Mall-ul AFI// Ne place că se face…Nu ne place CUM SE FACE!

Citeşte mai departe...Aşa şi-au intitulat locuitorii de pe strada „Muzelor” din Ploieşti Memoriul, la care au adăugat şi un tabel cu semnăturile tuturor, adresat  Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Ploieşti, supăraţi de faptul că şantierul, deschis pentru ridicarea mall-ului AFI PALACE  pe locul fostei uzine „Flacăra”, le degradează zilnic, de mai bine de un an, incet-încet locuinţele şi aşa destul de şubrezite de trecerea anilor.
Deşi nimeni nu contestă valoarea şi beneficiile economice ale proiectului AFI PALACE pentru această zonă  şi pentru întregul oraş dealtfel,  atat prin  banii pe care-i va vărsa la bugetul local cât şi prin multele locuri de muncă pe care le va crea, totuşi faptul că mall-ul a fost „plantat” prea aproape de locuinţele lor  le produce riveranilor mare disconfort.
 
„De un an de zile casele din imediata vecinătate a Mall-ului au fost sistematic şi serios zdruncinate suferind avarii vizibile la structură. Nici un reprezentant al acestui  proiect nu s-a deranjat măcar să vadă preţul plătit de noi, riveranii începâmd de la disconfortul creat (praf,noxe trepidaţii mai ceva ca la cutremur) şi până la neputinţa cu care unii dintre noi privim cum casele noastre, care sunt ceva mai vechi şi mai puţin solide, se deteriorează pe zi ce trece din cauza vibratiilor  şi nu avem cu ce le repara.”- îşi varsă oamenii obida în memoriu- „Nu mai vorbim de banii publici investiţi de pomană în asfaltarea străzii care abia s-a terninat cu chiu cu vai  în toamna trecută şi care acum este iar distrusă cu pickamer-ul pentru introducerea unor cabluri electrice necesare mall-ului
O altă problemă o reprezintă şi traficul cu utilaje ce depăşesc cu mult limita legală  de greutate admisă de 3,5t  pe această stradă si de mizeria pe care pneurile  lor, pline de pamant  de pe şantier  o lasă pe carosabil. Alti bani, altă „distracţie” plătiţi probabil tot de „generosul” contribuabil ploieştean pentru reasfaltare. Scump, foarte scump preţul pe care trebuie să-l plătim noi, oamenii săraci de pe această stradă.”

 

Şi în această situaţie nu sunt doar locuitorii de pe strada „Muzelor”. La fel de afectaţi de prezenta şantierului sunt  şi cei de pe strada „Calomfirescu” , stradă cu  carosabilul degradat şi trotuarele transformate in locuri de parcare pentru maşinile lucrătorilor de la mall. O stradă îngustă  pe care o tranzitează de-a valma atât utilajele firmelor constructoare cat şi celelalte autovehicole  sau pietonii. Şi aici oamenii se plâng tot de zgomot, praf şi trepidaţii de la şantier Disconfortul creat le întinde şi lor, nervii la maxim.

Totul arată în jur ca după bombardament: praf  şi multă mizerie  ca în ţările subdezvoltate din „lumea a treia” şi nimeni nu vede nimic. Nici reprezentanţii „AFI”, nici cei ai Primăriei care nu se sinchisesc nici măcar  să mai măture străzile în zona aceasta, darmite să le mai şi stropească cu câte o cisternă de apă, din când în când,  să se mai „înmoaie” praful. Construcţia TREBUIE să fie predată la termen. CU ORICE PREŢ! Chiar şi cu cel al zgomotului, prafului şi disconfortului indurat de localnici. Pentru o cauză nobilă: dimineaţa să ne  bem cafeluţa la…. MALL.

P.S. Memoriul+ tabelul a fost depus azi la Registratura la Urbanism:

 "Se confirma inregistrarea documentului SESIZARE- sesizare ref.avarii suferite de locuintele aflate in vecinatatea AFI PALACE cu nr.304523/22.07.2013
Repartizat la Compartimentul Control Documentatii Publice, Disciplina in Constructii
 
Operator: Epure Victorita
Termen de Rezolvare: 21.08.2013
 
Citeşte mai departe...Citeşte mai departe...Citeşte mai departe...

 

Politia a luat in vizor cersetorii si prostituatele

Citeşte mai departe...În cursul acestei săptămâni, la nivelul Poliţiei Municipiului Ploieşti au fost desfăşurate 9 acţiuni pentru stoparea fenomenului cerşetoriei şi prostituţiei, pentru asigurarea fluenţei traficului auto, sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă legislaţia în vigoare, precum şi pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor atelajelor hipo care circulă pe străzile pe care le este interzisă deplasarea. În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 598 de sancțiuni contravenționale (cerșetorie-51, prostituție-25, comercianți ambulanți-61, căruțași-15, abateri rutiere-156), în valoare totală de 109.940 lei, și au fost confiscate bunuri în valoare de 1.061 lei.

