Copiii de trupa care mimeaza ca ei conduc primaria Ploiesti cand, de fapt, sefa lor e Craciunoiu

f_200_200_15658734_00_images_2012_Parerea_mea_copii_trupa_ploiesti.jpgInainte de toate as vrea sa intelegeti semnificatia pozei trucate, bineinteles, ca de-aia e pamflet. Ceea ce vedeti in spatele personajelor apocaliptice din poza, adica fundalul, este municipiul Ploiesti, un tinut …apocaliptic, condus spre dezastru de directorul economic presedinte de sindicat, Nicoleta Craciunoiu.

Chiar daca antipatia e reciproca si avem o lupta de dus pentru a arata care este adevarul din punct de vedere legal in ceea ce o priveste pe Craciunoiu, nu pot sa nu o admir pentru ca se bate de una singura cu un consiliu local format din marionete si cu trei papitoi incapabili sa ii riposteze. Asta pentru ca DNA nu ia atitudine desi ar avea niste motive serioase. Oare de ce?!

Spate in spate cu Craciunoiu s-a pus Anabel Mantoiu, secretarul primariei care constata ca directorul economic presedinte de sindicat nu este nici incompatibila nici in conflict de interese. Aproape ca le-as da dreptate vazand cum parlamentarii fac legi ca sa (le)se protejeze. Astfel, art. 29, alin(3) din Legea 188/1999 i s-a adaugat in 2008 un art. 3 indice 1, care imi da mai mult de munca pentru a demonstra ca statutul de functionar public cu functie de conducere, respectiv director al directiei Economice intr-o primarie nu poate fi lider de sindicat si sa ceara majorari salariale pe care tot el le aproba la plata.

De asemenea, marii parlamentari, pe sest, au modificat, luna trecuta, Noul Cod Penal si au schimbat titlul art. 301 din “Conflict de interese” in “Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”( vezi LEGENDA ), introducand si un aliniat mai detaliat care vine in sprijinul  functionarului public. Asta e, pe masura ce trece timpul imi dau seama cat de corupta e Romania, iar Ploiestiul/ Prahova, par(e) a fi miezul.

Sa ajungem si la pamflet, ca sa ne amuzam un pic, ca am fost destul seriosi cu… neseriosii. Daca va intrebati de ce nu apare si Anabel Mantoiu in poza trucata, va spun ca nu a meritat efortul. Punct!

Nicoleta Craciunoiu este cea care taie si spanzura in primaria Ploiesti, ea este vedeta acestui text care sper sa o amuze chiar si pe ea, nu numai pe noi, tampitii astia, care ne uitam la toate cate le face in primarie, pe banii nostril, si nimeni nu zice nimic. Adevarul e ca nici nu ar avea cine. Primarul Adrian Dobre nu inteleg de ce a candidat si ce si-a dorit de la aceasta functie pentru ca nu arata decat ca e un plangacios care nu e in stare sa-si asume nimic si doar se vaita. Ba ca aia din coalitia PSD_AlDE ii blocheaza proiectele, ba ca… Craciunoiu refuza la plata dupa cum “vrea” muschii ei s.a.m.d. Cand ii arati ca e in eroare, ca sa nu zic altfel, isi pune cenusa in cap, lasa impresia ca vrea sa schimbe in bine ce i-ai semnalat si in secunda doi a uitat de subiect. Recomand lecitina, care am inteles ca e pentru memorie. De un an si ceva de cand e primar nu si-a asumat rezolvarea niciunei probleme create de Nicoleta Craciunoiu, prin refuzul sau la plata. Adica nu si-a asumat plata catre  firma care face dezinsectia ca sa nu ne umplem de tantari de doi ani si, totusi, ne umplem, pentru ca asa vrea directorul economic presedinte de sindicat. Nu si-a asumat, anul trecut, platile necesare pentru CSM Ploiesti ca sa supravietuiasca pe scena sportiva, iar echipa feminina de handbal a fost desfiintata, iar cele de juniori nu au putut participa la competitii. Nu si-a asumat plata datoriilor pe care le are primaria catre TCE, pentru ca nu a platit TVA-ul la serviciile solicitate, iar organelle fiscale cer banii, dar si altele. A se vedea, despre asumarea primarului, prin art. 21, alin (1) din ORDONANŢA nr. 119 din 31 august 1999 (*republicată*), privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.

