu cu o samana// Anda Ciobanu: “Samanismul este o cale spirituala, un mod de trai. Traiesti cu constiinta ca esti infinit, complet eliberat de frica de moarte”(I)

Citeşte mai departe...Am aflat despre Anda Ciobanu de la un foarte bun prieten, cu care discutam despre samanism in Romania. Am avut parte de deschidere din partea Andei, care a acceptat sa raspunda la 12 intrebari, pe care le veti gasi impartite in doua parti. Sunt printre cei care se uitau piezis cand auzeam de samanism si fugeam mancand pamantul crezand ca e vorba despre vrajitoria. In realitate, totul sta exact invers, este contactul cu Divinitatea, prin energia care guverneaza intregul univers. Este o cale spre prorpia cunoastere, pe care marii initiati au stiut-o cu mii de ani inainte noastra. Iar noi, crezand ca evoulam tehnologic, am uitat sa evoluam spiritual, sa ne cunoastem pe noi insine si sa stim ca n-avem limite. Va invit sa cititi un interviu care, poate, va va face sa va indreptati atentia spre voi insiva:
Reporter:D-na Ciobanu, am sa pornesc de la ceva cu care m-am confruntat eu insumi inainte de a citi despre shamanism. Asadar, foarte mult timp am fugit de aceasta traditie ancestrala pentru ca am considerat ca este vorba despre vrajitorie, impotriva lui Dumnezeu. Este vrajitorie, este iluminare, este cunoastere?

Anda Ciobanu: Umanitatea nu ar fi putut evolua fara indrumare spirituala. Shamanii au existat din cele mai vechi timpuri, de cand au aparut oamenii si s-au organizat in familii, triburi, ginti. Au aparut din nevoia unei ghidari spirituale, din nevoia armonizarii grupului cu natura, iar natura inseamna spirite, creatie divina. Ori, pentru a dialoga cu spiritele, pentru a negocia cu acestea, pentru a le “imbuna” pentru ca “imparteau” spatii comune, era nevoie de un mijlocitor, de un invatat. Asadar, samanismul este anterior oricarei religii.

Natura se releva celor care cauta. Modurile prin care se releva sunt multiple. Samanul este o persoana antrenata si capabila sa-si altereze starea de constiinta, de perceptie, pentru a accesa dimensiuni dincolo de spectrul vizibil, taramurile cuantice.

Ceea ce face diferenta intre un saman si un vrajitor este doar intentia: energiile sunt aceleasi; modurile in care se opereaza, sunt aceleasi; diferenta apare acolo cand se raspunde la intrebarile: pe cine servesc? incalc sau nu liberul albitru al cuiva?

Ca sa dau un exemplu:

1. Cineva se duce sa i se faca farmece pentru ca persoana x sa se indragosteasca de el/ea. Cine subscrie sa execute asemenea cerere, incalca liberul albitru al “victimei”, cu scopul unor beneficii personale. Pe cine serveste? - pe sine.

2. Cineva se intreaba “relatiile pe care le-am avut, toate s-au petrecut dupa acelasi tipar, doar actorii s-au schimbat. Ce se petrece cu mine de imi creez aceasta realitate care este departe de a ma implini?”. In cautarile sale, ajunge sa consulte diferite persoane, fiecare aducandu-i un plus de intelegere. Un saman este capabil sa detecteze sursa acestei situatii: poate ca este o convingere limitativa despre sine a persoanei in cauza, poate o “traditie” pe linie familiala, sau alte cauze. Samanul face munca energetica si aduce clientului la cunostinta cum stau lucrurile. Acesta ia decizia pentru sine cum/ce poate schimba in viata sa pentru a o imbunatati,iar de aici mai departe este partea clientului sa aplice recoamndarile samanului, partea sa de responsabilitate.

In concluzie, samanismul este o cunoastere, deoarece se transmite ca o traditie. In acelasi timp este si iluminare, deoarece universul, aflat intr-o continua expansiune, continua sa se reveleze cautatorilor spirituali. Toata Creatia este constiinta pura si energie.

Un film scurt despre shamanism:

 R: Sa ne temem de shamanism sau sa-i vedem adevarata intelepciune? Cum trebuie sa privim shamanismul, ce este el, de fapt?

A. C: De regula ne temem de ceea ce nu stim, de ceea ce nu intelegem. Ori, pentru a cauta, pentru a cunoaste, implica o doza de efort, curiozitate, motivatie, tenacitate, curaj si foarte multa incredere in fortele proprii.

Ne temem pentru ca am uitat ca suntem adevaratii copiii mult-iubiti ai lui Dumnezeu, carora le este disponibil tot ce-si doresc din adancul cel mai curat al sufletului.

Ne temem pentru ca ne-am separat in ego, pentru ca ne gandim ca ”noi facem ca lucrurile sa se intample!”.

Ori, samanismul este o invitatie in primul rand, de a renunta la ego. Samanul este un conductor cat mai curat intre divinitate si creatie, indiferent de forma pe care aceasta ar imbraca-o. Divinitatea se manifesta prin acest conductor. Oricine dintre noi este un astfel de conductor. Diferenta o face lucrul personal de a indeparta impuritatile provenite din separarea fata de divin, manifestata prin emotiile toxice: frica, ura, invidie, ingrijorare, gelozie, neiertare, samd.

Samanismul este o cale spirituala, un mod de trai. Odata ce intelegi legile dupa care functioneaza Universul, complet diferite de legile create de om, si le aplici, devii un om liber, ce traieste in perfecta armonie cu acesta. Traiesti cu constiinta unui spirit ce experimenteaza o forma umana. Traiesti cu constiinta ca esti infinit, complet eliberat de frica de moarte.

R: Acum ca am trecut peste temeri, spuneti-ne cum ati ajuns sa va puneti viata in slujba acestei culturi stravechi? De la ce a pornit cercetarea dumneavoastra, ce ati dorit sa descoperiti si ce ati descoperit?

A.C: In fiecare dintre noi exista o chemare. Unii dintre noi ii dau curs, in pofida tuturor rezistentelor. Altii se lasa intimidati de presiunile exterioare, venite din partea familiei, a prietenilor, a persoanelor in care si-au pus toata increderea, cedandu-le astfel puterea lor personala. Cu alte cuvinte, se indoiesc de sine.

Viata, universul, divinul, ne pune in fata unor situatii, de multe ori repetitive, care sa nasca intrebari in noi. Sunt “semnele” care ne indica faptul ca poate a sosit timpul unor schimbari in viata noastra. Din nou, unii trec cu vederea, adoptand sintagma “ce ti-e scris in frunte ti-e pus”, abandonand orice tentativa de explorare. Altii, mai temerari, cauta raspunsuri, pornesc intr-o calatorie de auto-descoperire, nu se supun, sunt rebeli, refuza sa mearga “cu turma”.

Sunt nascuta sub zodia fecioarei, cea care analizeaza. Intotdeauna mi-am pus intrebari si am cautat raspunsuri. Viata mea se desfasura monoton si lipsita de evenimente semnificative. Nu ma implinea. Imi spuneam “trebuie ca viata sa fie mult mai mult decat o rutina banala intre casa si serviciu, dar ce?”. Si odata formulata intrebarea, odata lansata cererea, au sosit si raspunsurile sub forma unor ocazii inedite, inafara “tiparelor”. O buna amica imi spune intr-o zi “Anda, merg la un curs de introducere in shamanism. Nu vrei sa vii cu mine?”. Nu stiam absolut nimic despre subiect … sau asa credeam eu!

Fac o paranteza: am aflat niste ani mai tarziu un lucru paradoxal. Anume ca, facem niste pasi, niste alegeri inconstiente, cu multi ani inainte de a lua o decizie importanta, care se sprijina pe acele alegeri, pe acei pasi anteriori. Ca si cand ne-am antrena cu mult inainte de a deveni constienti de ce o facem. La Roata spunem ca facem o anumita alegere nu din cauza deciziilor pe care le-am luat in trecut, ci din cauza acelora pe care le vom lua peste 10 ani.

In cazul meu, citisem carti, aveam procupari “ciudate”, colectionam o multime de pietre de peste tot pe unde ma plimbam, priveam copacii, natura si incercam sa simt energiile, ma jucam cu mainile simtindu-le campul … , ma contopeam cu marea si imi imaginam ca emit iubire iar marea imi raspunde, ma intrebam cum traiesc gandaceii, cum traiau oamenii cavernelor, cum calatoreau pasarile, cum este sa fii munte, piatra, nor, vant. Citeam despre cum comunica plantele, despre aurele fiintelor vii, samd.

Revenind la povestea mea, am insotit-o pe amica mea la acel seminar. Mi-a fost foarte clar ca “faceam parte din acel film”, ca totul imi era deosebit de familiar.

Si am cautat mai departe. Asa se face ca peste 3 luni am gasit prima carte tradusa in Romania a lui Alberto Villoldo, psiholog si antropolog ce a studiat mai bine de 25 de ani cu samanii din Anzi si cu cei din jungla amazoniana. Cartea mi-a placut enorm si am trait certitudinea ca si eu pot sa fac tot ceea ce povestea in carte, acele calatorii samanice. Am gasit pe internet scoala pe care a creat-o Alberto si am fost in extaz … pentru cateva secunde, pentru ca apoi sa cad in genunile tristetii J. Extaz pentru ca imi placea enorm ce vedeam pe site-ul lor, tristete cand am vazut preturile!

Dar, samanta imi incoltise in minte. Am fost campul de lupta al tuturor ideilor pro si contra de a raspunde chemarii pe care o simteam rascolitoare in sufletul meu. Nu intrazneam sa ma consult cu ai mei pentru ca stiam bine care ar fi fost urmarile! Am tinut totul in mine. La un moment dat, o voce din mine mi-a spus “Daca TU, care ai auzit aceasta chemare, eziti, CINE vrei sa faca pasul pentru tine? Daca nu TU, atunci CINE?” M-am cutremurat. Ii simteam atat de adanc reverberatiile, de parta ar fi tunat din strafundurile cerului. Stiam ca doresc sa imi schimb viata, atat pentru mine cat si pentru copiii mei. Cat imi sta in putere sa curat “raul, fluviul” pentru urmasii mei, pentru familia mea, si daca pot si mi se ingaduie, sa fac ceva si pentru oamenii de langa mine. Atunci, de ce mai asteptam ca altcineva sa faca treaba in locul meu?!

Am gasit solutia de a pleca la cursuri, in Olanda, din nou, “sub acoperire” si acasa si la serviciu! Nu indrazneam sa vorbesc despre asta decat cu 3 persoane care stiam precis ca nu ma vor abate de la hotarea mea.

Nu o mai lungesc. Experienta traita acolo a intrecut cu mult orice asteptare as fi putut avea! M-a transformat profund. Am avut tupeul sa cer sa vina si in Romania! Si din nou, daca ceri, ti se da! Asa am ajuns sa fiu, din 2009, initiatorul acestei scoli, Roata Medicinei, care in cea mai mare parte se bazeaza pe traditia samanica incasa de vindecare cu lumina, medicina energetica.

Cat despre ce am vrut sa descopar … In primul rand am vrut sa ma pot intelege mai bine pe mine. Apoi am vrut sa inteleg mecanismele vietii ca traitor al ei, pana unde este realitate si de unde incepe iluzia.