Dosare penale întocmite pentru prostituție

La data de 11.07.2013, polițiști din cadrul Postului de Politie Păulesti au depistat pe DJ 155 o femeie, care atragea bărbați in vederea intretinerii de raporturi sexuale contracost. Aceasta a fost identificată în persoana unei minore de 16 ani, din com. Podenii Noi.

La aproximativ 100 m in padure a fost depistat un autoturism, in care se aflau doi bărbati din aceeași localitate, toti fiind condusi la sediul Postului de Politie Paulesti pentru verificari.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că minora a fost acostată de unu dintre cei doi bărbați din mașină, care i-a propus sa intretina relatii sexuale contra cost cu alti barbati, aceasta fiind de acord.

Astfel, în perioada de 09-11.07.2013, minora a fost condusă de către cei doi bărbați în zona pădurii Păulești, unde a întreținut raporturi sexuale contra cost cu mai multe persoane de sex masculin.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infractiunii de prostituţie faţă de minora şi sub aspectul savârșirii infractiunii de proxenetism, față de cei doi bărbați, urmând a se continua cercetarile în vederea documentării activităţii infracţionale.

- La data de 11.07.2013, polițiștii din Câmpina au acționat în zona DN-1 în vederea depistăii persoanelor care practică prostituţia.

Acţiunea a fost organizată şi executată de lucrători ai Biroului de Investigaţii Criminale, iar ca urmare a activităţilor desfăşurate au fost depistate 5 femei care practicau prostituţia.

Au fost întocmite două dosare de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie față de două dintre femeile care au fost surprinse în flagrant.

Totodată, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 2000 lei.

A fost confiscată suma de 120 lei rezultată din practicarea prostituţiei sumă ce urmează a fi depusă la Trezoreria Câmpina.

 

In sedinta de Consiliu din 27 iunie se va supune aprobarii proiectul privind Adapostul de caini de la Valea Calugareasca

Citeşte mai departe...Suntem pe final cu proiectul de Hotarare de Consiliu Local cu privire la gestionarea cainilor comunitari cu si fara detinator din municipiul Ploiesti, promovat prin campania de advocacy “Fara caini pe strazi- prin etica si ratiune” , iar in sedinta din 27 iunie se va propune un proiect care va starni multa nemultumire in randul iubitorilor de animale.

Este vorba despre urmatorul act normativ care va fi supus aprobarii consilierilor locali:

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii municipiului Ploieşti cu comuna Valea Călugărească în vederea executării obiectivului de investiţii “Amenajare adăpost pentru câini comunitari”– iniţiat de primar Iulian Bădescu.

Nu cu mult timp in urma cineva imi zicea ca, poate, cainii care au inceput sa fie omorati in ultima perioada vin ca efect al acestui proiect pe care il promovam si care vine in sprijinul administratiei locale. Daca va fi preluat si la nivel de Consiliu Judetean, atunci lucrurile vor fi sub contro efectiv in cativa ani. Incep sa cred acel repros care mi s-a facut pe Facebook, pentru ca vad ca totul este facut, parca, pentru a pune piedici acestui sprijin gratuit pe care il oferim primariei. Daca este asa, putem presupune ca Iulian Badescu incearca sa atraga oprobiul public asupra mea, actionand cu o rapiditate uimitoare, fata de cadenta sacadata a domniei sale, neintelegand consecintele pe care le poate avea proiectul pe care il initiaza. Pana acum, iubitorii de animale s-au convins ca primarul nu are timp pentru ei, motiv pentru care saracii oameni cheltuie din buzunarele proprii sume de bani importante pentru sterilizarea si hrana animalelor. Mutarea Adapostului Bucov la Valea Calugareasca pare a fi o ucidere in masa, daca acei caini vor fi cazati pe zona unde era in trecut Combinatul Romfosfochim, acum un maldar de pirita, substante toxice . Mai mult, prin acest nou adapost se vrea a se pune un pumn in gura iubitorilor de animale carora si asa le este greu sa mearga zi de zi la Bucov, pe cheltuiala lor, daramite la Valea Calugareasca.

A nu se uita ca inca din 2012 a fost aprobat un proiect prin care municipalitatea dispunea construirea unui adapost in ploeisti, in zona Nucilor, intocmind chiar un proiect de constructie a acelui adapost. Numai ca actualul primar nu a binevoit sa tina cont de el, desi era vorba de 2.600 mp. Interesant, nu?