Viceprimarul Cristian Ganea e departe de consilierul local Cristian Ganea care chiar daca nu prea intelegea el atunci cam cu ce  se mananca administratia locala, nu avea atatea figuri in cap ci decenta  si dorea sa se implice. Acum, de cand a crescut in grad, lasa impresia ca le stie pe toate, dar mare lucru nu pare sa se fii schimbat in perceptia sa despre administratia locala, poate doar faptul ca e un pic mai vorbaret. Ce-i drept, stie sa joace rolul omului preocupat, care sufera pentru semenul lui, dar intuitia imi spune ca il cam doare in cur de el, semenul, daca nu e reciproc avantajos efortul, fie ca vorbim de un vot in plus.

Incet, dar sigur, am ajus la intelectualul din grupul copiilor de trupa al Nicoletei Craciunoiu, adica viceprimarul George Pana. El, in calitatea sa de avocat, nu a miscat un deget ca sa puna in discutie, macar, statutul dubios in care se afla Nicoleta Craciunoiu. Adica acela de director economic, care refuza sau aproba platile din primaria Ploiesti si presedintele de sindicat care a cerut majorarile de salariu pe care… le-a aprobat. Avocatul George Pana tace, nu cere explicatii, nu actioneaza. Procedeaza ca de fiecare data in sedintele de Consiliu Local, cand el si ceilalti copii de trupa, pun capul in pamant atunci cand sefa lor ii trage de urechi ori le da o palma peste ceafa. Si o lasa in pace sa isi faca mendrele.

Citeste si: Sindromul Craciunoiu sau indisciplina functionarului public, ridicata la rang de virtute

Singurul care a luat atitudine fata de situatia dubioasa in care se afla Nicoleta Craciunoiu a fost consilierul local Gheorge Sirbu care a cerut sa i se comunice in scris daca patroana primariei Ploiesti este sau nu in incompatibilitate sau/si in conflict de interese. Anabel Mantoiu a raspuns ca nu e si o ajuta si noua varianta a art. 301 Cod Penal, dar …

Una peste alta, demersurile pe care le fac si le voi face in continuare, nu ar fi existat daca acesti copii de trupa ai Nicoletei Craciunoiu ar fi fost nisnte conducatori de institutii responsabili. Ori ei sunt primii intersati ca lucrurile sa nu functioneze sis a aiba un tap ispasitor, iar acum, dupa simulacrul de negocieri la care au participat, sa primeasca si salarii mai mari ca sa frece menta sau duda sau pisoiul, ca sa nu zic motanul.

Nu-mi face nicio placere sa-mi irosesc enegia, cand oameni platiti regeste sa o faca stau cu mainile in san. Dar am convingerea ca am dreptate in ceea ce sustin si, oricat te-ar proteja anumite legi sau institutii, altele vor arata ca nu poti fi si director economic al unei primarii si presedinte de sindicat, pentru ca esti antagonic cu tine insuti si exista suspiciunea de ilegalitate cand aprobi ceva ce ceri din bani publici pentru tine si membri organizatiei pe care o reprezinti.

Citeste si: Sindromul Craciunoiu (II)- Stat in stat... al functionarilor publici in primaria Ploiesti, un municipiu captiv lor

Toti cei care sunteti nemultumiti de acesti functionari publici din primaria Ploiesti de acum incolo, fie ca vorbim despre cei de la ghisee, despre viceprimari si primar, secretarul primariei sau orice persoana cu care unteractionati , aveti posibilitatea sa faceti public functionarul care v-a nemultumit, completand formularul dand click AICI.

 

 

LEGENDA

Cod Penal

ART. 301 

Varianta veche

ART. 301 

  Conflictul de interese

  (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

  (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

Varianta noua
Art. 301

  Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane

  (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

  (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

  a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;

  b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

 

(la 28-07-2017 Articolul 301 din Capitolul II , Titlul V , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 193 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017)

Semnalez conflictul de interese din 10 iulie, iar Craciunoiu este presedinte de sindicat din 7 iulie, in timp ce art. 301 s-a modificat in data de 25 iulie 2017!

 

LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*), privind Statutul funcţionarilor publici*)

Varianta veche

Art. 29

(3) În situaţia în care înalţii funcţionari publici sau funcţionarii publici de conducere sunt aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, aceştia au obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcţii. În cazul în care funcţionarul public optează pentru desfăşurarea activităţii în funcţia de conducere în organizaţiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcţia de conducere din organizaţia sindicală.