Am descoperit cum intr-adevar, suntem creatorii propriei noastre vieti, suntem singurii responsabili de ceea ce traim. Aceasta nu este o invinuire, este o afirmatie menita sa ne trezeasca. Am venit in trup pentru a trece in aceasta viata o lista de “examane” care sa ne faca mai completi. Ne-am ales atat parintii, contextul familial, social, timpul si locul geografic in care sa aparem, toate menite sa intruneasca integral conditiile necesare pentru ca noi sa absolvim examenele pe care ni le-am asumat. Suntem rezultanta vectorilor alcatuiti din istoriile noastre familiale, societale, culturale, cat si al vietilor noastre anterioare. Toate condenseaza in tiparele noastre actuale de gandire si comportament. Sta doar in puterea noastra sa ne schimbam povestea, daca ceea ce experimentam nu ne mai place, identificand si schimbanu-ne convingerile limitative care au creat povestea de pana acum.

Am descoperit ca nu exista moarte ci este doar trecerea pe un alt nivel de constiinta. Fricile sunt false, sunt ziduri intre noi si divinitate, care este doar lumina si iubire. Odata ce traiesti tu insuti o experienta autentica, nimeni nu te mai poate deturna.

Am invata ca inteligenta corpului nostru o depaseste cu mult pe ce a mintii noaste si ca cel mai autentic raspuns, cel mai adevarat, vine din corp.

Am aflat ca intr-adevar suntem fiinte nelimitate, inzestrate cu capacitati exceptionale si ca ACUM este timpul ca cei mai multi dintre noi sa se trezeasca si sa faca schimbarea!

R: Personal nu vad mari diferente intre shamanism si dezvoltarea persoanala, ca si efect asupra individului. Care este parerea dumneavoastra, poate sta la baza autocunoasterii, prosperitatii, imbunatatirii vietii, a sanatatii? Daca da, cum?

A.C: Oamenii si omenirea sunt intr-o continua evolutie. Biologic suntem conceputi sa mostenim “ceva” peste care sa continuam constructia, evolutia. Nu re-inventam roata sau nu re-descoperim focul fiecare dintre noi, dupa ce ne nastem. Preluam si adaugam. Ulterior, ceea ce nu ne serveste, inlocuim, dar nu demolam totul. Suntem creati pentru a invata continuu. Fieare dintre noi are un simt al curiozitatii, ceva ne straneste, ne motiveaza si ne face sa parasim zona de confort pentru a afla adevarul nostru, prin trairea experientei. Si este vorba despre trairea experientei personale, nu cea pe care o aflam de la unii sau altii sau citita in carti.

Corespunzator etapei de evolutie personala, sau corespunzator domeniilor care ne pasioneaza, sau corespunzator “listei” pe care am venit sa o rezolvam in aceasta viata, sufeltul nostru ne cheama intr-o directie sau alta.

Intelegerea noastra este in expansiune. De multe ori mi s-a intamplat sa imi ramana neintelese pentru multa vreme expresii, notiuni sau atitudini, pentru ca apoi, sa vina o clipa in care totul capata sens, se dezvalui, se releva. Sunt specifice perioadele de acumulare cantitativa urmate de un salt calitativ imens.

Mi-e mai usor sa dau exemple pentru a ma face mai bine inteleasa. A fost perioada de formare “profesionala” in care am invatat la scoala, am absolvit o facultate, am intrat in serviciu. Am invatat mereu materii care mi-au mobilat ratiunea. Dar, la un moment dat, privind la viata mea, era foarte seaca, parca ii lipsea “ceva”. Acel “ceva” era partea spirituala. Din acel moment au inceput cautarile mele de a ma regasi, de a ma intregi. Am cititi multa spiritualitate, cu o mare foame. Inaintea mea s-a conturat un drum. Am pasit pe acel drum pentru o vreme. Apoi a venit randul altui sector din viata mea sa ii acord atentie, cel familial. Apoi, din nou, aflandu-ma intr-o criza, m-am reorientat catre spiritualitate, pentru ca apoi sa simt nevoia de a ma completa cu tehnicile de dezvoltare personala, pe masura ce ma descopeream mai mult pe mine, lasand la o parte asteptarile parintilor sau ale societatii. Am aflat ca imi place sa vorbesc in public, ca am chiar un mesaj important de transmis. Si am urmat aceasta chemare. Am descoperit cat de mult imi place sa calatoresc si sa intalnesc oameni si locuri noi, sa simt vibratiile specifice fiecarei zone. Am inteles rostul fiecarui domeniu din viata mea si cum vin de ma completeaza, nu-s in competitie unele fata de celelalte. Acum le imbin, le impletesc, hranindu-mi cand  fizicul, cand mentalul, cand sufletul cand spiritul.

Ce vreau sa spun cu toate acestea. Fiecare latura a vietii unui individ se dezvolta “cand ii vine vremea”. Toate se completeaza reciproc si dau o imagine si un sentiment persoanei de “intreg”, “complex” dar si simplu in acelasi timp, firesc. Dintii copilului apar pe rand, cand le vine vremea, cand maxilarele s-au devoltat suficient pentru a lasa sa imnugureasca dinti sau masele noi, toate culminand cu o dantura completa J

Atat dezvoltarea personala cat si samanismul sunt cai de auto-cunoastere, educare si dezvoltare. Tot ceea ce vine sa ne imbogateasca atat cunoasterea rationala, trairea spirituala, conditia fizica cat si sufletul, ne ajuta sa ne depasim conditionarile si sa ne impingem limitele, si are ca efect, imbunatatirea intregii noastre vieti, relatii, sanatate, cariera.

Apoi, paradigmele se pot schimba, pe masura ce intelegerea noastra ni se modifica in urma trairii unor noi experiente. Ceva care candva ni se parea adevarul absolut, astazi ni se poate intampla sa il vedem perimat, obsolit, ca un cotidian vechi de o saptamana. Obisnuiesc sa spun, la inceputul fiecarui modul de nord, ca ceea ce sta in calea cunoasterii noastre este “a sti”. In momentul in care afirmam “stiu”, am inchis usa infinitatii de posibilitati pe care Universul ni le pune la dispozitie in orice moment. A privi lumea prin ochii celui care acum o descopera pentru prima­ oara, prin ochiii inocenti de copil, ne ofera sansele de a trai adevarate miracole in viata noastra, sincronicitati magice. Specific, inocenti si nu ignoranti. Ce vreau sa spun cu asta? Ca incepand sa acceptam posibilitatea altor raspunsuri, tocmai pentru ca nu detinem adevarul absolut, lumea se deschide uimitor de frumoasa si complexa in fata ochilor nostri mirati si ne ofera solutii ingenioase.  Sa luam de exemplu expresia “boala incurabila” sau “criza”. Putem sa admitem ca, cel putin pana in acest moment nu am gasit inca o solutie, sau ca, noi personal, nu am aflat de existenta unui raspuns. Dar, ne aflam in aceasta situatie tocmai pentru a gasi ceea ce ni se potriveste, dincolo de tot ceea ce stim pana acum! Este o invitatie sa pornim intr-o noua calatorie de explorare, care ne va da ocazia sa aflam ce resurse incredibile zac latente in noi, gata sa fie scoase la lumina contiintei noastre.

R: Ce mentori ati avut si cum ati ajuns la ei?

A.C: Marea majoritate a ceea ce stiu ca practica samanica am invatat de la Chris Waters, profesoara mea din Olanda, careia doresc sa-i multumesc si cu aceasta ocazie pentru pasiunea si daruirea cu care preda. Tot in Olanda, am avut ocazia sa il cunosc personal pe Alberto Villoldo si sa fiu indrumata de acesta. In 2013 am adus-o in tara pe Elizabeth B. Jenkins,  intr-un seminar de exceptie la Costesti si Sarmizegetusa. Este psiholog si a studiat tehnicile incase de vindecare, direct de la descendentii incasilor, mai bine de 30 de ani, locuind impreuna cu ei, pentru multe luni in fiecare an. Cu ocazia venirii ei in Romania, a fost tradusa in limba romana prima ei carte “Intoarcerea incasilor – O calatorie initatica si profetiile Inka”.

Apoi, in Romania, exista foarte multa cunoastere si oameni deosebit de inzestrati, din pacate prea putin mediatizati. Se pare ca aplicam foarte mult “nimeni nu-i profet in tara lui”. Am deschis o colaborare de putina vreme, cu mai putin de un an in urma, cu o persoana foarte draga mie si talentata, Manuela Andrei de la Iasi. Este o bucurie sa impartasim din cunaosterea pe care fiecare dintre noi a dobandit-o si sa obervam cum, venind din directii diferite, lucrurile converg catre aceeasi destinatie, acelasi scop. De curand l-am cunoscut pe Tudor Borza cu care, lucrul si discutiile sunt extraordinar de interesante si revelatoare. Este un om de o complexitate, sensibilitate si o frumusete interioara cum de putine ori am intalnit pana acum.

Apoi, mergand in directia dezvotarii personale, am o mare dragoste fata de Andy Szekely pe care il admir pentru pasiunea cu care arde si generozitatea impartasirilor in intalnirile pe care le face, fie ca sunt sau nu gratuite. O admir si ma inspira Zoia Zarescu, fata de care, inca de la prima intalnire am simtit o iubire deschisa, simpla, sincera. Pe Irina Gherghilescu o simt iarasi foarte pe vibratia mea si mi-a oferit niste directii de cautare care mi s-au potrivit foarte bine. Imi place Liviu Pasat, din nou, pentru entuziasm, energie, suflet. Daniel Zarnescu imi place cum scrie, de multe ori ma inspira mesajele de la el, venid parca la momentul potrivit. De curand am participat la un seminar gratuit de 2 ore cu Silviu Huidan care, din nou, mi-a dat multe informatii extrem de utile.

Mergand mai departe, ma inspira foarte mult Gregg Braden, Bruce Lipton, Brandon Burchard, Robin Sharma, Tony Robbins, si foarte multi altii.

Apoi, sunt oamenii de langa noi, prietenii nostri, de la care primim continuu mesaje, sustinere, iubire, energie. I-as mentiona pe Laurentiu Florea, Eliza Nitescu, pe Monica Pastia, Ioana Ciobanu, Rita Anghel, Camelia Carla Popescu, Toma Gross, Alexandra Coroian, Relu Pestean, Maria Petrea, Daniel Izvoranu, Anca Radovici, Beatrice Jinescu, Mihaela Nastase, Roxana si Octavian Alupoaie, Catalina Broicea, Alina Mihail, Doina Calota, Ioan Nistor, Olimpia Mirestean, Melitta si Cristi Dobrescu, si lista poate continua pe multe pagini.

Este lesne de observat cum comunicarea se produce pe mai multe niveluri, de la fiecare avand ocazia sa te construiesti de dinauntru, ca devii mai intreg, sa-ti impingi limitele, sa-ti antrenezi trupul, mintea si sufletul, in final, sa-ti ridici vibratia.

Asadar, cum ajungem acolo unde suntem chemati, in prezenta celor care ne formeaza? Punandu-ne intrebari cu sinceritate “Unde doreste sufletul meu sa ma poarte? Ce doreste sa manifest?” si intr-o stare de detasare, sa ne ascultam corpul si sa ne deschidem inima catre orice raspuns vine catre noi, avand certitudinea ca este “raspunsul meu” fara a-l contesta. Apoi, odata informatia descarcata din subconstientul nostru catre zona constienta, sa urmam pasii, semnele. Intotdeauna suntem indrumati.

R: Cum a fost prima lectie, de la cine si unde in lumea asta larga?

