PRAHOVA CONSTRUCT – AMBIENT, in perioada 4 – 7 aprilie 2012

Citeşte mai departe...În perioada 4 – 7 aprilie 2012, la Sala Coloanelor de la Palatul Culturii din Ploieşti, se va desfăşura cea de-a XIII-a ediţie a expoziţiei specializate de construcţii PRAHOVA CONSTRUCT – AMBIENT, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova.

Firmele participante - din Prahova, Bucureşti şi Harghita expun materiale prefabricate, căsuţe din lemn, panouri solare şi fotovoltaice, centrale electrice, boilere, instalaţii de aer condiţionat, soluţii de servicii de audit şi certificare energetică pentru clădiri, detecţie termografică, vopsele, grunduri, adezivi, corpuri de iluminat, materiale electrice, elemente de mobilier, parchet lemn masiv, tâmplărie lemn, perdele, jaluzele, rulouri

Vizitatorii interesaţi - specialişti în construcţii şi public larg - sunt aşteptaţi de miercuri până vineri între orele 10:00 – 18:00 şi sâmbătă între orele 10:00 – 14:00, la o expoziţie care îmbină utilul, cu funcţionalitatea, atractivitatea şi bunul gust.

Partener media al evenimentului : Radio KISS FM.

 

 

 

Vizita în Judeţul Prahova a E.S. Dl. Martin Harris Obe, Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Citeşte mai departe...Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a organizat marţi, 28 februarie 2012, la sediul său din Ploieşti, o întâlnire de lucru cu E.S. Dl. Martin Harris OBE, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care a fost însoţit de către Dl. Liviu Buzilă, Consilier Economic şi de către reprezentanţii Biroului Comercial al Ambasadei. La întâlnire a participat din partea oficialităţilor publice locale, Dl. Adrian Florin Dobre, Prefectul Judeţului Prahova.

Acţiunea face parte din strategia Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova de a organiza, periodic, întâlniri între comunitatea de afaceri locală şi reprezentanţii Corpului Diplomatic, în vederea identificării unor modalităţi concrete de intensificare a schimburilor comerciale bilaterale, a dezvoltării de proiecte comune şi a derulării de parteneriate de afaceri.

La întâlnirea cu înaltul oaspete britanic şi echipa Biroului Comercial al Ambasadei, au participat reprezentanţii a 23 companii prahovene ce manifestă interes pe relaţia Marea Britanie/Irlanda de Nord, sau care au capital britanic, acţiunea vizând, pe de o parte, prezentarea oportunităţilor de colaborare bilaterală, iar pe de altă parte, o mai bună cunoaştere a prezenţei investiţiilor britanice la noi în judeţ, precum şi atragerea altora noi. Domeniile reprezentate de aceste firme au fost construcţiile, proiectarea în petrol şi gaze, producţia de cabluri, producţia de echipamente hidraulice, prelucrarea lemnului, producţia de detergenţi lichizi, producţia de confecţii, serviciile de transport public, servicii de dezinfecţie şi dezinsecţie, confecţii metalice, comerţ, import-export, turism.

În deschiderea reuniunii în plen au luat cuvântul Preşedintele C.C.I. Prahova, Dl. Aurelian Gogulescu, în calitate de gazdă, E.S. Dl. Ambasador Martin Harris Obe, Prefectul Judeţului Prahova, Dl. Adrian Florin Dobre, Dl. Antonio Tache, Preşedintele Filialei Prahova a Patronatului Societăţilor din Construcţii, membru al Colegiului de Conducere al C.C.I. Prahova şi Dl. Liviu Buzilă, Consilier Economic al Ambasadei Marii Britanii.