Varianata modificata

Art. 29

3) În situaţia în care înalţii funcţionari publici sau funcţionarii publici care au calitatea de ordonatori de credite sunt aleşi în organele de conducere a organizaţiilor sindicale, aceştia au obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcţii. În cazul în care funcţionarul public optează pentru desfăşurarea activităţii în funcţia de conducere în organizaţiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcţia de conducere din organizaţia sindicală.

  ----------

  Alin. (3) al art. 29 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 8 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 13 octombrie 2008.

  (3^1) Funcţionarii publici, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (3), pot deţine simultan funcţia publică şi funcţia în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, cu obligaţia respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese care le este aplicabil.

 

ORDONANŢA nr. 119 din 31 august 1999 (*republicată*), privind controlul intern şi controlul financiar preventiv

Regimul refuzului de viza

  ART. 20

  Refuzul de viza

  (1) Persoana în drept sa exercite viza de control financiar preventiv are dreptul şi obligaţia de a refuza viza de control financiar preventiv în toate cazurile în care, în urma verificărilor, apreciază ca proiectul de operaţiune care face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, regularitate şi încadrare în limita creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, pentru acordarea vizei de control financiar preventiv.

  (2) Refuzul de viza trebuie să fie în toate cazurile motivat în scris.

  (3) Persoanele în drept sa exercite viza de control financiar preventiv au obligaţia de a tine evidenta proiectelor de operaţiuni refuzate la viza de control financiar preventiv.

  ART. 21

  Autorizarea efectuării unor operaţiuni pentru care se refuza viza de control financiar preventiv

  (1) O operaţiune pentru care s-a refuzat viza de control financiar preventiv se poate efectua de către ordonatorul de credite pe propria răspundere, numai dacă prin aceasta nu se depăşeşte creditul bugetar aprobat. Ordonatorul de credite poate decide efectuarea operaţiunii numai în baza unui act de decizie interna, emis în forma scrisă, prin care dispune, pe propria răspundere, efectuarea operaţiunii. O copie a actului de decizie interna se transmite compartimentului de audit public intern al entitatii publice, precum şi controlorului delegat, după caz.

  (2) În toate cazurile în care, ca urmare a unui refuz de viza de control financiar preventiv propriu, conducătorii persoanelor juridice dispun, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, efectuarea operaţiunii pe propria răspundere, persoana desemnată să efectueze controlul financiar preventiv propriu are obligaţia sa informeze în scris Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor Publice şi, după caz, organul ierarhic superior al instituţiei publice, numai în aceasta situaţie persoana respectiva fiind exonerată de răspundere.

  (3) Pentru operaţiunile care se supun şi controlului financiar preventiv delegat al Ministerului Finanţelor Publice, refuzul vizei de control financiar preventiv propriu face ca proiectul de operaţiune sa nu poată fi supus controlului preventiv delegat. În aceste condiţii ordonatorul de credite va solicita controlorului delegat formularea unui aviz consultativ. Ordonatorul de credite va analiza punctul de vedere al controlorului delegat, exprimat în avizul consultativ, şi va decide în condiţiile prevăzute la alin. (1).

  (4) În toate cazurile în care, ca urmare a unui refuz de viza de control financiar preventiv delegat, conducătorii persoanelor juridice dispun, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, efectuarea operaţiunii pe propria răspundere, controlorul delegat are obligaţia sa informeze în scris Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor Publice.

  (5) Documentele privind proiectele de operaţiuni supuse controlului financiar preventiv, care nu au fost vizate, nu pot fi aprobate decât cu asumarea răspunderii ordonatorului de credite.

  (6) Operaţiunile efectuate pe propria răspundere a ordonatorului de credite se înregistrează şi într-un cont în afară bilanţului.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Newsletter

  1. Comentarii
  2. Noutati
  3. Top Stiri

Facebook

Statistici

Vizitatori
897
Articole
3417
Număr afișări articole
7256932
Vizitatori

Statistici

Azi404
Ieri592
Saptamana1622
Luna11626
Total2693757

Currently are 70 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de primarul ADRIAN DOBRE?

Conect

Parteneri

f_145_145_15658734_00_images_parteneri_sindalimenta145.jpg

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.