A.C: Sunt tentata sa raspund ca prima lectie a fost in Olanda, dar, prima lectie intotdeauna, ne-o ofera viata! Si ceea ce imi vine in minte acum este insasi nasterea mea. Se spune ca pentru a deveni saman, ori esti din tata in fiu, ori treci prin moarte de 3 ori. Eu am trecut prin moarte inca de la nastere. Lectia pe care o aveam de invatat, o “lectie” comuna imensei majoritati a oamenilor, era cea a iubirii de sine.

Sunt femeie. Tatal meu ma dorea baiat si a suferit o mare deceptie la nasterea mea. A plans, nu a vrut sa vina dupa noi (mama si cu mine) la spital. Acest soc emotional l-am intuit, fiind inca in viata intrauterina. La nastere, am considerat ca “daca nu ma vreti, atunci plec inapoi” si a trebuit sa fiu resuscitata, am fost in pericol de moarte. Timpul a trecut, la foarte scurt timp tatal meu si-a revenit si chiar a fost un tata minunat. Dar, am observat cat de des faceam acest gest. Cand ma simtem nedorita, fara sa stau prea mult pe ganduri, ma rasuceam pe calcaie si nu mai auzeai de mine. Evenimente au fost multe, situatiile foarte diverse pana cand am inteles mesajul din spatele tiparului meu de reactie. Ramaneam pur si simplu blocata, nu mai puteam sa respir, incremeneam. Apoi plecam, devastata de durere. De fapt, pentru ca eram deosebit de critica cu mine, pentru ca aveam foarte multe pretentii de la mine, acelasi tratament il aplicam si celorlalti. Nu ma puteam iubi, nu ma puteam accepta asa cum eram, dar, asteptam ca ceilalti sa imi ofere aceste lucruri. Odata ce am inteles ce faceam, mi-am reevaluat atitudinea fata de mine, efectul a fost ca si din afara m-am bucurat de un alt tratament J

Nasterea mea mi-a vorbit de cat de usor renuntam noi insine la noi, cat de putin valoram in proprii nostri ochi, cat de mult asteptam de la ceilalti sa ne valideze, sa ne accepte si sa ne iubeasca, in pofida faptului ca noi suntem primii care ne uram, ne criticam si ne abandonam. Atunci cand ne simtim nedoriti, neiubiti, respinsi, sa ne intrebam cat de mult ne aplicam noi acest tratament, in ce situatii, cand anume ne-am purtat astfel cu noi? Ceilalti nu sunt decat o proiectie fidela a ceea ce se petrece in interiorul nostru. Nu putem decat sa le fim recunoscatori pentru ca ne ajuta sa ne identificam propriile noastre convingeri, credinte. Indata ce renuntam la acele credinte, schimbam ochelarii prin care privim realitatea, iar aceasta se schimba complet. Este absolut magic cat de rapid si profund se petrece shiftul.

Va urma

Interviu// Psihologul Maximilian Frâncu, colegul meu la Incomodph.ro: “Cand iubesti cu adevarat poti lasa libertate, cand pretinzi ca iubesti esti posesiv si fanatic in manifestarile tale”

Citeşte mai departe...De curand, Maximilian Francu s-a alaturat Incomodph.ro si va incerca sa vina in sprijinul celor care au nevoie de sfatul specialistului in probleme de psihologie, de sexualitate, de iubire si, de ce nu, de spiritualitate, desi aceasta este o latura de care ma voi ocupa eu, mai mult. Max este un personaj, prin prisma peripetiilor prin care a trecut, a cunostintelor pe care le-a dobandit experimentand lucruri la care altii doar viseaza. Un om care a facut un master la Sorbona nu poate fi decat un personaj savuros, care merita citit, motiv pentru care am decis sa va prezint un interviu, pentru a-l cunoaste mai bine:

Eugen:  Max, inainte de toate, te rog sa te prezinti pentru cititorii Incomodph.ro, spunandu-ne cine esti, ce studii ai si… ce cauti in viata ta?

Max: Cine sunt ? Sunt un om definit de ceea ce fac, de ceea ce reprezint pentru mine, as spune ca sunt o parte din evolutia insasi, o anume fateta a acesteia.

Studii, cateva arii de cuprindere, dar sa iti raspund punctual : nascut si crescut in Brasov, am studiat ca, oricine de prin zona aceasta, o scoala primara, un gimnaziu, un liceu, apoi am fugit de acasa in lume, am studiat psihologia, economia si artele, evident in diverse universitati. Psihologia la Bucuresti, pe vremea cand scoala era inca scoala si pe vremea cand profesorii nu erau micii bisnitari de astazi si vindeau examene sau chiar diplome. Am continuat in afara tarii, caci aici nu imi gaseam suportul intelectual si nici pornirea sa reiau o scoala in tara, am facut un master in Arte, litere si limbi, cu aprofundari in Filosofie si Istoria Filosofiei. Stiu suna pompos, dar realmente nu este. Pe acesta l-am absolvit in cadrul Universite Paris 10 sau pe scurt Sorbona. Apoi datorita facturii job-urilor mele a trebuit sa ma specializez si in Economie, drept pentru care am absolvit si o facultate de Management, obtinand o titulatura de asemenea, pompoasa, aceea de Licentiat in Economie.

Ce caut in viata mea, nu este extrem de important. Important este ce aleg sa fac cu viata mea.

Eugen:  Cum ai ajuns sa studiezi la Sorbona, care a fost motivatia sau, mai bine spus, ce ai vrut sa dobandesti ca si cunostinte de acolo?

Max: La Sorbona, am ajuns aplicand la aceasta universitate, in aceleasi conditii in care si astazi se poate aplica. Adica, am trimis o scrisoare de prezentare in care ma laudam, legat de plenipotentele mele, scrisoare care a starnit interesul unor profesori din Universitate si asa am putut sustine un interviu, evident definitoriu si sustinut si de alte performante in domeniile la care aplicam. Am trecut interviul din primul moment, fara trac sau emotii. Nu poti avea emotii atunci cand esti pregatit.

Eugen:  Care e cea mai de pret amintire a ta, una care se poate spune ?

Max: Am multe amintiri de pret, sau pe care le pretuiesc in mod deosebit. Nu as vrea sa vorbesc despre persoane pe care le pretuiesc prin simplul dar al amintirilor care ma leaga de ele. Insa am sa-ti povestesc una din amintirile care imi aduce zambetul pe buze, de fiecare data cand imi bantuie mintea. Cred ca aveam in jur de 9 ani. Eram la bunici, undeva pe langa Ploiesti pentru o saptamana in vacanta de vara. Plecasem de dimineata de acasa cu unul din caii bunicului. Cum necum, m-a prins amurgul pe o miriste din vecinatatea satului. Am stat si am urmarit acel apus, magnific, din acea seara. Soarele se reflecta in garla satului, atmosfera era clara si limpede. Astrul parea atat de mare in contact cu Pamantul, la linia orizontului, incat puteai avea impresia ca intinzand mana il vei atinge. Am intins mana spre el si am simtit cum ma contopesc cu caldura lui. Era atat de rosu si atat de clar, incat am simtit cum tresalta sufletul in mine de bucurie. Acea imagine, acel sentiment, sunt una din amintirile mele pretioase, caci atunci am realizat unicitatea unui singur moment. Acel moment a trecut, de mult, dar asta doar aparent. El exista undeva acolo in mine si de aceea va dainui o data cu mine.

Eugen:  Ce este femeia, ce este barbatul si ce cauta de-a lungul vietii?

Max: Conform scrierilor liturgice sunt doar genuri. Conform realitatii sunt jumatati de mar. Daca ai observat , creatorul in nemarginita sa intelepciune a creat tot in jurul  nostru in perechi sau a facut ca ceea ce este creat unic sa se poata divide pentru a procrea si a se multiplica. Fiecare multiplicare reprezinta o noua generatie un nou pas pe scara evolutiei, un plus fata de generatia trecuta si un minus fata de cea viitoare. Eu consider ca sunt parteneri in dansul vietii. Doar ca prin evolutie si prin instinct, referindu-ne la noi, oamenii ca la cele mai evoluate animale din lantul trofic de aici, evolutia se face prin selectie si avem liberul arbitru de a ne selecta patrenerul de dans. Ceea ce cauta este o implinire a sinelui iar acea implinire nu este posibila de unul singur. Avem nevoie de energia celuilalt pentru a ne putea inalta, spiritual si empiric. Un puzle complex din care cautam sa realizam acea stare de spirit care sa poata lipi acel mar injumatatit de dinaintea creerii noastre aici. Inconstient cautam acea energie care sa ajute propriul sine sa se deschida asemenea unui boboc de nufar.

Eugen:  Intotdeauna am asimiliat psihologii cu ateii. Esti ateu sau crezi in existenta lui Dumnezeu?

Max: Definitii. Ne-am simplificat limbajul si asa destul de simplu, creand definitii la orice. Ateu ? Nu ma consider unul din ei. Cred in creatie, cred in divinitate, dar nu in acelasi mod in care cred diversi in scripturi, Biblie sau chiar in alte religii. Creatia este unica. Lipsa unui limbaj scris inca de la inceputuri, caci realitatea este ca am fost creati ca sclavi, face acum, dupa 26.000 de ani de evolutie sa nu putem explica inceputul. Am inventat povesti, am scris evanghelii, adica tot povesti, le-am reunit in carti religioase si ne-am lasat asupriti de acest tip de formatori pentru milenii, in numele unuia sau al altuia din Dumnezeii fiecarei religii. Religia a facut in decursul timpului mai multe crime decat intreaga masa a omenirii luata individual. Prin acele crime, de fapt a incetinit rata evolutiei. In concluzie, cred in existenta divinitatii, dar nu intr-un Dumnezeu biblic care sta pe un nor si te arunca in iad sau in rai. Sub acest aspect ar fi trebuit sa ma inchin lui Belzebut caci acesta primeste pe toata lumea in imparatia sa. Cred ca avem rostul sa evoluam energetic, astfel contribuind la evolutia unui intreg univers care este compus din aceste energii. Si mai cred ca fiecare din noi avem suflul creatiei in noi si avem o parte din acel Creator in fiecare por si fiecare strop de energie pe care il posedam, ceea ce fara trufie, ne face pe undeva egalii creatorului.

Eugen:  Ai trait printre samani, ai dat mana cu Dalai Lama. Cate tari ai vizitat si ce te-a manat spre ele, ce nu gaseai in carti si ai vrut sa vezi pe viu, cum se spune?

Max: Am avut sansa sa vad mare parte din tot ceea ce se spune ca ar fi de referinta in aceasta lume. Am cunoscut samanii in Anzi, dar am gustat si viata ashramurilor Indiene, am vazut edificii emblematice ale istoriei antice, am vazut rasaritul in Tibet si apusul in Japonia, am vazut jungla Africana, dar si mare zid Chinezesc, am trait viata unui marinar, dar si pe cea a unui pustnic. Am privit indeaproape piramidele din tote colturile globului. Nu le-am numarat nici tarile si nici experientele. De citit in carti poti citi un text tern care plasticizeaza cumva o imagine, un moment, o secunda existentiala, dar nu am reusit sa simt nimic din acel text asa ca am decis sa-mi urmez drumul si sa simt eu locul, momentul si imaginea. Da, am dat mana cu marele om, Dalai Lama.