E.S. Dl. Ambasador a apreciat în mod pozitiv relaţiile economice bilaterale româno-britanice şi a accentuat asupra potenţialului deosebit pe care acestea îl au într-un judeţ foarte dezvoltat, precum este judeţul Prahova. Toţi vorbitorii români s-au referit la excelentele şi tradiţionalele relaţii între România şi Marea Britanie, cu accent pe cooperarea economică, care - chiar în condiţiile unei crize economice severe, prelungite, pot fi îmbunătăţite sub aspectul stimulării atragerii de investitori britanici în România, dar şi a încurajării investiţiilor româneşti în Marea Britanie. S-a insistat asupra condiţiilor deosebite pe care le găsesc investitorii străini în Prahova, asupra suportului instituţional, pe care îl acordă autorităţile adminstrative ale Judeţului, dar şi organizaţia camerală prahoveană.

Programul a continuat cu o conferinţă de presă, la care au răspuns întrebărilor reprezentanţilor mass-media prahovene Ambasadorul Marii Britanii, Preşedintele C.C.I. Prahova şi Prefectul Judeţului Prahova.

În paralel, la sala Europa de la sediul C.C.I. Prahova s-a desfăşurat un seminar de afaceri, în cadrul căruia firmele participante au avut ocazia să se prezinte şi să urmărească prezentarea intitulată “Oportunităţi de afaceri cu Marea Britanie” - susţinută de Consilierul Economic al Ambasadei. Seminarul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Programul vizitei la Ploieşti a E.S. Dl. Ambasador Martin Harris Obe a cuprins şi întâlniri cu reprezentanţii la vârf ai administraţiei publice locale şi judeţene, la sediul acestora – cu Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Dl. Mircea Cosma şi Primarul Municipiului Ploieşti, Dl. Andrei Volosevici. În cursul după-amiezei, E.S. Dl. Ambasador a vizitat două obiective economice prahovene cu capital britanic.

 

 

FORUM DE AFACERI ROMÂNO – MAROCAN, 9 MAI 2011

Citeşte mai departe...În perioada 5  - 11 mai 2011 se va afla în România o delegaţie de afaceri marocană, organizată de Asociaţia Investitorilor din Zona Nord (AIZIG), în colaborare cu Ambasada României la Rabat, Biroul de Promovare Comercial Economică de la Tanger şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din România.

Având în vedere că delegaţia marocană şi-a manifestat în mod special interesul de a întâlni reprezentanţii mediului de afaceri din judeţul Prahova, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova va organiza cu această ocazie Forumul de Afaceri Româno – Marocan, ce se va desfăşura luni, 9 mai 2011, între orele 10.00 – 12.00, la sediul său din Ploieşti, str. Cuza Vodă, nr.8, Sala Europa.

Delegaţia oamenilor de afaceri marocani este formată din reprezentanţii a 15 firme care operează în diferite sectoare economice şi ale căror domenii de interes în România se referă la :

Import: cherestea, mobilă, căsuţe din lemn, mobilier urban, produse agroalimentare, lapte praf, echipamente pentru prelucrarea cărnii, ţesături pentru decoraţiuni interioare, materiale de construcţii, plante medicinale, articole ornamentale din sticlă şi cristal;

Export: produse alimentare (conserve din peşte, pastă tomate, dulceţuri, ulei de măsline), încălţăminte din piele şi accesorii pentru încălţăminte;

Cooperare: promovarea turismului în ambele sensuri, construcţii civile şi industriale, lucrări de infrastructură în Maroc (canalizări şi protecţia împotriva inundaţiilor, canale, baraje, staţii de pompare, irigaţii şi transfer de apă, instalaţii sanitare şi de canalizare, alimentări cu apă şi staţii de epurare, rezervoare de apă, conducte/reţele electrice de înaltă şi joasă tensiune ), sectorul naval (deschiderea a două şantiere navale de reparaţii în porturile Agadir şi Tan Tan ), domeniul energiei regenerabile şi deşeuri.

