Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • Error loading component: com_acepolls, 1
  • Error loading component: com_acepolls, 1
  • Error loading component: com_fbcnt, 1

Vreti ozon in casa dumneavoastra? Achizitionati aparatul BRAD

Read more...Specializate în refacerea calităţii aerului, aparatele din gama Brad® conţin elemente originale destinate filtrării, uscării, arderii, descompunerii şi refacerii echilibrului compoziţiei specifice aerului atmosferic. Pe durata funcţionarii aparatul reface echilibrul molecular, distruge microorganismele din aer, înlătură mirosurile neplăcute specifice diverşilor poluanţi, poate să producă ozon pentru aseptizarea incintei.

            Întrebat cum i-a venit ideea realizării unui astfel de aparat, inventatorul Dumitru Pănculescu – cel care a evidenţiat prima dată efectul electro-hidro-dinamic şi l-a aplicat într-o construcţie tehnică cum este aparatul Brad® – ne-a mărturisit că a fost binecuvantat să înţeleagă metabonismul coniferelor, să îl poată „copia” şi să îl pună la treabă în beneficiul sănătăţii oamenilor.

            De la apariţia primelor prototipuri s-au scurs mai bine de 10 ani, timp în care s-au parcurs cu rabdare toate etapele: idee, prototip, produs certificat conform normelor europene, produs brevetat în România şi în străinătate. Organizaţia mondială a proprietăţii intelectuale (WIPO) i-a recunoscut originalitatea acordându-i un certificat PCT (The Patent Cooperation Treaty) şi prioritate pentru brevetare oriunde în lume. Nu este de mirare că în ultimii ani Brad® a fost apreciat la saloanele naţionale şi internaţionale de invenţii: medalii de aur la Geneva, Bruxelles, Bucureşti, Cluj Napoca, dar şi premiul pentru cea mai bună invenţie acordat de Institutul Iranian al Inventatorilor de Elită. Pentru realizatorul aparatului toate acestea nu reprezintă mare lucru în comparaţie cu bucuria pe care o simte când un utilizator îi mulţumeşte că i-a salvat viaţa lui sau pe cea a familei.

            Cu un aspect rustic, purtându-te cu gândul la o piesă de mobilă de colecţie, Brad® face parte din categoria obiectelor cărora iniţial nu le acorzi atenţie, pentru ca în scurt timp să nu te mai poţi despărţi de ele. Este uşor de înţeles dacă enumerăm doar câteva dintre beneficiile utilizării lui: elimină virusurile, mucegaiul, acarienii, insectele purtătoare de maladii, ajută la vindecarea afecţiunilor respiratorii, făcîndu-l util mai ales în locurile aglomerate, expuse riscului îmbolnăvirilor.

            Despre lucrurile bune nu te saturi ascultând. Valurile de noi întrebări îşi află răspunsurile la pagina www.pancuantic.ro sau la adresa e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

SINTEZA ACTIVITATE C.C.I. PRAHOVA 1 IANUARIE – 16 DECEMBRIE 2013 CIFRE SI DATE

Read more...ACTIVITATEA DE RELATII EXTERNE:

 

Delegatii straine aflate in vizita la sediul C.C.I.Prahova  in cursul anului 2013, pana in prezent

 

-          40 vizite ale unor oameni de afaceri si oficiali straini, dupa cum urmeaza:

ü  12 vizite diplomatice: ambasadori si consilieri economici din: Algeria, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Finlanda,  Franta, Irlanda, Polonia, Republica Macedonia, SUA, Thailanda, Turcia

ü  16 vizite delegatii economice din: Belarus, Canada, China (2 delegatii), Franta, Italia (3 vizite), Pakistan (3 vizite), Republica Moldova, Singapore, Taiwan, Belgia, Bosnia-Herzegovina

ü  6 vizite ale unor oficiali guvernamentali straini din : China (Viceguvernatorul Provinciei Heilongjiang, Vicepresedintele Adunarii Nationale a R. P. Chineze si Viceguvernatorul  Provinciei Liaoning), Republica Moldova  (Viceprin-Ministrul si Ministrul Economiei), Italia (Vicepresedintele Corpului Contabililor din Lucca, Toscana.