Noi vom continua saptamana viitoare sa finalizam campania, pentru ca in sedinta urmatoare de Consiliu Local sa intre proiectul propus consilierilor locali. Este trist sa vedem cum edilii ploiesteni se lasa condusi de resentimente si nu au puterea sa vada solutia cea mai simpla. Nu vrem sa ne gandim ca e vreun os de ros prin mutarea adapostului vechi de la Bucov, la Valea Calugareasca.

Dalkia baga zanzanie intre administratori. Invitatiile sunt facute dupa criterii aleatoare, ca sa nu spunem altfel

Citeşte mai departe...Marti la ora 10.00, la Hotelul Central, Dalkia a chemat cateva asociatii de proprietari din cele circa 1600 din Ploiesti pentru a fi prezente, prin reprezentati, la Conferinta comerciala cu tema “Sistemul centralizat de termoficare”. Unul dintre administratori ne-a contactat pentru a ne spune nemultumirea sa, cu privire la faptul ca el nu se regaseste pe lista de invitati. “Au invitat numai de-aia care tac din gura. Muscalu n-are loc, ca e tare-n gura si le zice pe fata. Cica numai asociatiile mari sunt invitate. Nu mi se par corecte criteriile dupa care s-au facut invitatiile, pentru ca nu au fost invitate nici asociatii mari”, ne-a spus Florin Muscalu, administrator in zona de sud. Daca este asa cum spune Muscalu, atunci o intrebam pe Nicoleta Rizea, pe care am contactat-o pentru a confirma aceasta actiune, urmatorul lucru :
Este invitat si Ene Ioan, cel cunoscut de dumneavoastra ca “Electricianul” din paginile IncomodPH.ro, avand in vedere ca acesta este administrator la 14 asociatii de proprietari, fiecare formata din cate o scara?
Asteptam invitatia la aceasta conferinta, promisa de Nicoleta Rizea, care a fost luata pe nepregatite de cateva intrebari banale despre actiunea care l-a suparat atat de tare pe Florin Muscalu. Pe buna dreptate, am spune!

La Ploiesti, tichetele Rabla s-au acordat dupa bunul plac al angajatilor Rematholding SRL

Citeşte mai departe...Nici in acest an, Programul Rabla 2013 nu a debutat cu succes. Ba dimpotriva am putea spune daca luam in calcul ca zeci de ploiesteni, dornici de a-si achizitiona un autoturism nou prin acest program se plang de faptul ca nu au reusit sa obtina tichete, fie din cauza speculantilor,, fie chiar din culpa angajatilor Rematholding SRL, cu punct de lucru in Ploiesti. Mai exact, Badicu Ion, care se chinuie de doi ani de zile sa prinda un tichet Rabla ne-a declarat: „Este al doilea an cand am incercat sa imi duc Dacia pe care o am din 1980 la Remat. Am facut ceva economii si as vrea sa imi cumpar o alta masina. Desi am avut numarul de ordine 24 nu am reusit sa intru. Angajatii Remat isi bagau cunostintele, vorbeau la telefon si cand apareau doar le deschideau portile. Cu cine sa te certi. Am dat 250 de lei sa aduc masina pe platforma...si i-am pierdut. Am vrut sa intru in audienta la director, dar nu m-au primit. Langa mine era un domn care avea numarul 12. Nu a reusit sa intre nici el. Printre noi erau tot felul de cetateni de etnie roma care ne spuneau ca ne aranjeaza ei sa intram cu masinile pentru sume cuprinse intre 500 si 700 de euro. Pai ce smecherie facem? Si toate astea din cauza paznicilor si a personalului din curtea Rematului. Ei fac toate invartelile”. In acest an, Rematholding a primit, in prima transa 40 de tichete valorice.Initial, pentru a evita neplacerile, directorul companiei, Vladislav Lascu, le-a promis proprietarilor de rable ca va afisa la intrare  lista cu numerele de ordine si cu masinile care vor intra, insa acest lucru nu s-a intamplat. De asemenea o alta promisiune a vizat contactarea telefonica a posesorilor de autoturisme in vederea prezentarii la sediul Remat. Nici acest lucru nu s-a intamplat.

 

Sesizare de la cetateni// Panoul de publicitate al magazinului Profi are autorizatie?