Eugen:  Poate n-ar fir rau sa povestesti cateva intamplari din peripetiile tale prin lume, mai ales intalnirea cu Dalai Lama si semnificatia ei pentru tine…

Max: Dalai Lama a fost o experienta. Nu era programata, a fost o intamplare, desi nu cred in intamplari. Pentru mine intamplari si coincidente nu exista. Am ajuns in Tibet pentru ca eram in India si aveam timp. Am calatorit cu trenul in conditii ciudate, caci desi eram la Clasa I calatoream cu toata gospodaria vreunui alt calator, de la miel la purcel si invers. Imi doream sa vad si sa imi pot inalta sufletul intr-un astfel de lacas de cult. Era ceva ce nu facusem pana la acea data, desi intrasem in temple si manastiri Budiste. Un concurs de imprejurari, pe masura ce urcam treptele catre templul central, mi-a adus universul in preajma un personaj care netulburat de nimeni, spunea o rugaciune la fiecare treapta. Am intrat in vorba cu acel personaj si am intrebat despre ritualul lui. Era doar un ritual ales de el, fara semnificatie pentru alcineva. De altfel nici una din rugaciuni nu era adresata Divinitatii pentru sine ci pentru lume, pentru oameni, pentru plate, pentru animale, pentru soare si pamant. Am intrat in templu si am rostit propriile rugaciuni, am aprins betisoare aromate pentru fiecare rugaciune si am vibrat-o lovind in clopotele de alama asezate langa fiecare altar de rugaciune. Apoi am purces catre platforma de la intrarea in templu. Am zabovit la intrare in templu cred ca mai mult de o ora, privind furnicarul oarecum organizat care urca sau cobora de la templu. Aerul este rarefiat oarecum deci si respiratia este mai rapida. Aproape atipisem rezemat de un stalp al intrarii in templu. M-a trezit o raza de soare, care m-a incalzit instantaneu si m-am simtit linistit si impacat, pregatit sa merg mai departe. Langa mine era marele om, asezat comod pe aceeasi lespede, iar langa el statea personajul cunoscut pe scari. Atunci am realizat ca acesta facea parte din anturajul apropiat al marelui om. Am vorbit, spre rusinea mea , poticnindu-ma pe alocuri, am raspuns la lucruri simple am intrebat lucruri simple.  Am intrebat despre credinta, despre Divinitate si despre legi. Pentru prima data acele raspunsuri m-au multumit. “Credinta este in fiecare din noi pentru ca suntem fii creatiei. Divinitatea este cea pe care o construim prin faptele noastre, fiecare suntem parte din divinitate. Legile sunt unice, putine la numar, lumea ar spune 10. Restul sunt conditii, nu legi !” Am spus ce caut si ce nu gasesc. Si mi-am primit raspunsul. “ Ceea ce cauti este deja in tine, poate nu cauti unde trebuie. Vei gasi ceea ce cauti, atunci cand ai sa reusesti sa simti propriul sine si cand vei fi impacat cu acesta. Abia atunci drumul tau se va contura, abia atunci vei vedea chiar daca acum vezi !” Am primit un clopotel metalic care scotea un anume sunet si un un sirag de matanii Tibetane. Clopotul l-am daruit, mataniile le port aproape permanent la gatul meu. Nu pentru ca as fi marcat, ci pentru ca imi dau o stare de bine avandu-le in jurul gatului.

Eugen:  Pentru tine,  Romania este leaganul civilizatiei.  Pentru cei care nu sunt pasionati de istoria tarii, argumenteaza…pe scurt, bineinteles

Max: Leaganul civilizatiei, da. Cred cu tarie acest lucru. Pentru cei nepasionati de istorie, exista asa ceva ? Poate doar niste ignoranti,  sa nu isi doreasca sa cunoasca radacina neamului din care fac parte. Suntem acel ceva ce numeste Biblia Arieni, pe care ii recunosc Vedanii ca fiind “cei intelepti si conducatori , proveniti din Dacsa” In toate culturile antice se vorbeste despre acest lucru. Biblioteca cea mai importanta din lume , cea a Vaticanului adaposteste vestigii reale ale istoriei si civilizatiei, doar ca nu poti da publicitatii realitatea si adevarul dupa ce ai tinut mii de ani in intuneric toata populatia globului servind sau aservind pe realii conducatori. Stii in vechea Daca, Egipt inseamna LUME. In scripte copii lui Avraham au fost sfatuiti sa plece in LUME si sa se inmulteasca. Aurul este radioactiv si in functie de valenta radioactivitatii poti spune cu exactitate locul de unde a fost extras. Nu te-ar surprinde daca ai afla ca masca mortuara a lui Tutankamon este obtinuta din aur extras filonar din Rosia Montana ? Ma gandesc ca da. Ei bine ar fi interesant ca noi sa invatam Istoria Romanilor, cea reala scrisa de Nicolae Densusianu, nu balivernele scrise in manualele de Istorie. Cum iti pare un aspect simplu ca acela al Latinitatii. Nu este curios ca Roma a stapanit in urma razboaielor Dacice 101 si 106 un procent de 12-14% din teritoriul de azi, dar limba actuala, derivata din Limba Daca se vorbeste de la Urali in Croatia de azi ? Nu iti pare ciudat ca Bucovineanul de astazi sau de acum 2000 de ani , nefiind sub asuprirea Romei vorbeste aceeasi limba ca si cei din Satu Mare sau Drobeta Turnu Severin? Stii , pe acestia din Bucovina nu i-a asuprit nimeni sa-i “latinizeze”. Nu iti pare ciudat ca, copii din Spania invata la istoria antica si recunosc ca si ctitor al marelui imperiu Hispanic pe Deceneu ? Si ca 90% din cei trecuti de clasa a IV-a nu stiu cine este acest Deceneu ? Nu stim sa ne descoperim, iar cand vrem sa o facem suntem fortati economic sa nu cartim. Nu este bine sa faci afirmatii asemenea papei Paul care la aterizarea pe Otopeni a ingenunchiat si a sarutat pamantul spunand. “aici este gradina Edenului sau gradina Maicii Domnului !” Nu crezi ca aceste informatii ar trebui sa le stim si noi ? Sunt multe de povestit aici, foarte multe.

Toata Latinitatea Europeana are o singura sursa, aceasta tarisoara, aceste plaiuri. Si toate limbile Francofone, Latina, Italiana, Franceza, Spaniola, Portugheza adica toata partea de sud a intregii Europe a fost sub dominatia celui mai mare Imperiu existent vreodata, acela Tracic. Da, ne-au schimbat numele in istorie de sute de ori sa ne pierdem identitatea, am fost traci, sciti, duri, druizi, daci, dar Gena nu ne-o vor schimba niciodata si nici aceasta mostenire primara.

Eugen:  Materialism sau spiritualitate? Orgoliu sau umilinta? Iubire sau ura?

Max: Toate. Le tratam ca si curente si aici ma refer la Materialism si la Spiritualitate.  Daca lumea in care traim ne-ar permite sa evoluam spiritual aceasta constand in dezvoltarea sinelui si a abilitatilor ancestrale cu care suntem inzestrati, probabil am sparge acea bariera energetica si am folosi poate 10% din ceea ce posedam in cutia craniana. Acum folosim doar intre 2 si 4% si 80% din aceasta valoare ne asigura functiile motrice. Am ajunge sa ne dezbaram de acest Materialism.  Materialismul este boala acestei lumi de cateva milenii. Acum cu 4% este ca si cand am merge, nici cel putin la relanti. Fara material nu poti subzista. Fara spiritualitate insa, da.  Orgoliu, trasatura de caracter care formeaza reactii functie de influenta initiala. Umilinta, inchinare si acceptare a unei stari de fapt precare. A nu fi confundate cu prostia, nici una nici alta. Orgoliul indeamna la razboi, la infruntare, umilinta la supunere. Sunt un personaj mandru, nu neaparat de realizari sau de succesul personal ci cred ca mai degraba intelepciunii si a constientizarii pozitionarii mele in social, dar constient de soclul pe care mi l-am cladit in timp prin educatie. Nu ma pot umili nici chiar sa trec puntea. Pot insa construi o alta sa trec in siguranta. Iubire sau ura ? Eu iubesc tot ceea ce ma inconjoara, de la mica insecta la ultimul varf de munte, animale, plante soare, apa, tot. Este greu insa sa manifesti acest soi de iubire neconditionata fiintelor rationale. Binele si raul sunt doar concepte relative, nu suntem noi in masura sa le definim, da sa fim intr-o tabara sau alta putem si tabara ne-o alegem in functie de latratul Leaderului acesteia, de gradul de cultura, de educatie sau alte tipuri de afinitati. In general suntem manipulati in marea majoritate a actiunilor pe care pretindem ca le intreprindem. Nu pot urâ, nu am in mine acest sentiment, dar asta nu inseamna ca sunt un om bun. Pot, insa, sa dusmanesc pe cel care ma loveste, pot reactiona la afront, si nu pot intoarce si celalalt obraz in asteptarea unei pedepse divine. Pedeapsa divina nu ne priveste pe fiecare personal, ci ne priveste pe toti. Sa nu uitam ca Biblia prevede o inviere a tuturor. Aceea este un soi de inviere a dreptatii, sau pentru a aplica o dreptate divina. Cel ce face un rau voit cuiva, il face de fapt tuturor, pentru ca noi ceilalti nu ne-am opus infaptuirii acelui rau. Problema este insa ca noi nu avem criteriu pentru rau sau pentru bine.  Iubirea insa este o stare de fapt. O numim sentiment, dar este mai mult de atat. Este o completare energetica asa cum iti vorbeam despre barbat si femeie, despre mar.

Eugen:  Timpul este infinit? Daca da, de ce nu suntem nemuritori?

Max: Nu, timpul nu este infinit. Timpul este doar constant, noi il percepem altfel in aceasta bucla dimensionala. Noi avem perceptia alterata. Avand in vedere ca venim aici ca energie, pozati in 28 de grame la momentul fecundarii si plecati in momentul mortii tot cu 28 de grame, ceea ce posedam aici este o parte materiala, pe care o denumim trup sau carcasa. Primul organ din proiectul acelei energii care se lipeste aici este inima. Singurul organ prin care simtim si energetic. Aceasta are un numar finit de batai prinse in proiectul cu care a sosit energia aici. Cand acel  numar finit expira energia pleaca, deci, pentru noi rezulta moartea. Moartea nu este un final ci o intoarcere la acel inceput. In esenta suntem nemuritori daca luam in calcul ca ne intoarcem si ne intoarcem in acelasi leyer dimensional pana evoluam sa trecem in altul. Dar avand in vedere aspectul ca, timpul nu este infinit si ca insasi universul pulseaza asemenea unei inimi, putem lua in calcul ca si acesta are un timp al expirarii dupa care se autocreaza. As putea asemui universul, universalitatea, timpul si viata cu un perpetuum mobile de speta I-a.

Eugen:  Ce apreciezi cel mai mult si ce detesti cel mai tare in viata?

Max: Apreciez cunoasterea, cunoasterea inteligenta, deschiderea catre evolutie, catre spiritualitatea non canonica, apreciez empatia si toleranta, apreciez frumusetea sub toate formele ei. Apreciez un vin bun, o poveste cu talc, un apus de soare si ziua de maine.  Detest orice imi conturba aprecierea, caci apreciind sunt productiv, sunt creativ, sunt inclinat spre frumos si spre natura, oameni si umanitate. Factorul conturbator este generat de prostie, mizerie, minciuna, ura, egoism, egocentrism, ranchiuna.

Apreciez viata si detest pe aceia care isi bat joc de viata altora.

Eugen:  Care e sfatul pe care l-ai primit si de care ai tinut cont mereu, care ti-a marcat existenta?

Max: Nu face rau voit, dar nu sta impasibil cand ti se face rau, ar putea deveni obisnuita.

Nu crede, cerceteaza.