 

Înscrieri şi relaţii suplimentare: Dna. Mihaela HRISTACHE, Director Relaţii Interne şi Internaţionale, tel : 0244 514530, fax : 0244 512552, email : This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Seminar de informare şi instruire privind oportunităţile de finanţare pentru IMM-uri

Citeşte mai departe...Marti, 21 februarie 2012, CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE PRAHOVA a organizat la sala de conferinte EUROPA de la sediul sau din Ploieşti un „Seminar de informare şi instruire privind oportunităţile de finanţare pentru IMM-uri” care sunt disponibile în aceasta perioada.

Sesiunea s-a adresat IMM-urilor prahovene, care doresc sa se dezvolte cu ajutorul fondurilor acordate europene pentru finantarea proiectelor de perspectiva.

Scopul principal al acestui seminar a fost acela de a prezenta condiţiile de accesare a Axei Prioritare 1 - “Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie”, DMI 1.1 - “Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM, Operaţiunea A2 – „Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 lei acordat pentru investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii” din cadrul Programului Operational Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Prin organizarea acestui seminar CCI Prahova a facut posibila intalnirea directa intre reprezentatii IMM-urilor din judet eligibile in cadrul POS CCE si o firma de consultanta cu o vasta experienta in domeniul accesarii fondurilor europene si cu un important portofoliu de proiecte de succes care au beneficiat de finanţare.

Echipa de consultanti a prezentat participantilor conditiile si posibilitatile concrete de accesare a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economic (POS CCE), atat in ceea ce priveste eligibilitatea cat si valoarea maxima a finantarii nerambursabile.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor fiind extrem de scurt - 31 mai 2012, companiile interesate sa obtina o finantare nerambursabila din acest program sunt invitate sa se adreseze CCI Prahova pentru asistare in formularea si definitivarea cererilor de finantare.

De asemenea, in cadrul seminarului au fost prezentate si alte posibilitati de finantare, respectiv cele oferite de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală prin Măsura 313 – Încurajarea activităţilor turistice sau Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi.

Prin intalnirea de astazi CCI Prahova si-a propus sa rezolve in primul rand problema lipsei de informatii cu care se confrunta aceia care doresc sa obtina fonduri europene nerambursabile pentru afacerile lor dar si sa ofere solutii concrete de finantare, astfel incat in viitor oportunitatea finantarii proiectelor din fondurile europene sa devina o prioritate pentru companiile prahovene.

 

Incepe o noua editie "Prahova Construct"

Citeşte mai departe...Sezonul expoziţional 2011 al Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova debutează cu cea de-a XII-a ediţie a expoziţiei naţionale de construcţii PRAHOVA CONSTRUCT AMBIENT, care se va desfăşura în perioada 6 – 9 aprilie, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor Ploieşti.

Cele 25 de companii expozante din Prahova, Bucureşti, Brăila, Buzău, Ilfov, Sibiu şi Cluj-Napoca, prezintă o gamă largă de produse şi servicii specifice sectorului construcţiilor, adresate atât specialiştilor, cât şi publicului larg: griluri gaz, grătare profesionale, articole camping, încălzitoare terase, panouri solare cu tuburi vidate, accesorii grilluri, încuietori şi sisteme de siguranţă pentru uşi şi ferestre, sisteme de alarmă şi pază de interior şi exterior, feronerie, încuietori şi sisteme de siguranţă moto-bike, uşi din lemn pentru interior şi exterior, uşi garaj, scări, ferestre din diverse tipuri de lemn stratificat şi furnir natural, uşi HDF, parchet masiv,  rulouri de ferestre, materiale de construcţii pentru amenajarea interioară şi exterioară a locuinţei, decoraţiuni interioare, corpuri de iluminat, accesorii electrice şi de iluminat, pavele şi pavaj, module gard din beton, stâlpi ornamentali şi statuete decorative pentru grădini, confecţii metalice tip fier forjat, mobilier grădină din fier forjat, balustrade şi copertine, garduri metalice, instalaţii sanitare, scule electrice si motoutilajeaccesorii PVC, tâmplărie OVC şi Aluminiu, mase plastice, fier beton, plasă de sârmă, plasă sudată, mobilier de living, dormitor şi bucătărie, mostre tapet şi pereţi falşi, glasvanturi, piscine şi accesorii pentru piscine, construcţii case pe structură de lemn, montaj şi service instalaţii avertizoare incendii şi efracţii, firme imobiliare, dezvoltatori imobiliari, consultanţă şi proiecte imobiliare, proiecte ansambluri rezidenţiale, industriale şi comerciale, cataloage şi broşuri de specialitate.