ü  4 vizite ale reprezentantilor de firme straine (Italia, Belgia, Franta, Cehia)

ü  1 forum de afaceri  Romania-Bosnia Hertegovina

ü  Vizita de documentare in judetul Prahova a Ambasadorilor straini acreditati in Romania

 

-          2 delegatii ale unor oficiali romani cu activitate in misiunile diplomatice si economice din strainatate Ambasadorii Romaniei in Algeria si Kuwait si Ambasadoarea Romaniei in Indonezia

 Misiuni economice si vizite de lucru in strainatate:

8 actiuni

  • Vizita de lucru in Ungaria si Intalnire trilaterala a conducerilor Camerei de Comert si Industrie  a Ungariei - Sectiunea Maghiaro-Romana, a  Camerei de Comert si Industrie Bekes si a Camerei de Comert si Industrie Prahova (27 – 30 martie 2013)
  • Misiune economica in Belarus (20 – 25 aprilie)
  • Vizita de lucru in  Italia - Pescara, Regiunea Abruzzo (24 – 26 mai)
  • Misiune economica in Lituania, Letonia si Estonia, in cadrul delegatiei oficiale conduse de Dl. Titus Corlatean – Ministrul de Externe al Romaniei (28 – 31 mai)
  • Vizita de lucru in Italia - participare la lucrarile Forumului Mediteranean FORUMED, Pescara, Regiunea Abruzzo (2 – 4 iulie)
  • Vizita de lucru in Macedonia si intalnire cu Dl. Branko Azevski – Presedintele Camerei Economice a Macedoniei (24 iulie)
  • Vizita de lucru in Republica Moldova, cu ocazia evenimentului Euro Prahova  (25 – 28 august)
  • Vizita de lucru in Bosnia – Herzegovina (23 – 25 septembrie)
  • Vizita de lucru in Republica Macedonia (6 -10 octombrie)

 

In cursul anului 2013, CCI Prahova a incheiat 3 noi Acorduri de Colaborare : cu Camera de Comert si Industrie Minsk (Belarus), cu CCI Banja Luka(Bosnia-Hertegovina) si cu CCI Gomel (Belarus)

 

In prezent, CCI Prahova are incheiate  60 de acorduri cu Camere de Comert si Industrie si alte organizatii din strainatate .

4

In cursul anului 2013, pana in prezent, C.C.I.Prahova a eliberat 920 certificate de origine si certificari a documentelor pentru export.

 

ORGANIZAREA DE MANIFESTARI EXPOZITIONALE

- 6 manifestari expozitionale proprii, la Ploiesti: Confintex Prahova, Prahova Construct-Ambient, Salonul Auto  (2 editii – de primavara si de toamna), 2 targuri de cadouri de iarna  - 80  expozanti, din Prahova si din alte judete ale tarii. 

 

- participarea la 3 manifestari expozitionale externe – Targul International de Materiale de Constructii si Amenajari Interioare – INFACOMA,  Salonic, Grecia (22 – 24 februarie), Expozitia Internationala “Petroleum Istanbul” in Turcia ( 10 – 15 aprilie) si Targul International Harbin din China (13 – 24 iunie).

 

- organizarea participarii firmelor prahovene la manifestari expozitionale in strainatate – „Fabricat in Republica Moldova”, Chisinau (31 ianuarie – 1 februarie)

 

- facilitarea participarii firmelor prahovene la manifestari expozitionale in strainatate, cu acordarea de facilitati / gratuitati –  INFACOMA, Salonic si Gold – Silver, Atena, Grecia

 

Organizarea de seminarii,        work-shop- uri, forumuri, prezentari de firme, ALTE EVENIMENTE DE PROMOVARE

ü  14 actiuni de promovare si informare pe teme de actualitate privind : antreprenoriatul si fondurile comunitare, solutii de investire, modificarile fiscale, solutii software pentru managementul afacerilor, tematica agricola, noul cod civil, solutionarea alternativa a disputelor, eveniment de socializare business, etc.

 

Work-shop-ul  ”Sinergie teritoriala, antreprenoriala si fonduri comunitare” (31 ianuarie)

Seminar “Solutii inteligente de economisire, prin investirea in metale pretioase”, realizata impreuna cu Arteus Capital Romania (7 februarie)

Seminar “Modificari fiscale 2013” si “Solutii software pentru managementul activitatii firmelor”

(12 martie)

Evenimentul de inaugurare oficiala a sediului  companiei Neal Brothers in Romania (17 aprilie)

Seminar - dezbatere pe teme de interes privind problemele mediului romanesc de afaceri

(30 aprilie)

Intalnire de lucru cu reprezentantii unor companii din domeniul agricol si agro-alimentar din judetul Prahova (5 iunie)

Seminar de instruire pe tema Noul Cod Civil. Noul Cod de Procedura Civila. Legea nr. 72/2013