Adevarul are nevoie de timp pentru a se materializa pe cand minciuna va ocoli pamantul de doua ori pana vei apuca sa-ti legi sireturile.

Eugen:  Viata e un joc? Sau o bataie de joc?

Max: Viata este cel mai frumos dar pe care ti l-ai facut inainte sa decizi sa te lipesti energetic aici. Si da este un joc, unul care ar trebui sa fie frumos, in care sa inveti tu si sa inveti pe altii, in care sa dansezi frumos si sa creezi curcubee.

Devine insa bataia de joc a cuiva, a celui care te asupreste a celui care iti fura din putinul tau sute de taxe, al celui care te desconsidera, a celui care incearca sa te umileasca, a celui care iti vinde o poveste si o minciuna, a celui care te fura, a celui care este fudul, a celui neculturalizat, a celui care refuza sa munceasca.

Eugen:  Stiu ca esti intr-o relatie. Ce apreciezi cel mai mult la femeia de langa tine si cu ce te-a cucerit de ati decis sa aveti un copil, desi nu s-ar spune ca sunteti de mult timp impreuna?

Max: Da, sunt intr-o relatie. O relatie frumoasa, pe care am simtit-o din prima clipa. Nu pot spune ca m-a cucerit, pot spune insa ca am asediat-o eu incercand sa o descopar din primele momente. Si cred ca ne-am cucerit reciproc. Asteptam inexplicabil sa se intample in viata mea ceva in sensul la care sa simt ca nu ma irosesc. Si cum nimic nu este intamplator, a aparut. Este greu sa tii pe scaun o persoana timp de patru ore inca de la prima intalnire. Sa o tii pe scaun nu doar pe ea ci si alti trei interlocutori. Dar eu am reusit si am razbit acestei incercari. Ce apreciez la ea? Sunt multe aspecte pe care le apreciez. Ma completeaza, ne sustinem reciproc avem scopuri si obiective comune, ne comunicam fara cuvinte desi ne folosim de cuvinte pentru a ne comunica. Avem acea punte a intelegerii dezvoltate de fiecare in parte fara sa o fi folosit in alte conjuncturi. Nu pot lasa la urma ca este o femeie frumoasa. Si avem sau asa cred eu ca avem acel sentiment care se numeste iubire. Nu derivatul posesivitatii ci acel sentiment pur care te impinge sa-l iei in brate pe celalalt fara sa ai vreun motiv aparent. Acel soi de mangaiere prin care sa-i arati ca esti aici si vei fi aici indiferent de incercarile ce vor veni. Iar in mine simt acel sentiment de a proteja, acela de a fi complet.

Suntem de ceva timp impreuna, iar copilul era undeva pe drum. I-am simtit prezenta inca din luna septembrie anul trecut. Pur si simplu, dar a decis sa isi faca simtita prezenta in Decembrie. Este ceva ce mi-am dorit din prima zi cand am cunoscut-o, desi spunea ca nu va fi posibil, pentru ca ea are un copil obtinut printr-o fertilizare in vitro, iar o sarcina normala ar fi imposibila.

Eu stiu ca , atunci cand doua energii sunt compatibile, vor muta muntii din loc, si asta am simtit din momentul in care am cunoscut-o.

Eugen:  Ce trebuie sa existe intr-o relatie, pentru  ca barbatul si femeia sa se iubeasca cu adevarat si sa fie fericiti?

Max: Compatibilitate. Cand exista acest lucru, toate vin cumva de la sine, nu trebuie sa cladesti iubirea sau sa te amagesti cu privire la existenta unor sentimente autocreate. Iti pot placea in timp multe persoane, dar de la a placea pana la a fi compatibil in simtire este cale multa de urmat. Putem vorbi mult despre iubire, dar din experienta iti spun ca este o stare de fapt. Cand presupusul sentiment iti invadeaza mintea , acesta este o plasmuire mentala, este nociv si daunator. Iubirea este un soi de exaltare, dar libera, nu ingradeste nu limiteaza. Cand iubesti cu adevarat nu vei ingradi sau limita manifestarea celui caruia ii porti iubire. Dorinta lui de libertate, dorinta lui de intimitate vor face parte din insasi iubirea aceea. Cand iubesti cu adevarat poti lasa libertate, cand pretinzi  ca iubesti esti posesiv si fanatic in manifestarile tale. Iubirea manifestata de noi aici este atat spirituala sau a sinelui cat si mentala in combinatie cu carnalul. Da, poti iubi manifestarea carnala, dar aceasta nu inseamna simtire sau iubire, inseamna sex. Poti iubi starea mentala in care te poti transpune in momentul in care faci afirmatia “te iubesc”, dar asta nu inseamna ca iubesti. Cand simti acel flux si acel tremur in inima, simti cum sufletul este plin de lumina, cand simti acea atingere prin care oblojesti nu suferinta mentala ci aceea a sufletului partenerului, atunci poti spune ca te afli in starea de fapt.

Eugen:  Ce ti-ai propus pentru aceasta colaborare cu Incomodph.ro, adica ce vrei sa descopere citorii in scrierile tale, pe viitor?

Max: Mi-am propus sa fiu un formator de opinie onest. Sa aduc acea informatie catre cititor in forma ei reala, nedenaturata de propria-mi perceptie. Sa ofer informatie, sa ofer arta sa ofer simtire sa pot aduce poezia si sufletul mai aproape de cititor. Cred ca, daca reusesc sa ating  si sa indrum un singur om in a alege o cale prin care sa cunoasca si sa se autocunoasca, deja am schimbat o intreaga lume.

Eugen:  Spre ce simți chemare: poezie, literatura ,arte plastice sau nihilism?

Max: Simt chemare catre frumos, catre simtire, de aceea iti marturisesc ca, simtire poti gasi in culoare, in stih, in sunet, in atingere. Toate le fac cu placere. Scriu poezie, proza si roman. Pictez fara a avea un soi de manifestare al urmaririi detaliului sau a tusa o imagine suprarealista ci pictez din suflet, cu sufletul. Este mult mai greu sa exprimi intr-o pictura ceea ce poti scrie intr-un roman, si nu sunt de acord ca o poza face cat o mie de cuvinte. Da exista un mesaj dincolo de toate, un mesaj pe care creatorul in functie de manifestarea artistica aleasa incearca sa-l divulge tipului de auditoriu, dar urasc sa aud intrebarea “ ce a vrut sa spuna sau sa reprezinte autorul prin.... ?” mesajul trebuie transmis intr-o maniera in care sa nu existe dubii in perceperea lui, existand dubii cred ca este un mesaj eronat, care indruma pe alte cai decat calea dictata de cel ce l-a creat si de aici concluzionez ca creatorul lui nu a stiut sa-l promoveze suficient. Incisivitatea mesajului transmis trebuie sa razbata dincolo de textul scris sau de plasticul zugravit.

Nihilismul este parte din mine. Nu pot fi un inghititor de “adevaruri”. Pentru mine intrebarea, care nu are minim trei puncte de reper distincte, nu va duce niciodata catre aflarea unui adevar fie acesta si relativ. Sunt speculativ din fire, deci nu pot sa nu intorc orice manifestare pe toate partile pentru ai gasi esenta. Este felul meu de a fi. Imi este foarte usor sa inteleg manifestarea umana, sa inteleg minciuna si ipocrizia, dar nu le pot accepta. M-as putea descrie ca nihilist, dar nu sunt adeptul nici unei miscari in acest sens.

In final, va lăsăm să vă delectaţi cu o poezie scrisă de colegul meu, Maximilian Frâncu:

TE CAUT

 

Te caut prin vise ... chiar stiu unde esti ...

Te caut prin ganduri ...dar astazi lipsesti...

Te caut prin suflet ... p’acolo mai stai,

Te caut prin preajma ...dar semne nu dai...

Te caut prin soapte ...dar nu te gasesc ...

Te caut prin stele ...sperantele cresc...

Te caut prin casa ... acuma nu esti ...

Te caut prin poze ... de acolo-mi zambesti...

Te caut ... te caut ... te caut mereu ...

Te caut ... nu te gasesc ... si mi-e greu...

Te caut prin toate ... si toate-mi spun  NU ...

Te caut iubire...gaseste-ma tu...

Adevar sau Provocare// De ce geniile si miracolele nu sunt simple banalitati?

Citeşte mai departe...Sambata am fost la o intalnire cu oameni pe care, multi dintre ei nu-i cunoasteam, dar mi-au devenit dragi, fara exceptie. A fost o experienta frumoasa, ca orice actiune p care o organizeaza Zoia Zarnescu, in care, desi ai crede ca mintea lucreaza, sufletele sunt cele care trec prin incercari bine tintite. A fost incantator sa vad evolutia celor noi si imi pare rau ca nu am putut fi prezent si duminica, dar ma recuperez eu cumva. Cu toate ca sufleteste am fost prezent.
Acest articol are o tinta clara si este inspirat dintr-o afirmatie facuta de o colega de curs, care mi-a dat de gandit. Se refera la inteligenta. Gandidu-ma la acea afirmatie am ajuns la cateva concluzii. Una ar fi ca nu exista oameni inteligenti si altii mai putin inteligenti. Inteligenta este una singura si este, practic, accesul la inteligenta universala care, am senzatia, ne este tranmisa picatura cu picatura, de oamenii alesi de undeva de sus, de acea Inteligenta superioara care face ca totul sa functioneze. Sa luam exemplul lui Enstein, al caruri creier a fost studiat si s-a constatat ca nu sunt diferente cu unul normal. A avut aceeasi dimensiune, acelesi circumvolutiouni aceleasi caracteristici ca ale unui om normal. Cu toate astea a reusit sa revolutioneze cunoasterea mondiala. Ce l-a facut pe el un geniu? Pe de o parte, studiul? Dar chemarea lui de unde a venit?
Continuarea pe blogul meu, Adevar sau Provocare

Iulian Serban, trainer acreditat ANC : „Rezultatele nu apar imediat si este important sa poti continua, chiar si atunci cand, doar teoteric, nu vezi nici o rezolvare”

Citeşte mai departe...Iulian Serban este un tanar cu multa initiativa si cu o incredere in fortele proprii, de-a dreptul dezarmanta. L-am cunoscut la Evenimentul 11even, din mai, cand am fost invitat in calitate de speaker, sa imi spun povestea alaturi de alti 10 oameni. Ca organizator al acestui eveniment a acceptat propunerea domnisoarei psiholog Claudia Iordache. Pe aceasta cale le multumesc amanduroroa pentru ca mi-au dat prilejul sa vad si altfel lucrurile deschizand, probabil, si un alt drum.

Iulian Serban, a devenit un prieten pe care il respect pentru munca migaloasa, dar plina de entuziasm pe care o face. Desi are doar 34 de ani, ai ce invata de la el, daca te intereseaza domeniul dezvoltarii personale.

 Reporter: D-le Serban, spuneti-ne cateva lucruri despre dumneavoastra…

Iulian Serban: In primul rand va multumesc pentru oportunitatea oferita in cadrul publicatiei Dvs. Va felicit pentru tot ce ati realizat pana in prezent. Sunt onorat ca pot discuta, prin intermediul incomodph.ro. despre cateva proiecte interesante si utile.

Sunt un om normal cu visuri excepționale, ce gandeste si actioneaza in fiecare zi pentru a le transpune in realitate. Experienta mea cuprinde studii juridice, cursuri de vanzari, management, dezvoltare, comunicare si negociere, lucrand pentru mai bine de 10 ani pentru companii si clienti persoane fizice, atat in Romania, cat si in strainatate. 