Citeşte mai departe...Am primit un mail pe adresa redactie, in care un cetatean ne sesizeaza un aspect de legalitate. Se face referire la o reclama a magazinului Profi, din str. Marasesti, Cartierul Vest, care nu se stie daca ar avea autorizatie sau daca este inregistrata, am spune noi, la primarie. In ceea ce priveste micsorarea numarului de locuri de parcare, nu suntemd e acord cu ceea ce spune cititorul nostru, pentru ca este vorba de un trotuar, iar acesta este destinat traficului pietonal, nu parcarii masinilor. Mai jos aveti continutul e-mail-ului.
Amplasarea reclamei din imagine pe trotuar conduce la micsorarea numarului de locuri de parcare sau la blocarea accesului masinilor in zona.
Implicit poate fi perturbat si traficul pietonal.
Cred ca amplasarea reclamei in aceasta forma implica obtinerea unei autorizatii de constructie.

5% retinuti din salariu controlorilor RATP. O fi mult, o fi putin?

Citeşte mai departe...In urma cu aproximativ doua saptamani, Incomodph.prezenta circumstantele in care au fost surprinsi trei controlori din cadrul RATP Ploiesti in timpul programului. Va relatam atunci cum cei „trei crai de la Rasarit” isi facusera cumparaturile in Piata Centrala, ocupau abuziv locurile din tramvai si apoi au gasit de cuviinta sa aplice o amenda unui copil de liceu, in conditiile in care in respectivul mijloc de transport era si un grup de calatori de etnie roma care, evident, calatoreau fraudulos. Sesizati atunci, cei doi directori din cadrul RATP, Ionelia Enescu si Cristian Iancovici ne-au asigurat ca vor lua masurile care se impun in aceasta situatie, astfel incat sa nu se creeze un precedent. Astazi am primit raspunsul acestora, in care ne sunt aduse la cunostinta sanctiunile „aspre” aplicate celor trei.

 

Buna ziua!

 

La data prezentei s-a inchis  raportul de neconformitate intocmit pentru cei trei controlori surprinsi de Dumneavoastra in situatiile mentionate in mesajul trimis in data de 29.05.2013. Va informez ca in urma analizarii faptelor reclamate si potrivit obligatiilor profesionale asumate prin semnarea fiselor de post si a celorlalte documente de referinta specifice, numitii NICULICEA VASILEILIE MARIA si POSEA PUIU au fost sanctionati disciplinar fiecare cu reducerea  salariului de baza cu 5% pe o durata de 1 (una) luna.

Regretam situatia neplacuta pe care ne-ati adus-o la cunostinta si va asiguram ca, in cadrul viitoarei sedinte  periodice de instruire profesionala, cazul  va fi prelucrat intregului colectiv de controlori de legitimatii calatorie, astfel incat sa fie constientizata importanta unei atitudini de munca corecte si responsabile.Va asiguram de deplina noastra implicare in optimizarea serviciului public de transport local si  a relatiei calator – operator de transport.

          

Cu stima,

                Ionelia Enescu – RATP Ploiesti

Desi instanta a decis suspendarea majorari taxelor la Ploiesti, Simona Dolniceanu incaseaza taxele majorate. Cine raspunde la final?

Citeşte mai departe...Dupa ce ieri va anuntam ca Alianta pentru Drepturile Omului din Romania a castigat in contencios procesul pe fond al supendarii HCL 4/2013, cu privire la majorarea taxelor si impozitelor pe anul in curs, astazi am luat un punct de vedere Simonei Dolniceanu, directorul SPFL Ploiesti. Domnia sa ne-a declarat urmatoarele: “ Am aflat ieri despre acest proces. N-a fost un proces care a facut obiectul Serviciului Public de Finante Locale. Am luat legatura cu colegii mei din primarie si am inteles ca nu le-a fost comunicata oficial nici dumnealor aceasta pronuntare, care am inteles ca exista. Am inteles ca vor face o cerere pentru redactarea in regim de urgenta a hotararii, pentru a face recurs. Pana cand instanta se va pronunta noi vom continua incasarea de bani conform HG 1309/2012. Vom suspenda executarile silite pentru a nu fi niciun fel de intepretare ca am abuza in vreun fel. Nu vrem sa blocam activitatea agentilor economici care au nevoie de certificate fiscale pentru licitatii. Nu putem sa blocam tranzactiile auto si imobiliare care se vor face in perioada urmatoare”.

Dupa cum puteti observa, Simona Dolniceanu confirma ca taxele si impozitele se vor incasa , in continuare, conform HCL 4/2013, majorate cu 16%, desi instanta a decis suspendare HCL-ului mentionat. Domnia sa invoca HG 1309/2012 pentru aceste incasari, iar din punctul nostru de vedere nu are acoperire juridica. Cititi mai jos HG 1309/2012, mai exact art. 2, alin 2 si veti vedea ca autoritatea locala trebuie sa se intalneasca in sedinta extraordinara de Consiliu Local, pentru a promova o hotarare care sa prevada majorarea taxelor si impozitelor pana la 31 decembrie 2012. Nu a fost asa, iar daca Simona Dolniceanu va incasa sumele majorate si nu va tine cont de decizia instantei, atunci este posibil sa raspunda in nume propriu ulterior.