(16 mai)

Eveniment-dezbatere “Parteneri pentru Dezvoltare” (23 mai)

Conferinta de Diseminare a Rezultatelor Proiectului „Dezvoltare Antreprenorială şi Relaţionare în Mediul de Afaceri” – D.A.R.M.A.(28 februarie si 12 septembrie)

Seminar de prezentare Volksbank (2 octombrie)

Seminar de prezentare  « Solutionarea Alternativa a Disputelor » 

Evenimentul de Semnare a Acordului de Infratire intre Primaria Orasului Azuga si Primaria Orasului Yichun, China (1 octombrie)

Eveniment de socializare business la Sky Center (3 octombrie)

Participarea reprezentantilor C.C.I.Prahova, in vederea ridicarii nivelului de informare,  la un numar de 52 actiuni  - forumuri, seminarii si conferinte nationale si internationale, evenimente de prezentare, cursuri de instruire, inaugurari de obiective economice, culturale,  aniversari evenimente/obiective economice, lansari de publicatii,  etc....

ACTIVITATEA DE FORMARE SI PERFECTIONARE PROFESIONALA

Desfasurata in conditiile unei concurente acerbe pe piata de profil, activitatea de formare si perfectionare profesionala constituie un obiectiv prioritar pentru Camera de Comert si Industrie Prahova, fiind una dintre cele mai dinamice activitati ale organizatiei camerale prahovene.

In cursul acestui an au fost organizate 44 cursuri, din portofoliul propriu al CCI Prahova, la care au participat 525 cursanti.

In momentul actual CCI Prahova este autorizata sa desfasoare 23 tipuri de cursuri de perfectionare cu recunoastere nationala, respectiv: Inspector resurse umane, Auditor de mediu, Manager al sistemelor de management de mediu, Comunicare in limba engleza, Comunicare in limba germana, Comunicare in limba italiana, Comunicare in limba oficiala, Designer pagini web, Operator introducere date, Manager imbunatatire procese, manager de inovare, Expert achizitii publice, , Auditor in domeniul calitatii, Formator, Manager de Proiect,  Competente antreprenoriale, Competente informatice. De asemenea, CCI Prahova este autorizata pentru cursurile de calificare: Camerista, Bucatar, Ospatar.

Concomitent cu activitatile de pregatire profesionala au fost furnizate gratuit si 30 cursuri adresate beneficiarilor din cadrul proiectelor cu finantare europeana derulate de CCI Prahova

 

DERULAREA DE PROIECTE

In prezent, CCI Prahova are in derulare 3 proiecte POSDRU, la care se adauga Proiectul  - Centrul “EUROPE DIRECT”.

In cursul anului 2013, C.C.I.Prahova a derulat 12 proiecte, din care:  

  • 11 proiecte strategice finantate prin POSDRU (proiecte intre 500.000 euro - 5.000.000 euro si cel putin doua regiuni de dezvoltare). In prezent, din aceste 11 proiecte, 8 s-au incheiat si mai sunt in derulare 3 proiecte finantate prin POSDRU.
  • 1 proiect finantat de Comisia Europeana  Centrul EUROPE DIRECT PLOIESTI (2013-2017)

            Astfel, Camera de Comert si Industrie Prahova a devenit structura-gazda  in urma castigarii pentru 5 ani a  unui  grant de actiune si asistenta tehnica  din partea Comisiei Europene  pentru gazduirea «  Centrului de  informare europeana Europe Direct  Ploiesti.

Reteaua de centre de informare Europe Direct  este unul dintre principalele instrumente ale Uniunii Europene de informare a cetătenilor europeni despre UE, în special despre drepturile lor şi despre priorităţile UE (cu precădere strategia de creştere economică „Europa 2020”) si de promovare a cetăteniei participative la nivel local si regional , asigurand transmiterea de informatii europene in teritoriu si avand un rol esential in stimularea dezbaterilor si dialogului pe teme europene la nivel local.

In cadrul acestor proiecte s-au creat parteneriate, atat internationale, cat si nationale cu:

ü  29 de parteneri din tara acoperind toate regiunile de dezvoltare si reprezentand: camere de comert si industrie, universitati, firme de training si consultanta, firme de IT, institute de cercetare, institute de proiectare, ONG-uri, agentii judetene de ocupare si formare, consilii judetene, primarii.

ü  21 de parteneri straini din urmatoarele 9 tari: Marea Britanie, Spania, Suedia, Italia, Bulgaria, Lituania, Slovenia, Portugalia, Grecia.