Am 34 de ani si imi place sa ajut oamenii sa-si transforme ideile in afaceri profitabile. Imi place sa calatoresc, sa citesc, sa cunosc oameni noi si mai nou sa alerg. Am pornit o afacere in consultanta, traning si organizare de evenimente pentru ca acest lucru mi-a permis sa fiu eu si sa pun la dispozitia oamenilor, servicii care sa ii ajute cu adevarat.

R: Ati ales un segment al dezvoltarii personale legat de… dezvoltarea afacerilor. Ce v-a determinat sa mergeti pe acest drum si cand ati pornit?

I.S: Cred ca raspunsul corect este cel in care ‘’profesia’’ m-a ales pe mine si nu invers si explic de ce spun asta. Eu sunt absolvent al facultatii de drept si am experienta profesionala in zona bancara. Nu m-am gandit sa incep o afacere, si urmaream cu interes oamenii din aceasta zona. Imi amintesc ca a fost o vreme in care cumparam publicatii economice si citeam tot ce gaseam despre oamenii care au inceput si dezvoltau afaceri. Mi se parea ceva complicat si nu stiam daca imi doresc sa incep asta. Ca punct de start, mereu vorbesc de anul 2009, in plina criza financiara, complet atipic. A fost momentul in care am pornit un blog pentru a clarifica pentru un cunoscut, cateva aspecte juridice legate de suspendarea unei societati comerciale. Ce a urmat, a fost natural, in sensul in care, oamenii au pus intrebari si eu am decis sa le ofer raspunsurile pe care le stiam sau pe care le-am cautat pentru acestia. Nu am avut clar in minte un concept de business de la inceput, si faptul ca am incercat diverse variante, unele sortite esecului, mi-a dat curajul si forta si continui.

R: Care va sunt mentorii si ce anume v-a placut la ei, ce ati “furat” de la ei si puneti in practica acum?

I.S: Inca din perioada in care eram angajat, au fost persoane pe care le urmaream si ma gandeam cum ar rezolva ei, diverse probleme sau situatii aparute. Sunt multi oameni pe care ii admir si care au avut, chiar fara sa stie, o influenta asupra mea, in sensul in care, actiunile sau alegerile facute de acestia, m-au determinat sa continui. Cred ca de la fiecare am ‘’furat’’ cate ceva, dar am adaptat intotdeuna asta la mine si la modul meu de lucru.

R: Spuneti-ne o intamplare hazlie si una care v-a enervat de la cursurile dumneavoastra…

I.S: Imi amintesc de primul workshop pe care l-am tinut in Bucuresti, impreuna cu un colaborator si prieten, workshop la care am avut in sala 2 persoane si, desi poate parea straniu, am decis sa il tinem ca si cum am avea 100 de oameni in sala; acest lucru ne-a invatat sa ne adaptam si sa tratam cu respect participantii, indiferent de numarul lor. Intamplari care sa ma enerveze, in afara de cele in care stabilesti un anumit lucru cu cineva si apoi constati ca lucrurile stau exact invers, nu cred ca am trait, dar si acestea fac parte din ‘’rutina’’ vietii de antreprenor.

R: Daca n-ai bani, dar ai idei, poti porni o afacere( Start-up)? Daca da, cum?

I.S: Primesc intrebarea aceasta foarte des. Oamenii au idei, dar nu au bani si vor sa porneasca o afacere. Raspunsul scurt: daca nu ai nici un ban, e foarte greu, spre imposibil, nu sa pornesti, ci sa faci o afacere sa functioneze si sa genereze o viata implinita. Raspunsul mai detaliat sta asa: daca vrei sa pornesti o afacere in care sa investesti 50.000 de euro, pentru ca in urma unei analize reale, ai constatat ca fara cei 50.000 afacerea nu va putea fi pornita si dezvoltata, atunci vei avea nevoie de o finantare la aceasta valoare. Mai este un aspect des intalnit in aceasta zona. Cred ca cei care pun finantarea pe primul plan, nu isi doresc cu adevarat sa inceapa o afacere. E frumos sa ai acest gand , dar oamenii prefera sa amane lucrurile, din teama de esec, in principal.

Sa explic… consider ca la inceput, cand nu exista o suma mare de bani, dispui de alte resurse si poti atrage acesti bani daca iti doresti si mai ales daca muncesti pentru asta. Cred ca pasii normali ar trebui sa fie in ordinea informeaza-te, planifica si incepi, fara a ramane blocat in vreuna din primele doua faze. Daca dispui de timp si de energie poti crea, chiar si cu o suma mica la inceput, un sistem care sa creasca si care sa atraga atentia unui potential finantator, daca asta iti doresti cu adevarat; sau poti acorda timp, diverselor competitii pentru finantari, care sa aduca in afacerea ta banii de care ai nevoie. Des intreb oamenii, ce ar face daca ar avea deja suma aceasta de bani si, de cele mai multe ori, raspunsurile  nu difera fata de situatia in care banii nu exista.

R: Care sunt principiile de baza intr-o afacere, fara de care nu poti reusi, oricati bani ai avea?

I.S: Consider ca nu exista o reteta general valabila pentru reusita, dar la toti oamenii de afaceri, pe care in urma cu cativa ani ii urmaream cu interes si pe care acum ii intalnesc , fie la evenimentele noastre, fie cu alte ocazii, am vazut determinare si perseverenta.

Personalitatea celui care porneste o afacere este, dupa mine, un element cheie, fara de care , afacerea nu va creste foarte mult. Pe langa personalitatea intreprinzatorului, un alt pricipiu ar putea fi ca afacerea sa fie implementata pentru oameni, adica sa rezolve cu adevarat o nevoie/trebuinta pe o piata. Daca fac lucrurile pentru ca sunt pasionat de ele, dar nimeni nu va fi cu adevarat impactat de acestea, nu am o afacere. Daca nimeni nu este dispus sa plateasca pentru serviciul/produsul meu, afacerea nu va rezista mult.

R: Care e principala teama pe care o au romanii inainte de a porni o afacere, din cate ati observat?

I.S: Frica de esec si teama de a pierde banii investiti.

Este celebra intrebare ‘’credeti ca o sa mearga?’’ De fiecare data, raspund intreband ‘’au facut si altii asta sau ceva asemanator?’’ pentru ca sunt absolut convins ca tot ce vedem in jurul nostru a pornit dintr-un gand, dintr-o idee si din dorinta de a usura viata oamenilor.

Ne mai temem si de succes si de multe ori amanam lucrurile pentru ca nu am fost invatati/informati, cum sa gestionam un esec sau un succes.

Ne temem , pe buna dreptate, si de birocratia excesiva, care poate face dintr-o afacere, ce initial parea extrem de simpla, o chestiune complicata  si cu multe batai de cap si de fiscalitatea foarte mare, care poate ‘’ucide’’ usor o afacere la inceput de drum.

R: Ce reprezinta armonia la locul de munca (Humanizing work) si ce loc ocupa pe o scara a importantei pentru reusita in business?

I.S: Pe langa personalitatea celui care porneste o afacere, consider ca este primordial ca echipa pe care o are, sa fie una armonioasa, care sa genereze rezultate concrete. E important ca oamenii din echipa sa fie autentici si sa rezoneze, la nivel de valori personale, cu cele ale companiei. De prea multe ori, oamenii renunta la valorile personale in schimbul banilor si de aici apar majoritatea conflictelor in multe companii. E necesar de asemenea, sa sarbatorim reusitele, indiferent de marimea acestora, pentru a motiva echipa si pentru a genera crestere in cadrul firmei/afacerii noastre.

R:Ce aveti in portofoliu ca si cursuri pe care le desfasurati?

I.S: Ne-am impartit activitatea in trei zone principale si anume: consultanta pentru pornirea unei afaceri, o zona de training pentru companiile deja existe si organizarea unor evenimente care sa aduca cu adevarat valoare oamenilor care participa. In zona de consultanta, avem in portofoliu atat lucrul individual cu cei care vor sa porneasca o afacere, cat si o parte de workshopuri – cursuri pentru grupuri mai mari de oameni, catre care ne indreptam cu informatii concrete si pertinente. ‘’Angajat sau antreprenor. Cum sa iei decizia in mod corect’’ si ‘’Pasii catre afacerea ta’’ sunt doua astfel de exemple.

R: Ce le pregatiti oamenilor pentru perioada urmatoare?

I.S: Dupa realizarea in primavara acestui an a primei editii a Conferintei 11even Experiences la Ploiesti, in luna Octimbrie, vom organiza, tot pentru prima data in Ploiesti, Conferinta Afaceri.ro, un eveniment major pentru cei care au sau vor sa inceapa o afacere, alegand ca si tema a acesteia ‘’Metode si surse de finantare si crestere a afacerilor’’, eveniment la care o sa aducem , pe langa rapunsuri concrete atat in legatura cu surse de finantare cat si meode crestere si oameni importanti care au un cuvant greu in zona de business.

R: Sunteti multumit de rezultatele de pana acum? Aveti ceva sa va reprosati sau sunteti convins ca ati ales cea mai buna strategie?

I.S: Singurul regret real pe care il am este ca nu am avut curajul sa incep pe cont propriu mai devreme. Va marturisesc ca am pornit acest business cand eram intr-o zona de confort, foarte comoda, dar l-am facut functional, cand am decis sa ies din mediul corporatist si sa-mi incerc puterile fara o plasa de siguranta.  Rezultatele nu apar imediat si este important sa poti continua, chiar si atunci cand, doar teoteric, nu vezi nici o rezolvare. Daca as fi avut acces la toate informatiile pe care le am acum, dupa acesti ani, poate ca altfel ar fi stat lucrurile, insa consider cu adevarat ca daca eu am reusit, o pot face foarte multi alti oameni.

R: Care e mesajul dumneavoastra pentru cei care vor sa porneasca o afacere?

I.S: Sa porneasca. Acesta este mesajul meu. Daca vor cu adevarat, sa porneasca. Sa faca lucrurile la nivel micro la inceput , sa testeze , sa iasa din zona de confort si mai ales sa fie perseverenti.

Sa ‘’caute’’ in ei raspunsul la intrebarea ‘’De ce vreau sa fac asta’’ si daca exista cu adevarat dorinta de reusita si sunt dispusi sa munceasca, uneori extrem de mult, sa porneasca. Vor reusi!

Va multumesc si va doresc putere si curaj.