Program de vizitare:

miercuri, 6 aprilie – vineri, 8 aprilie – orele 10:00 – 19:00

sâmbătă, 9 aprilie – orele 10:00 – 14:00

Acţiunea este organizată cu spijinul Primăriei  Municipiului Ploieşti.

Vă aşteptăm la PRAHOVA CONSTRUCT AMBIENT 2011, care anul acesta este mai mult decât  un loc de întâlnire al utilulului cu funcţionalitatea şi spiritul novator – este o soluţie eficientă pe care o propunem tuturor acelora care vor să combată eficient criza în domeniul construcţiilor.

Fondurile UE pentru dezvoltare regională: deputaţii susţin condiţii mai favorabile pentru state care întâmpină probleme, printre care şi România

Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image images/stories/Social/steagul%20ue.jpg
There was a problem loading image images/stories/Social/steagul%20ue.jpg

Citeşte mai departe...Fondurile UE pentru dezvoltare regionala: deputatii sustin conditii mai favorabile pentru state care intampina probleme, printre care si Romania

UE va suporta pana la 95% din costurile proiectelor de dezvoltare regionala din Grecia, Irlanda, Portugalia, Romania, Letonia si Ungaria pentru a incuraja redresarea acestora, se arata intr-o rezolutie adoptata joi. Deputatii au sustinut o propunere pentru o crestere temporara a contributiei UE la finantare pentru anumite proiecte, fara a creste volumul total al fondurilor structurale pentru fiecare stat membru.

Statele membre care se confrunta cu dificultati de lichiditati si care beneficiaza de asistenta financiara din partea UE vor deveni eligibile pentru o crestere temporara de 10 puncte procentuale a finantarilor actuale in anumite cazuri justificate, se arata in rezolutia legislativa adoptata azi.

Raportoarea si Presedinta Comisiei pentru dezvoltare regionala, Danuta Hubner (EPP, PL), a declarat inaintea votului: "Sunt multumita ca, data fiind urgenta acestei propuneri, textul a putut fi adoptat in prima lectura. Trebuie sa actionam repede, deoarece economiile nationale si regionale care sufera au nevoie de crestere. Reducerea presiunilor asupra bugetelor nationale si promovarea investitiilor prin politica regionala poate contribui la readucerea cresterii economice, facilitarea crearii de locuri de munca si imbunatatirea productivitatii".

Prioritate acordata competitivitatii, cresterii economice si locurilor de munca

Statele membre eligibile vor trebui sa demonstreze ca nu dispun de resursele necesare pentru plata contrapartidei nationale a costurilor proiectelor si necesitatea de a creste ratele de cofinantare. Acestea vor trebui de asemenea sa arate in ce scop folosesc aceasta derogare si sa ofere informatii cu privire la masurile complementare pentru a concentra fondurile pentru competitivitate, crestere economica si crearea de locuri de munca.

Cresterea ratei UE de cofinantare va fi limitata la perioada pentru care statul respectiv a beneficiat de asistenta UE prin mecanismul european de stabilitate financiara sau de mecanismul balantei de plati si se va aplica retroactiv. Cu toate acestea, derogarea va fi limitata pana la sfarsitul anului 2013.

Ce va urma

Consiliul va adopta probabil in mod formal aceasta propunere saptamana 12-15 decembrie, creand astfel posibilitatea semnarii modificarii regulamentului in aceeasi saptamana, la Strasbourg. Noile reglementari vor intra in vigoare imediat dupa publicarea in Jurnalul Oficial.