Activitati derulate in cadrul acestor proiecte – 68 actiuni

 

- autorizarea CCI Prahova pentru furnizarea cursurilor de specializare si calificare din cadrul proiectelor  mentionate

- recrutare, selectie si organizarea de cursuri de calificare gratuite in meseriile: bucatar, ospatar, camerista, administrator pensiune turistica, specialist dietetician/vegetarian, pizzar, barman preparator, somelier, sef de sala restaurant (Maitre d’hotel), ghid  national de  turism

- recrutare, selectie si organizare cursuri de specializare si perfectionare gratuite in: antreprenoriat, limbi straine, IT,manageri vanzari, manager sisteme de mediu, managementul deciziei, managementul echipei, manager resurse umane, managementul organizatiei, managementul schimbarii, web-design, contabilitate, achizitii publice, manager de proiect, consultant cameral;

- furnizarea de servicii de mediere, consiliere psiho-vocationala, tutoriat, mentoring, in cadrul Centrului de Mediere a Muncii la C.C.I.Prahova

- activitati de evaluare a competentelor pentru ocupatiile de ospatar-chelner, camerista hotel si zidar-pietrar-tencuitor, in cadrul Centrului de la CCI Prahova ;

- organizarea Bursei  locurilor de munca

- organizarea de seminarii de informare pe tema accesarii de fonduri europene

- organizarea de conferinte  de diseminare a rezultatelor proiectelor;

- realizarea de Buletine Informative si transmiterea de news-letter-uri privind stadiul implementarii activitatilor proiectelor

-          vizite de studii pentru cursanti  in strainatate

 

  • Proiecte finantate prin POSDRU:

1. ”Regions for Jobs”, ID 50496

Activitati: înfiinţarea unui Centru de Mediere a Muncii la CCI Prahova şi a unui punct de lucru al acestuia la CCI Giurgiu, certificarea a 2 domenii de evaluare in cadrul Centrului de Evaluare Competente al CCI Prahova, derularea de programe de formare profesională pentru şomeri şi persoane în cautarea unui loc de muncă, organizarea de burse ale locurilor de muncă şi job club-uri

2.  „Instrumente strategice pentru ocupare în industria turismului, ID 58276

Activităţi: programe de formare profesională în domeniul turismului pentru someri, infiintarea unei noi ocupatii „ghid turistic pentru trasee turistice tematice” .

3. “Alege o carieră în turism –ospitalitate – calificarea şi recalificarea angajaţilor în regiunile Sud Est, Sud Muntenia şi Bucureşti - Ilfov”, ID 46538

Activităţi: programe de formare profesională în domeniul turismului pentru angajaţi

4. “Calificarea şi integrarea pe piaţa muncii a şomerilor în domeniul turismului din regiunile de dezvoltare Sud - Est, Sud - Muntenia, Bucureşti - Ilfov”, ID 58409

Activităţi: programe de formare profesională în domeniul turismului pentru şomeri şi persoane în căutarea unui loc de muncă

5. „SIAS – Schemă inovatoare de adaptabilitate şi specializare”, ID 51296

Activităţi: înfiinţarea ocupaţiei de „consultant cameral” şi pregătirea angajaţilor din Sistemul Cameral conform noiii ocupaţii

6. „PROFMEC – Formare profesională în domeniul materialelor noi cu aplicaţii în mecanică şi mecatronică”, ID 58103

Activităţi: formare profesională în domeniul materialelor noi cu aplicaţii în mecanică şi mecatronică pentru specialiştii din domeniu (manageri şi angajaţi)

7. Titlu proiect: „Educaţia antreprenorială – cheia competitivităţii IMM-urilor, ID 62928

Activităţi: formare profesională în domeniul educaţiei antreprenoriale pentru personal de conducere, întreprinzători şi persoane care doresc sa iniţieze o afacere

8. Titlu proiect: FLEXINOV – Întreprinderi flexibile şi inovatoare, ID 49261

Durata proiect: 02.12.2010 – 31.08.2013

Activităţi: formare profesională pentru angajaţi şi personalul de conducere în domenii precum: management, limbi straine, competenţe informatice.

9. Titlu proiect: Dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale pentru IMM în vederea îmbunătăţirea eficienţei organizaţionale şi valorificării oportunităţilor de afaceri, ID 63168

                  (in derulare)

Activităţi: organizare seminarii de informare şi consiliere în domeniul afacerilor pentru personal de conducere din IMM-uri din judetul PH, intreprinzatori, persoane care doresc sa initieze o afacere si angajati.