Adevar sau provocare// Recodificarea ADN-ului, intre practicile shamaniste si fizica cuantica= sanatate mai buna si tinerete fara batranete

Citeşte mai departe...
Ignoranta in care traim, preocupati, zilnic, de griji, frustrari, lacune financiare si in final de stres care conduce spre boala, ne impiedica sa intelegem mecanismul de funcionare al propriului organism, nevoile lui care sunt ale noastre, de fapt. Nu trebuie sa fim fiziceini sau chimisti, nici shamani ca sa intelegem ca fiecare din noi avem un ADN propriu, care ne face unici si care lucreaza la nivel celular, energetic, informativ.  Ce este ADN ( acidul dezoxiribonucleic) si cum ne poate ajuta sa ne imbunatatim starea de snatate, sa controlam emotiile, sa ne dezvoiltam personalitatea si sa atragem starea si oamenii de bine in jurul nostru vom afla in cuprinsul acestei lucrari. Pana atunci, iniante de a intelege legaturile Universului din care si noi facem parte si avem aceleasi caracteristiti ca el, ca fiinte multidimensionale, sa aflam la nivel pragamtic ce este ADN:
- Substanta se gaseste in fiecare celula a fiintelor vii si este esentiala pentru identitatea oricarui organism, de la Euglena viridis, mica fiinta unicelulara aflata la granita dintre plante si animale, si pana la Homo sapiens sapiens, omul contemporan. Asadar, prin intermediul ADN, corpul uman recepteaza informatia transmisa din emotiile traite de fiecare individ si face o proiectie, bineinteles, tot asupra corpului. Trebuie mentionat ca in ADN ajung zilnic circa 60 de miliarde de informatii, dar acesta proceseaza doar vreo…20.000.
- ADN-ul este „reteta” necesara sintezei de proteine, molecule organice esentiale pentru organismele vii;

- O molecula de ADN contine zone numite gene, zone fara functie, precum si zone cu un rol inca necunoscut;
- Acidul dezoxiribonucleic are o structura de dublu helix. „Scara” este alcatuita din doua lanturi organice elastice ce sunt conectate prin „treptele” realizate de legaturile de hidrogen.
- „Treptele” sunt, de fapt, doar de patru feluri, unind perechi de baze azotate, ce pot fi patru tipuri diferite de molecule organice, adenina (notată A), citozina (C), guanina (G) si timina (T);
- Cele patru baze (A, C, T și G) nu se pot combina decat intr-un anumit mod, si anume: adenina doar cu timina (A + T sau T + A), și citozina doar cu guanina (G + C sau C + G); cu alte cuvinte, o baza de tip A, în orice parte a lantului s-ar afla ea, nu se poate combina decat cu o baza de tip T, si invers; in mod similar, G nu se poate combina decat cu C, si invers;
-Ordinea conteaza: A + T nu este acelasi lucru cu T + A; vezi codul genetic care e preluat de la ARN( acidul ribonucleic sau memoria scurta).
Cum actioneaza ADN-ul asupra organismului uman vom afla in CUPRINSUL acestei lucrari, care isi propune sa aduca la suprafata experimente facute de oameni de stiinta, trairi ale marilor intelepti in urma cu mii de ani si in prezent?!
Ce ne spune fizica cuantica despre ADN si functionarea energiei ca informatie
Omul de stiinta Gregg Braden a pus cap la cap trei experimente care au avut loc in perioada 1970- 1990 si care au relevat un lucru ce contrazicea perceptia asupra materiei de pana atunci, despre care se credea ca este solida fara reactie ma mediul inconjurator, la stimuli externi.
Unul dintre experimente a avut loc in 1990, cand fizicianul rus Vladimir Poponin, ajuns pe taramurile americane a dorit sa investigheze legatura dintre ADN-ul uman si materialul din care lumea noastra este formata, adica micile buznare de energie pe care noi le numim fotoni, mici particule de lumina.  Astfel, Poponin a luat un tub de sticla si a extras aerul din el, lasand in spatiul tubului vid, fapt care implica, in acceptiunea noastra ca acolo nu mai exista nimic. Totusi, acolo se regaseau aceste particule de lumina, fotonii, pe care Poponin ;le-a masurat pentru a vedea cum sunt ele distribuite. Rezultatul nu a surprins pe nimeni, pentru ca fotonii se aflau intr-o dispunere cu totul aleatoare. Poponin a mers mai departe si a plasat un ADN, extras dintr-o celula umana, in interiorul tubului pentru a vedea reactia fotonilor. Surpriza a fost ca, atunci cand s-au masurat fotonii, ADN-ul uman i-a determinat pe acestia sa se aseze cumva specific in jurul sau.
Mai multe pe blogul meu, Adevar sau provocare

Interviu cu o samana// Anda Ciobanu: “Samanismul este o cale spirituala, un mod de trai. Traiesti cu constiinta ca esti infinit, complet eliberat de frica de moarte”(II)

Citeşte mai departe...Astazi va invitam sa parcurgeti a doua parte a interviului acordat de samana Anda Ciobanu. Veti intelege, daca veti dori asta, pentru ca liberul arbitru functioneaza si in practicile samaniste, ce presupune propria cunoastere spirituala, comuniunea cu natura si Divinitatea. Cei care nu ati parcurs prima parte a interviului o puteti face AICI.

R: Cum a fost prima lectie, de la cine si unde in lumea asta larga?

A.C: Sunt tentata sa raspund ca prima lectie a fost in Olanda, dar, prima lectie intotdeauna, ne-o ofera viata! Si ceea ce imi vine in minte acum este insasi nasterea mea. Se spune ca pentru a deveni saman, ori esti din tata in fiu, ori treci prin moarte de 3 ori. Eu am trecut prin moarte inca de la nastere. Lectia pe care o aveam de invatat, o “lectie” comuna imensei majoritati a oamenilor, era cea a iubirii de sine.

Sunt femeie. Tatal meu ma dorea baiat si a suferit o mare deceptie la nasterea mea. A plans, nu a vrut sa vina dupa noi (mama si cu mine) la spital. Acest soc emotional l-am intuit, fiind inca in viata intrauterina. La nastere, am considerat ca “daca nu ma vreti, atunci plec inapoi” si a trebuit sa fiu resuscitata, am fost in pericol de moarte. Timpul a trecut, la foarte scurt timp tatal meu si-a revenit si chiar a fost un tata minunat. Dar, am observat cat de des faceam acest gest. Cand ma simtem nedorita, fara sa stau prea mult pe ganduri, ma rasuceam pe calcaie si nu mai auzeai de mine. Evenimente au fost multe, situatiile foarte diverse pana cand am inteles mesajul din spatele tiparului meu de reactie. Ramaneam pur si simplu blocata, nu mai puteam sa respir, incremeneam. Apoi plecam, devastata de durere. De fapt, pentru ca eram deosebit de critica cu mine, pentru ca aveam foarte multe pretentii de la mine, acelasi tratament il aplicam si celorlalti. Nu ma puteam iubi, nu ma puteam accepta asa cum eram, dar, asteptam ca ceilalti sa imi ofere aceste lucruri. Odata ce am inteles ce faceam, mi-am reevaluat atitudinea fata de mine, efectul a fost ca si din afara m-am bucurat de un alt tratament J

Nasterea mea mi-a vorbit de cat de usor renuntam noi insine la noi, cat de putin valoram in proprii nostri ochi, cat de mult asteptam de la ceilalti sa ne valideze, sa ne accepte si sa ne iubeasca, in pofida faptului ca noi suntem primii care ne uram, ne criticam si ne abandonam. Atunci cand ne simtim nedoriti, neiubiti, respinsi, sa ne intrebam cat de mult ne aplicam noi acest tratament, in ce situatii, cand anume ne-am purtat astfel cu noi? Ceilalti nu sunt decat o proiectie fidela a ceea ce se petrece in interiorul nostru. Nu putem decat sa le fim recunoscatori pentru ca ne ajuta sa ne identificam propriile noastre convingeri, credinte. Indata ce renuntam la acele credinte, schimbam ochelarii prin care privim realitatea, iar aceasta se schimba complet. Este absolut magic cat de rapid si profund se petrece shiftul.

R: Care sunt abilitatile pe care le-ati descoperit in urma practicii shamanice?

A.C: Fiecare om are un dar al sau, unic, nepretuit. De multe ori nici nu suntem constienti de ceea ce sta in noi.

La destul de multa vreme dupa ce incepusem cursurile am inteles modul in care functionez eu. “Trezindu-ma” cu el, am considerat ca toti colegii traiesc experiente similare. Am aflat cu mare surprindere ca ma inselam.

Vad “lucruri”, istorii trecute, ca un adevarat film, ceea ce ma ajuta foarte mult sa constientizez cauza situatiilor din viata curenta. Vad legatura dintre persoane, evenimente si cauzele care le-a generat. Foarte multe pleaca din sistemul de convingeri pe care persoana le-a adoptat sau le-a mostenit.

Apoi ajut persoana sa isi gaseasca singura forma de exprimare a noii energii descarcate, odata ce campul de lumina a fost curatat, asa incat viata ei sa cunoasca o alta turnura. De la mine pleaca cu o noua perspectiva de viata, cu o noua afirmatie si un gest, ancore puternice la toate nivelurile fiintei pentru ca energia descarcata sa fie mentinuta si incorporata.

Dupa opinia mea, cel mai important castig este acela ca mi-a adus o mare putere de a constientiza cauzele, de a vedea dincolo de realitatea consensuala, aidoma unui detectiv iscusit si pasionat.

Apoi, am invatat sa operez cu energiile, de a lua urma energiilor, de a vedea realmente povestea, mitul, in care suntem captivi pentru o vreme. Povestile sunt harti ale sufletelor. Ele vin sa ne ghideze. Contin atat problema cat si rezolvarea. Uneori insa ne impotmolim pe traseu. Am invatat ca suntem noi insine naratorii povestii noastre de viata si ca oricand putem tese un alt fir de poveste.

R: Cum se dobandesc puterile vindecatoare si cum se aplica in zilele noastre?

A.C: Puterile vindecatoare de dobandesc prin practica. Acestea se formeaza si se cizeleaza daca le antrenezi, aidoma oricarei abilitati, talent. Atunci cand ne punem in locul in care facem, participam, ne deschidem si dam voie talentului nostru sa ne conduca, abia atunci aflam o parte a raspunsului la intrebarea “cine sunt eu?”. Prin constanta practicii, prin diversitatea cazurilor cu care intri in contact, ajungi sa iti dezvolti o arta personala, proprie de a lucra.

Alberto Villoldo povestea intr-una din cartile sale ca era prin munti, cu maestrul sau si a observat ca samanii tineri, invataceii, erau pusi sa rezolve cele mai grele cazuri. Mirat de acest fapt, Alberto il intreaba de ce face acest lucru. La care primeste raspunsul “Pentru ca ei nu stiu ca nu pot!

Doar punandu-ne in  situatiile in care ne sunt testate limitele evoluam, descoperim, scoatem la iveala comori nebanuite. Timpurile actuale tocmai despre aceasta ne vorbesc. Solutiile sunt intotdeauna la indemana noastra, doar sa ne deschidem ochii contiintei si sa le privim!

R: Cum se face conexiunea cu natura, cu Divinul si ce dezvaluie omului aceste conexiuni?

A.C: Conexiunea cu natura, cu divinul este facila si la indemana tuturor. Ne aducem intr-o stare de echilibru, de calm interior, de pace. Ne concentram pe respiratie. Dialogul interior se opreste si din acel moment incepem sa ne auzim sinele superior. Ne-am golit de tot noianul de ganduri facand loc altor energii sa ne strabata, mai pure, de o vibratie mai inalta.

Ce ne dezvaluie … este o traire, o experienta ce este foarte greu de transpus in cuvinte, mai ales pentru ca este unica si irepetabila pentru fiecare persoana in parte. Primim ceea ce suntem pregatiti sa intelegem, vedem, traim, adaptat la puterea noastra de cuprindere. Un copil de clasa I nu poate intelege si vedea frumusetea unei integrale. Modul in care vin aceste informatii, energii, din nou, este specific persoanei, simturilor cu care este preponderent inzestrata.

R: Roata medicinii. Traduceti pentru cei neinititati ce inseamna, cum ajuta la propria cunoastere si evolutie?