 

Mai multe informatii

Textele adoptate vor fi disponibile aici

http://www.loializare.com/clients/wlm/trks.php?C=1&mi=50909&list_id=1767&u=505324&te=Y3Jpc3Rlc2N1QGluY29tb2RwaC5ybw%3D%3D&eid=NDA4&txt=1 (selectati 1decembrie 2011)Profilul raportoarei Danuta Hubner (PPE, PL)

http://www.loializare.com/clients/wlm/trks.php?C=1&mi=50909&list_id=1767&u=580880&te=Y3Jpc3Rlc2N1QGluY29tb2RwaC5ybw%3D%3D&eid=NDA4&txt=1

Serviciul de presa al Parlamentului European

http://www.loializare.com/clients/wlm/trks.php?C=1&mi=50909&list_id=1767&u=503269&te=Y3Jpc3Rlc2N1QGluY29tb2RwaC5ybw%3D%3D&eid=NDA4&txt=1

Vizita italiana la CCI Prahova

Citeşte mai departe...Camera de Comert si Industrie Prahova a primit la sediul sau, joi, 3 martie 2011 ,  vizita unei delegatii din Regiunea Sicilia, Italia condusa de Dl.Calogero CAMPISI – Presedintele CONFEUROPA IMPRESE si compusa din:

Avv.Mario BRANCATO – Presedinte M.A.A.S

Dl.Giuseppe GUAGLIARDI – Vicepresedinte S.O.O.M.A.C. si membru al CDA M.A.A.S.

Dl.Pino Alizzio – Responsabil departament Relatii Internationale  CONFEUROPA IMPRESE

Oaspetii au fost primiti de Dl. Aurelian GOGULESCU - Presedinte CCI Prahova, iar la intalnire   au participat si Dl. Aurel ANGHEL, Directorul Directiei Agricole Prahova si Dl. Ion Antonio TACHE - Director IAT GLOBAL, Vicepresedinte al CCI Bucuresti si Presedinte al CONFEUROPA IMPRESE ROMANIA, membru in Colegiul de Conducere al CCI Prahova.

 

Vizita face parte din actiunile derulate in cadrul creat de Acordul de Colaborare semnat in cursul anului 2010 intre CCI Prahova si CONFEUROPA IMPRESE Sicilia si s-a concentrat in special pe discutii in domeniul colaborarii in domeniul agro-alimentar.

Grupul M.A.A.S. – Mercati Agro Alimentari Sicilia este cel mai mare pol de schimburi comerciale din Italia de Centru-Sud si al patrulea din intreaga Italia, care are sediul in Catania si are ca scop dezvoltarea comertului cu legume, fructe, peste si flori, in bazinul Marii Mediterane.

Principalele aspecte discutate cu ocazia acestei vizite au fost  :

-          Intensificarea schimburilor comerciale cu  legume/fructe, peste si flori

-          Import peste proaspat din Marea Mediterana si distributie pe piata romanesca

-          Infiintarea de societati mixte in vederea dezvoltarii de proiecte comune privind cultivarea pomilor fructiferi, a vitei-de –vie si crearii de crescatorii de peste.

-          Achizitionarea de terenuri in vederea dezvoltarii de activitati agricole

-          Schimb de experienta in domeniul tehnologiei aplicate in agricultura

-          Crearea in judetul Prahova de centre de achizitii, depozitare si colectare productie agricola

-          Crearea in judetul Prahova de spatii de depozitare cu caracter frigorific dupa modelul italian.

-          Extinderea relatiilor si schimburilor comerciale cu tari vecine Romaniei : Republica Macedonia , Republiva Moldova , Ungaria , Bulgaria .

Urmeaza ca, in cadrul participarii CCI Prahova in Italia la manifestarea EURO PRAHOVA de la Roma din perioada 3 – 8 aprilie 2011, sa se efectueze o deplasare in Sicilia pentru a cunoaste modul concret de functionare al acestei structuri, pentru a purta discutii cu responsabilii M.A.A.S. si pentru a pregati cadrul necesar organizarii unei misiuni economice in luna mai a acestui an, cu intalniri de afaceri specializate si cu participarea specialistilor de la Directia Agricola.