10. Titlu proiect: BusNetSupport – Îmbunătăţirea accesului întreprinzătorilor la servicii integrate de consiliere şi asistenţă în afaceri, ID 63177 (in derulare)

Activităţi: consiliere în domeniul afacerilor

11. Titlu proiect: “Competenţe pentru adaptabilitate, flexicuritate şi durabilitate în sectorul ospitalităţii şi turismului”, ID 53431 ( in derulare)

Activităţi: programe de formare profesională în domeniul turismului pentru manageri si angajati

Intocmirea clasamentului “Topul Firmelor Prahovene” si organizarea Galei Topului, in 25 octombrie

-       editia a 20-a, jubiliara a Topului Firmelor Prahovene

-       430 participanti - importante personalitati din mediul diplomatic, din mediul economico-social al judetului Prahova, din administratia centrala si locala si reprezentantii firmelor prahovene laureate

-       clasamentul, care a fost intocmit in baza rezultatelor financiare ale anului 2012, reuneste un numar de 1975 firme.

Alaturi de evidentierea firmelor in clasamentul de top, propriu-zis, s-au mai decernat :

 

-       Trofeul « 10 ANI de excelenta in afaceri »  

-       Distinctia de Onoare

-       Distinctia de Merit pentru Export

-       Trofeul Responsabilitatii Sociale a Companiilor

-       Trofeul « Femeia de Afaceri »

-       Trofeul « 20 Ani »

 

ACTIVITATEA DE PROMOVARE prin intermediul canalelor specifice ale C.C.I. Prahova

Intre canalele de promovare utilizate pentru a face cat mai cunoscuta in mediul de afaceri prahovean si romanesc atat activitatea organizatiei, cat si pe aceea a membrilor sai, a comunitatii de afaceri a judetului, se numara:

-       editarea publicatiei Dynamic Business – in varianta tiparita (2 editii)  electronica (3 editii)

-       prezenta reprezentantilor  C.C.I.Prahova, in emisiuni ale posturilor de televiziune locale, regionale sau nationale - 10 aparitii  - inclusiv emisiunea de promovare a economiei prahovene,  din 16 noiembrie de la The Money Channel

-       aparitia de interviuri, materiale in presa scrisa locala si nationala – 18 materiale

-       organizarea a 6 conferinte de presa (inclusiv cele realizate cu prilejul vizitelor unor membrii ai Corpului Diplomatic)

-       pagina web a C.C.I.Prahova (www.cciph.ro), 

 

REALIZAREA DE LUCRARI, MATERIALE (TIPARITE sau ON LINE) – studii, materiale de promovare diverse

 

Catalogul de prezentare al Camerei de Comert si Industrie Prahova

Catalogul Topul Firmelor Prahovene 2013, lansat cu ocazia Galei de Premiere a celor mai de succes firme prahovene, baza de date cu 1975 firme

BULETINULUI MACEDONEAN, nr. 2 si 3 si 4  - un material de promovare a relatiilor bilaterale romano-macedonene, de evidentiere a oportunitatilor de afaceri cu parteneri macedoneni cu informatii de interes din domeniul economic, legislativ, cultural, turistic si de lifestyle, articole semnate de personalitati din mediul diplomatic, politic, economic

BULETIN INFORMATIV – in format electronic –  aparitie saptamanala incepand cu iulie 2013 (pana la aces data, materialul aparea lunar)

PLIANT DE PROMOVARE A POTENTIALULUI VITI-VINICOL AL JUDETULUI PRAHOVA, publicat cu ocazia participarii la ADUNAREA REGIUNILOR VITICOLE DIN EUROPA,  desfasurata la Consiliul Judetean Prahova, Ploiesti 6 noiembrie 2013  (realizat in limba engleza – tiraj: 100 buc)

PREZENTARE PE SLIDE-URI  APOTENTIALULUI VITI-VINICOL  AL JUDETULUI PRAHOVA, realizata cu aceeasi ocazie

MATERIALE DE  PROMOVARE DIVERSE- machete publicitare, diplome, trofee, Spider – Topul Firmelor Prahovene 2013, afise, bannere si flyere - cu ocazia manifestarilor expozitionale

l   PROMOVAREA FIRMELOR PRAHOVENE – promovare prin machete publicitare realizate si inserate in Revista Dynamic Business si Buletinul Informativ, pe site-ul CCI Prahova

 

INTOCMIREA DE STUDII, ANALIZE SI SINTEZE ECONOMICE, etc.