A.C: La aceasta intrebare imi permit sa raspund decupand dintr-un articol de pe siteul meu www.roatamedicinei.ro , Roata Medicinei, intre traditia straveche si psihologia moderna

Roata este de fapt o spirala de evolutie, care se desfasoara pe verticala. Pleaca de la un nivel de baza, un inceput, numit nivelul sarpelui – nivelul solului, din 2D , dimensiunea limitarilor, a legaturilor  –, si urca, treapta cu treapta, tot mai sus, trecand prin jaguar  –nivelul fricii  –, Colibri  –  mit, poveste, roluri  –,  pana la nivelul vulturului, dincolo de limitele pe care le cunoastem, in 4D – dimensiunea iubirii neconditionate, “campul” din care devenim creatorii constienti ai propriei vieti. Perspectiva se largeste de la o directie la alta, gradual, la intervale regulate de timp, pentru ca tot ceea ce se lucreaza sa aiba timp sa se aseze in structurile fiintei tale, sa ajunga din subconstient in constient si apoi in supraconstient.

Medicina se refera la propria putere interioara. Esti propriul tau medic. Corpul tau cunoaste cel mai bine adevarul profund despre tine. Orice cautare in exterior amana rezolvarea situatiei cu care te confrunti chiar acum si care treneaza poate de ani de zile, sau, in marea majoritate a cazurilor, treneaza de generatii! Asadar, “medicina” este atunci cand descatusezi resursele propriului tau organism de a se vindeca si de a trai plenar si fericit, plin de vitalitate si energie, lipsit de temeri, de limitari, viata pe care ti-o doresti. Ceea ce se intampla din acel “punct” mai departe este ca realitatea din jurul tau, viata ta si a celor din jurul tau se schimba radical. Nu “lucrezi” doar pentru tine, ci pentru toti cei cu care intri in contact.

R: Se vorbeste despre intrarea intr-o alta dimensiune. Cum se realizeaza acest lucru si cum se modifica perceptia realitatii ?

A.C: Totul in univers este energie condensata in mai multe game de frecventa. Daca observam natura, ne vorbeste clar despre aceasta stratificare. Sa luam exemplul muntelui. La baza, exista un anumit tip de vegetatie si fauna, diversa si abundenta. Cu cat urcam mai mult in altitudine, aspectul florei si faunei se schimba, pentru ca apoi, cu cat ne aporpiem de varf, la altitudini mari, vegetatia si flora sa dispara complet, uneori, locul lor fiind luat de gheturi. Daca privim adancimea oceanelor,  observam acelasi fenomen. Sunt paliere atat de diferite incat fauna si flora apartinand unui palier sunt complet necunoscute in altele. Ca niste lumi paralele dar care coexista simultan. Erele geologice le putem observa in rifturi si canioane, o cronica vie a entitatii Pamant.

Noi, oamenii, suntem fiinte multidimensionale, dimensiunile fiind nivele de constiinta. Am ales sa experimentam acest nivel, in care suntem prizonierii spatiului si ai timpului, ai materiei. Acestea sunt limitarile la care am subscris atunci cand am decis sa ne intrupam, din simplul motiv ca am dorit sa experimentam si aceste vibratii. Nu putem fi doar lumina cata vreme nu experimentam si intunericul. Sunt fatetele aceleiasi monede. Si este vorba doar despre energie.

Am uitat de unde venim tocmai pentru a ne putea reaminti, pentru a gasi drumul inapoi “acasa”, pentru a descoperi noi cai de ascensiune. Universul este infinit, la fel si posibilitatile pe care le avem. “Greseala” consta in faptul ca ne identificam cu acest taram, acceptam aceste limitari. De fapt, nu este nimic gresit. Experimentam un anumit nivel pana cand ne simtim pregatiti sa facem saltul. Suntem aidoma unui nou-nascut care, intai nu-si poate utiliza deloc picioarele, apoi incetul cu incetul, le simte prezenta si starnit de curiozitate incepe sa le foloseasca, dar este inca foarte nesigur, venindu-i mult mai usor sa se tarasca de-a busilea, pentru ca in final sa indrazneasca sa se ridice si sa paseasca, cu trantele de rigoare. Mai tarziu chiar danseaza, urca muntii, face escalada, ascensioneaza!

Acolo unde ne indreptam atentia acolo curge si energia. Uitand ca suntem copii divini, chiar daca mental stim acest lucru dar nu-l simtim in interior, ne fixam atentia si respectiv energia, pe trauma, pe durere. Copilul care a incercat sa paseasca, a cazut si atunci crede ca este periculos si mai ales dureros sa mai paseasca. Astfel alege sa mai petreaca ceva timp pana cand amintirea durerii se estompeaza sau pana cand simte ca ceva s-a schimbat, capata mai multa incredere si o ia iar de la capat.

Tot universul, care evolueaza continuu, isi schimba frecventele. Ganditi-va la maree, flux si reflux. Expansiune si implozie. Dilatare si colapsare. Propria noastra respiratie: inspir si expir. Pamantul face parte din acest univers iar noi suntem legati de Pamant, suntem profund interconectati cu el. De fapt, cu toata creatia. Nici noi nu putem ramane in urma. Este necesar sa ne adapatam. Cine nu se adapteaza, recidiveaza.

In ce consta adaptarea? Foarte simplu. In a ne schimba focusul, atentia si respectiv energia. Din fizica cuantica stim deja ca simplul fapt al observarii modifica rezultatul experimentului stiintific. Observare este echivalent cu atentie. Asadar, atentia noastra modifica realitatea!

Ca sa ascensionam, aidoma unui balon pe care dorim sa-l inaltam, este nevoie sa aruncam peste bord sacii cu nisip, balastul. Corabia pe furtuna are nevoie sa fie cat mai usoara altfel este in pericol sa se scufunde. In ce consta balastul nostru? Este vorba despre un balast emotional, toxicitatea emotiilor, a convingerilor dureroase care nu ne permit sa iertam, sa-i acceptam pe ceilalti si de fapt pe noi insine exact asa cum suntem, a ne-iubirii. Toate acestea condenseaza in structurile noastre energetice ca adevarate ziduri de cetate, mergand atat de mult incat ajung sa condenseze in corpul fizic ca boli din ce in ce mai grave. Boala este doar un semnal major de avertizare ca se impun rapid niste schimbari in modul nostru de a gandi, de a actiona, in stilul de viata, in modul in care ne tratam pe noi, pe ceilalti, planeta.

Cum scriam deja mai sus, suntem pusi in fata acestor limite pentru a ne pune intrebari si a cauta raspunsurile pentru noi. Deja cararile batute pana acum nu ne mai servesc. Suntem acei cuceritori pe taramurile cuantice, deschizatori de noi drumuri.

Am participat in luna mai la un semiar de “Trezirea inimii iluminate” sustinut de Adrian Constantinescu, care impartaseste cu multa caldura cunoasterea lui Drunvalo Melchizedek. Am aflat astfel de Merkaba, corpul energetic de lumina, pe care ni-l putem reaminti cu usurinta, dar cu antrenament il perfectionam, respectand legile geometriei sacre. Un seminar fascinant care mi-a adus multa cunoastere si intelegere a geometriei sacre. Cu 2 ani in urma, in Anglia fiind, am primit ca mesaj de la ghizii mei, sa ma orientez catre geometria sacra. Si iata cum, peste ani, am ajuns “acolo”. Merkaba este corpul cu care putem ascensiona.

Ce este ascensiunea? Ascensiunea este trecere de pe un nivel de constiinta pe altul, superior, de o frecventa mai inalta. Trecem de la frecventa fricii, a terorii, a neiertarii, catre cea a iubirii neconditionate. Ne-am obisnuit sa fim de acord cu moartea, si odata cu ea, cu disparitia constiintei noastre, murim inconstient. Atunci cand ne nastem nu mai stim de unde venim si, precum Sisif, reiteram pasii de evolutie. Dar, ce ar fi daca atunci cand trecem pragul, sa o facem constient, odata cu trecerea, sa luam cu noi si tot bagajul constiintei noastre. Umanitatea are exemplul lui Iisus care s-a inaltat. Este adevaratul scop pentru care suntem aici pe pamant. Sa invatam sa ne inaltam, sa ascensionam.

Traditia incasa pe care o promovez, vorbeste foarte frumos despre “pastratorul timpului care va sa vina”, ca cel care ne trage cu o mana puternica din viitor, aratandu-ne cine vom fi si peste 10000 de ani. La inceput mi-a fost foarte greu sa inteleg acest lucru. Dar ce exprimare mai minunata poate fi decat aceasta, care ne asigura de nemurire, aratandu-ne continuitatea noastra ca spirite, dincolo de timp si spatiu, fiinte eterne.

Cum deja v-am obisnuit, caile de ascensiune sunt multiple, precum cararile ce urca pe un munte, unele mai abrupte, altele mai molcome, in functie de lista experientelor pe care ni le-am ales sa le trecem, despre care vorbeam la inceput.

R: Care au fost efectele practicilor shamanice asupra dumneavoastra si asupra celor apropiati?

A.C: Efectele ... viata mea s-a schimbat radical: stilul de viata, modul de a gandi, de a ma manifesta, perceptia realitatii, relatiile, activitatea, totul! Copilul meu cel mare se uita zilele trecute la pozele de cand era mic, in care, evident apaream si eu. Nu le mai privisem de ani de zile. Am auzit cum radea de se prapadea. Curioasa am aruncat si eu o privire. Am ramas atat de uimita de ceea ce vedeam! Pur si simplu eram cu totul altcineva. Si culmea! Cea de azi este mai tanara decat cea de acum 15 ani!

Pasind cu toata determinarea pe cararea pe care sufletul meu o cerea, inima mea o dorea, ascultandu-mi acea chemare de care am pomenit la inceput, lucrurile in viata mea au inceput sa se alinieze magic si sincron. Structura mea fizica s-a modificat subsantial, vitalitatea s-a imbunatatit. Am intalnit oameni minunati, locuri fermecatoare, am aflat istorii fascinate si am luat contact cu cunoasteri tot mai profunde, in acelasi timp, traind eu personal experiente extrem de revelatoare, care mi-au adus un plus de intelegere. Mi-am descoperit talente absolut deosebite. Oricine dintre noi are unicitatea sa fascinanta, doar ca are nevoie sa se puna in locul, situatia in care sa le descopere, si, de regula, acele locuri si situatii sunt la limita, dincolo de zona de confort. Este despre a pasi in intunecimea celor mai negre temeri ale noastre, acolo unde se ascund comori nebanuite, incredibile.

Shamanul este un temerar, un explorator, cu deplina incredere in divinitatea pusa in noi de Creator.

Cat despre ajutorul pe care am fost apta si onorata sa-l ofer celor din jur ... in fiecare zi primesc feed-back-uri de la cei cu care am lucrat, de la cei pe care i-am asistat, cat de multe schimbari se petrec in viata lor. Ii vad cum se schimba, din felul in care arata fizic, din comportament, din exprimare, din evenimentele pe care le traiesc. Pur si simplu, odata cu schimbarea setului de convingeri, schimband si stilul de viata, de a gandi si actiona, schimbam de fapt traiectoriile destinului nostru. Ca si cand am cobori dintr-un tren care alearga catre o destinatie periculoasa, si am urca intr-unul cu o destinatie mult mai frumoasa.

Newsletter

Facebook

Statistici

Vizitatori
582
Articole
3393
Număr afișări articole
6921395
Vizitatori

Statistici

Azi71
Ieri457
Saptamana924
Luna11669
Total2615662

Currently are 92 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de activitatea primarului IULIAN BADESCU?

Da - 15.8%
Nu - 84.2%

Total votes: 2585
The voting for this poll has ended on: 28 Oct 2015 - 00:00

Conect

Parteneri

f_145_145_15658734_00_images_parteneri_sindalimenta145.jpg

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.