HG 1309/2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicabile incepand cu anul 2013

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 898 din 28 decembrie 2012

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, al art. 292, art. 294 alin. (7) si al art. 295 alin. (12) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. 1

(1) Nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile care sunt aplicabile de la 1 ianuarie 2013 sunt prevazute in anexa la prezenta hotarare, care modifica si inlocuieste anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului IX din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Autoritatile deliberative ale administratiei publice locale completeaza, modifica si/sau abroga, dupa caz, hotararile adoptate cu privire la stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2013, pana la data de 31 decembrie 2012, pentru a asigura corelarea cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele ale prezentei hotarari.

Art. 2

La data de 1 ianuarie 2013, Hotararea Guvernului nr. 956/2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicabile incepand cu anul fiscal 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 633 din 24 septembrie 2009, se abroga.

Micii infestati cu salmonella nu mai prezinta pericol pentru consumatori. Aceasta este concluzia aberanta la care a ajuns ANSVSA-ul

Citeşte mai departe...Dupa ce s-a creat o intreaga isterie in jurul micilor din carne de pui descoperiti in magazinul Kaufland din Ploiesti, produsi si comercializati de o firma a carei identitate nu s-a facut publica, din Piatra Neamt, inspectorii ANSVSA au ajuns la o concluzie de-a dreptul socanta. Desi, in urma analizelor de laborator s-a confirmat prezenta salmonellei in continutul acestora, consumul respectivului produs nu afecteaza in niciun fel siguranta consumatorilor. Nu putem sa nu amintim aici si despre scandalul carnii de mici produsa de firma NICOLIN SRL din Ploiesti, unde desi in urma controalelor se interzicea consumul acelei paste de mici, la putin timp, dupa efectuarea analizelor de laborator, respectivul produs nu a mai fost declarat periculos. Mai jos puteti citi comunicatul emis de ANSVSA Bucuresti.
ANSVSA a finalizat alerta SRAAF, declanşată în data de 30.05.2013, privind suspiciunea contaminării produsului “Mici cu carne de pasăre Delicia“ cu Salmonella spp.
Analizele pentru tipizare, realizate de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti, au arătat că serotipurile de Salmonella depistate de laboratorul din cadrul DSVSA Prahova  nu sunt patogene şi nu prezintă risc pentru sănătatea publică.
Cantitatea de produs reţinută oficial de către inspectorii sanitari veterinari, conform procedurilor, până la sosirea buletinului de confirmare emis de Laboratorul Naţional de Referinţă, va fi returnat la producător unde va fi supus unui tratament termic sub supraveghere sanitară veterinară, care să garanteze distrugerea Salmonellei.
Menţionăm că  obiectul alertei l-a constituit o cantitate de 840 de kg de mici din carne de pui, din care a fost reţinută într-o primă etapă o cantitate de 205 kg, aflată pe stoc la depozitul din judeţul Prahova.
În timpul desfăşurării alertei s-a constatat, ca urmare a stabilirii trasabilităţii, că 635 de kg din produsul respectiv a fost distribuit în 24 de judeţe. Din această cantitate, inspectorii sanitari veterinari au  identificat şi reţinut oficial 526 de kg, din depozitele şi unităţile de comercializare din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Bihor, Bucureşti, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Harghita, Dolj, Hunedoara,  Maramureş, Galaţi, Neamţ, Suceava, Iaşi, Prahova, Sălaj, Satu-Mare şi Timiş.
Verificările, efectuate la unitatea de procesare din judeţul Neamţ, au indicat faptul că materia primă nu provenea din România. Operatorul economic a informat furnizorul, iar restul de materie primă existentă în stoc a fost dirijat spre procesare termică, conform procedurii aplicabile în cazul depistării tulpinilor nepatogene de Salmonella spp. în alimente.
 

Newsletter

Facebook

Statistici

Vizitatori
382
Articole
3391
Număr afișări articole
6757089
Vizitatori

Statistici

Azi277
Ieri484
Saptamana277
Luna12515
Total2580912

Currently are 26 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de activitatea primarului IULIAN BADESCU?

Da - 15.8%
Nu - 84.2%

Total votes: 2585
The voting for this poll has ended on: 28 Oct 2015 - 00:00

Conect

Parteneri

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.