 

  • Realizarea analizei situatiei economiei prahovene la nivelul localitatilor rurale din arealul sub-urban al Municipiului Ploiesti
  • Realizarea periodica a situatiei investiilor – straine si autohtone in Judetul Prahova
  • Realizarea analizei sectorului industrial la nivelul economiei prahovene, situatia privind potentialul de export al judetului, precum si o prezentare in sinteza a parcurilor industriale
  • 8 situatii sinteticeCifre si Indicatori Economici – Judetul Prahova (inmatriculari, radieri, suspendari firme, numar someri si rata somajului, certificate de origine emise de CCI Prahova si alte date statistice privind exportul, importul prahovean si alti indicatori pe principalele domenii de activitate reprezentate la nivel judetean),
  • 2 situatii privind sectorul viti-vinicol al Judetului Prahova – intocmite cu ocazia vizitei delegatiei chineze in judetul Prahova (din 30 septembrie 2013) si a participarii la Adunarea Regiunilor Viticole din Europa (6 noiembrie 2013),
  • situatii privind economia judetului pentru participarea la emisiunea difuzata de The Money Channel (16 noiembrie 2013)  si alte situatii si baze de date prelucrate si furnizate  catre firme (Terraverde) si alti colaboratori.

                                          

 ALTE ACTIVITATI SPECIFICE:

 

  • În perioada 1 ianuarie – 6 decembrie  2013, Compartimentul de Asistenta si Consultanta Infiintare Firme a intocmit si depus la Oficiul Registrului Comertului, in vederea inregistrarii, 492 documentatii pentru – inmatriculare societati, intreprinderi individuale, persoane fizice autorizate, intreprindere familiala, modificari ale structurii societatilor comerciale existente ( cesiune capital social, schimbare asociati, modificare sediu, infiintare punct de lucru, actualizare obiect de activitate, completare obiect de activitate, etc), suspendari de activitate si dizolvari ale societatilor comerciale.
  • În cursul anului 2013 (ianuarie – aprilie), agentul CCI Prahova a inscris in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare un numar de 135 de avize. Incepand cu data de 12 aprilie 2013, CCI Prahova nu mai are calitatea de agent al CCI a Romaniei.
  • In perioada 1 ianuarie – 6 decembrie 2013 s-au primit solicitari  si s-au emis 4 avize asupra situatiilor de forta majora.

 

  • Activitatea de Arbitraj Comercial

In cursul anului 2013, pe rolul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langa CCI Prahova  s-au aflat 5 dosare: 3 dosare au fost solutionate prin hotarare arbitrala, 1 dosar declinare competenta catre Tribunalul Prahova in vederea solutionarii, 1 cerere de arbitrare, careia partile nu i-au mai dat curs. 

 

Activitatea Bursei Romane de Marfuri –Terminalul Prahova

În cursul anului 2013 au fost suplimentate prin act aditional un numar de 3 proceduri.

 Activitatea S.M.C.

 

In  26 – 27 iunie  2013 a avut loc auditul de recertificare a CCI Prahova, pentru sistemul de management al calitatii ISO 9001:2008..

In cadrul auditului s-a verificat implementarea in practica a documentatiei sistemului de management si a reglementarilor relevante , respectiv eficacitatea acestora.

In baza raportului de audit, auditorul a constatat si a consemnat ca organizatia CCI Prahova indeplineste cu succes cerintele standardului ISO 9001:2008 si s-a emis astfel, certificatul cu nr. 90707618/2.

Certificarea actuala este valabila pana in 2016, iar in 2014 si 2015 vor avea loc doua audituri anuale de supraveghere.

 

 

 

 16 decembrie 2013           

Aurelian Gogulescu

Presedinte CCI Prahova

 