In plus fata de colaborarile in domeniul agro-alimentar, oaspetii italieni au propus proiecte si in domeniul turismului, in primul rand realizarea unui catalog de promovare a oportunitatilor si atractiilor turistice din Sicilia si Romania si in special din judetul Prahova cu prezentarea  posibilitati  de colaborare bilaterala in ceea ce priveste dezvoltarea schimburilor interculturale si de turisti.

Cu ocazia acestei vizite, ambele parti au subliniat faptul ca dincolo de relatiile de afaceri si legaturile pragmatice care se stabilesc intre intreprinzatori, exista o legatura de suflet intre Romania si Italia, bazata pe originile latine comune, pe similitudinile sociale, culturale si de mentalitate care au facut ca de-a lungul timpului sa se creeze o relatie speciala,  ce a condus la concretizarea tuturor initiativelor si proiectelor stabilite intre cele doua tari si in particular intre judetul Prahova si firme, organisme sau institutii din Peninsula.

Aproximativ 70% din primele subscrise din asigurările generale s-au întors la asigurați și păgubiți sub formă de despăgubiri plătite

Citeşte mai departe...În primele șase luni ale anului curent, societățile de asigurare au plătit asiguraților și păgubiților despăgubiri în sumă de circa 2,13 miliarde lei în temeiul contractelor de asigurări generale, adică 67,3% din primele brute subscrise la aceeași categorie de asigurări. Procentul este la fel cu cel înregistrat în perioada similară a anului 2010, ceea ce arată faptul că societăţile de asigurare şi-au onorat obligaţiile de plată faţă de clienţi, chiar dacă veniturile lor din asigurări au continuat să se reducă din cauze independente de voinţa lor.

Astfel, evoluţia nefavorabilă a vânzărilor de autovehicule noi și, în special, reducerea semnificativă a contractelor de leasing auto și-au pus amprenta în sens negativ şi asupra primelor brute subscrise din asigurările Casco, care au scăzut cu 20,83% comparativ cu aceeași perioadă din 2010, până la un volum de circa 0,996 miliarde lei. Această evoluție a fost înregistrată în pofida faptului că prima medie pe un contract de asigurare Casco a scăzut considerabil, de la circa 3009 lei/contract cât a fost în semestrul I din 2010, la 2457 lei/contract în semestrul I din 2011, în perioada analizată fiind încheiate puțin peste 400.000 de asemenea contracte noi.

În paralel, și primele subscrise din asigurările de răspundere civilă auto au scăzut cu 17,49% faţă de semestrul I din 2010, până la 1,13 miliarde lei, ca efect direct și exclusiv al reducerilor mari de tarife operate de societăți pentru asigurările obligatorii RCA.

În total, asigurările auto au generat în primele 6 luni din 2011 un volum de prime brute subscrise de 2,13 miliarde lei, adică cu 19,1% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru că asigurările auto reprezintă peste 67% din totalul asigurărilor generale, scăderea lor a condus implicit la scăderea întregii piețe de asigurări generale, cu 10,08%, până la 3,16 miliarde lei.

Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, a declarat: „Societăţile de asigurare au redus tarifele RCA astfel încât acestea să reprezinte o cheltuială şi mai mică în bugetele proprietarilor de vehicule, deja afectate de condiţiile economice dificile, în unicul scop de a menţine peste 85% gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a vehiculelor din România, aşa cum cere Uniunea Europeană. Dacă volumul total de prime subscrise din asigurările de răspundere civilă auto ar fi rămas cel puțin la același nivel ca în semestrul I din 2010, respectiv de 1,37 miliarde lei, scăderea întregii piețe de asigurări generale ar fi fost de numai 3,27%, în loc de 10,08%. Este însă îmbucurător faptul că asigurările de incendii şi alte calamităţi naturale, şi în special cele de locuinţe, precum şi asigurările de răspundere civilă generală sau cele de sănătate își continuă creșterea pe care am remarcat-o și în primul trimestru”.