Analiza Noble Securities// În 2013, aurul a pierdut aproape un sfert din valoare

Read more...Comportamentul investitorilor- de la mişcări emoţionale la strategii coerente
Aurul a fost considerat de către investitori în special un activ de refugiu, cu rol de protecţie împotriva inflaţiei, mai ales până în 2011. Măsurile luate pe parcursul ultimilor ani de băncile centrale pentru a impulsiona atât relansarea economică, cât şi reducerea şomajului au condus la creșterea aşteptărilor de inflaţie, ceea ce a sporit interesul pentru aur”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Preţul aurului a crescut din 2001 şi până către finele anului trecut: în septembrie 2001, cotaţia era de cca 275 USD/uncie, iar în aceeaşi lună a lui 2012 ajunsese la peste 1.770 USD/uncie, ceea ce înseamnă în total o creştere de 544%. În acest interval de timp au fost, desigur, inclusiv perioade în care preţul aurului a marcat corecţii, unele chiar însemnate, cum a fost o bună parte din anul 2008 sau prima parte a anului trecut; în general însă, investitorii pe termen lung, respectiv de peste un an, au avut de câştigat.
Aurul a scăzut însă destul de consistent în ultimele trei luni ale anului trecut; apoi, pe parcursul lui 2013, prețul său a marcat o adevărată prăbuşire, respectiv de la 1.672,2 USD/uncie la începutul acestui an, la 1.294 USD/uncie la sfârşitul săptămânii trecute, înregistrând astfel o scădere de cca 22,6% în acest an. "În ultima perioadă, aurul s-a comportat inclusiv ca o marfă puri-simplu, manifestând anumite evoluţii în consecinţă", a precizat Silviu Pojar. Comportamentul "de marfă" al aurului i-a adus acestuia scăderi în ultima perioadă inclusiv de pe urma rezultatelor sub aşteptări privind economia Chinei. Ulterior, declaraţiile preşedintelui Fed, Ben Bernanke privind posibilitatea reducerii stimulentelor monetare la finalul anului curent şi apoi eliminarea lor în 2014 au constituit „lovitura de graţie” pentru metalul preţios: investitorii nu mai au nevoie să achiziţioneze aur pentru protejarea capitalului, probabilitatea unei inflaţii mari în următorii ani scăzând semnificativ. Astfel, săptămâna trecută, preţul aurului a căzut sub nivelul de 1.300 USD/uncie, atingând minimul din septembrie 2010 şi până în prezent. „Unii aveau impresia (nesusţinută, desigur) că <<aurul este oricum întotdeauna câştigător>>, chiar dacă mai marchează anumite corecţii... Căderea preţului aurului cu aproape un sfert faţă de valoarea de la începutul anului curent, în condiţiile economice actuale şi ţinând cont de analiza tehnică, nu poate intra însă sub incidenţa unei corecţii neînsemnate, ci a constituit un trend consistent", a arătat Silviu Pojar.
În general, investitorii care sunt câştigători "de cursă lungă" (indiferent pe ce perioade realizează fiecare investiţie) sunt cei care îşi formează o strategie şi o respectă, după cum reiese din teoriile de management al riscului: cei care îşi determină în mod obiectiv anumite ținte de profit (raţionale) şi care închid tranzacţiile în momentul în care acestea au fost atinse sunt cei care obţin cumulat cele mai bune rezultate. Mişcările emoţionale în schimb, care ies din limitele strategiei sunt cele care aduc, în medie, cele mai mari pierderi. Mai importante decât ţintele de profit sunt însă limitele impuse eventualelor pierderi, dacă piaţa evoluează în sens invers celui estimat de investitor la deschiderea unei tranzacţii: odată fixat un plafon, pierderea trebuie marcată şi – astfel- limitată. "Aurul a oferit în timp suficiente oportunităţi de câştig pe trend de creştere; cei care au cumpărat însă prea târziu (întrucât nu au estimat corect urmările unor evenimente care au dus la scăderea preţului) ar fi trebuit să îşi limiteze cât mai rapid eventualele pierderi şi să se orienteze apoi spre diferite instrumente financiare bazate pe aur, care permit obţinerea profitului indiferent dacă preţul urcă sau coboară, variantele de astfel de instrumente fiind foarte multe, inclusiv pentru investitorii din România”, a precizat Silviu Pojar.
 

Publicitate//Magia sărbătorilor la Târgul de Iarnă de la Ploiești Shopping City

Read more...Ploiești, 12 decembrie 2013: Ploieşti Shopping City organizează în perioada 12 – 15 decembrie Targul de Iarnă, unde vizitatorii vor găsi bucate tradiționale, precum brânzeturi, preparate din carne de porc sau dulciuri, cât și obiecte lucrate de mesteșugari. În plus, clienții mall-ului pot cumpăra un cadou deosebit și din cadrul Târgului de Antichități, desfășurat în aceeași perioadă.