În ceea ce priveşte segmentul de asigurări de viaţă, se înregistrează în continuare o creştere a primelor brute subscrise, ceea ce confirmă trendul ascendent pe care s-a înscris încă de anul trecut. Astfel, pentru primele 6 luni ale anului 2011, societăţile de asigurare au raportat un volum de prime brute subscrise din asigurări de viaţă de 0,860 miliarde lei, cu 3,81% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. S-au înregistrat creşteri ale primelor subscrise la toate clasele de asigurări de viaţă, iar în cazul asigurărilor tradiţionale (care reprezintă circa 60% din total) creşterea a fost de 3,35%.

În acelaşi timp, societăţile de asigurare au efectuat plăţi către asiguraţi şi beneficiarii contractelor de asigurări de viaţă în valoare de 0,339 miliarde lei, cu 4,52% mai mult decât în semestrul I din 2010.

Per total piaţă de asigurări, cumulat pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă, primele brute subscrise de societăţi în primele 6 luni din 2011 au fost de 4,02 miliarde lei, scăderea lor cu 7,43% faţă de aceeaşi perioadă din 2010 fiind cauzată de asigurările auto.

Această evoluție a veniturilor din activitatea de asigurare nu a afectat capacitatea societăților de a plăti despăgubiri și indemnizații de asigurare, volumul total al acestor plăţi fiind de 2,47 miliarde lei, reprezentând, la fel ca anul trecut aceeași perioadă, mai mult de 60% din primele brute subscrise. Pe lângă aceste plăți, societățile de asigurare au constituit rezervele tehnice într-un volum suficient pentru onorarea obligațiilor de plată aferente dosarelor de daună care nu au fost încă finalizate, precum și a obligațiilor ce pot apărea în viitorul apropiat și, nu în ultimul rând, şi-au acoperit cheltuielile de achiziție și administrare a contractelor inerente oricărei activități economice.

 

 

Volosevici se imprumuta 40 de milioane de euro pentru a cofinanta proiecte europene. Ne mai mira ceva?

Citeşte mai departe...Imprumutul de 40 de milioane de euro a ajuns in visteria primariei Ploiesti, iar destinatia lui este, la prima vedere, una fara rost. Daca aceasta suma este pentru a cofinanta proiecte european atunci inseamna ca bugetul local si situatia pare similara cu imprumutul de la FMI, adica o indatorare inutila. Bugetul local este, chiar daca a scazut cu 25 de milioane de euro fata de 2010, unul suficient pentru a garanta contributia autoritatii locale in eventualele proiecte europene. Din pacate, Andrei Volosevici este irecuperabil si merge din gafa in gafa, in cazul in care comunicatul de mai jos spune adevarul.

Astazi , 22 februarie 2011, primarul  municipului Ploieşti, dl. Andrei Liviu Volosevici a semnat contractul de împrumut cu BRD, în valoare de 40 milioane euro.

În mod prioritar, banii vor fi folosiţi în anul 2011, ca sume de cofinanţare pentru proiectele finanţate din fonduri europene şi care urmează să fie demarate în aceasta primăvară: Centrul de Primire Copii “Cireşarii”, Centrul de Excelenţă, Parcul Municipal - Vest, reabilitarea şi modernizarea traseelor de tramvai 101 şi 102 (în valoare totală de aproximativ 80 de milioane de euro), urmând ca anul viitor să fie utilizate tranşele necesare investiţiilor programate în 2012.

Newsletter

  1. Comentarii
  2. Noutati
  3. Top Stiri

Facebook

Statistici

Vizitatori
682
Articole
3409
Număr afișări articole
7056241
Vizitatori

Statistici

Azi143
Ieri458
Saptamana2752
Luna10939
Total2644914

Currently are 96 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de primarul ADRIAN DOBRE?

Conect

Parteneri

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.