Magia sărbătorilor la Târgul de Iarnă: Produse tradiționale românești

Pe parcursul celor patru zile, expozanții vor aduce bunătăți de Crăciun, printre care preparate din carne de porc și brânzeturi de la Mărginimea Sibiului, turtă dulce sau acadele. Cei care doresc să le facă daruri tradiționale persoanelor dragi pot alege să cumpere obiecte de artizanat lucrate de mesteșugarii veniți din țară, precum ceramica de Argeș. Mai mult, pentru o atmosferă completă de sărbători, cei ce trec pragul mall-ului în această perioadă pot servi vin fiert sau ciocolată caldă. Târgul este deschis zilnic la Ploiești Shopping City în perioada 12 – 15 decembrie, între 10:00 şi 22:00 și este amplasat pe terasa din zona Food Court, lângă patinoar.

 Daruri deosebite la Târgul de Antichități

Tot în această perioadă, vizitatorii Ploiești Shopping City pot face un dar diferit, alegând din varietatea de obiecte vechi expuse în cadrul Târgului de Antichități. Pasionații vor găsi aici pendule, gramofoane, tablouri, statuete Beethoven din marmură sau bronz, piese de mobilier de epocă, cât și obiecte de filatelie sau numismatică. Vor fi prezenți peste 15 colecționari din orașe precum Sibiu, Constanța, Satu Mare, București, Brașov, Suceava. Târgul este deschis zilnic în perioada 12 – 15 decembrie, între 10:00 şi 22:00.

Cele două evenimente fac parte din campania de iarnă desfășurată de Ploiești Shopping City. În timp ce părinții pot alege cadouri pentru cei dragi, copiii se pot bucura de Fabrica lui Moș Crăciun, unde au ocazia să devină ajutoarele spiriduşului şef și să învețe să construiască jucării, să împacheteze cadouri şi să creeze felicitări.

13 - 24 iunie 2013 // Delegatie prahoveana in China

Read more...In aceste zile se deruleaza vizita unei delegatii prahovene, organizata de Camera de Comert si Industrie Prahova in Republica Populara Chineza.

Actiunea se inscrie in traditionala relatie de cooperare romano-chineza promovata si dezvoltata de Camera de Comert si Industrie Prahova, impreuna cu institutiile administratiei publice  prahovene, de peste 20 ani.

Prezenta delegatiei prahovene in China, are - pe langa componenta economica, reprezentata de Camera de Comert si Industrie Prahova, prin Presedintele sau si de cativa importanti operatori economici - si o reprezentativa componenta administrativ-institutionala, prin prezenta Prefectului Judetului Prahova, a unor importanti reprezentanti ai Consiliului Judetean Prahova si a unor primari de localitati prahovene  - Azuga, Magurele si Valea Calugareasca.

Agenda actiunii, asa cum s-au derulat intalnirile programate pana acum a debutat cu vizita la Harbin - capitala Provinciei Heilongjiang cu care judetul Prahova este infratit, unde delegatia prahoveana a participat la cea de-a XXIV-a editie a Targului International Harbin, la o intalnire cu Guvernatorul Provinciei Heilongjiang, Dl. Lu Hao, precum si la intalniri de afaceri la sediul Departamentului de Afaceri Externe al Guvernoratului Provinciei Heilongjiang si de o vizita la sediul Grupului Dongjin.  

Un moment deosebit de important a fost intalnirea la Harbin cu oficialitatile Primariei Orasului Yichun si semnarea de catre acestia si de catre reprezentantii Primariei Orasului Azuga, prezenti in delegatie, a scrisorii de intentie  pentru infratirea celor doua localitati.

Vizita delegatiei prahovene in China a continuat la Beijing, cu intalnirea cu Ambasadorul Romaniei, la sediul Ambasadei noastre din capitala chineza - E.S. Dl. Doru Costea - caruia i-au fost transmise intentiile de colaborare economica bilaterala, pe domenii punctuale prezentate de companiile prezente in delegatie, precum si  propunerile de colaborare care se refera la atragerea de firme chineze, potentiali investitori in judetul Prahova.

In aceste zile are loc ultima etapa a vizitei in China - la Guangzhou, capitala provinciei Guangdong, unde membrii delegatiei prahovene s-au intalnit vineri, 21 iunie, cu Secretarul General al Consiliul Chinez pentru Comert Exterior (China Council for international Trade, Guangdong County). In cadrul acestei intalniri, reprezentantii romani – Presedintele CCI Prahova, oficialii Consiliului Judetean Prahova,  Primarii localitatilor Azuga, Magurele si Valea Calugareasca, precum si reprezentantii firmelor au prezentat oportunitatile de afaceri si de investitii ale judetului Prahova, disponibilitatea de cooperare si conlucrare cu partenerii chinezi a organizatiei camerale prahovene, precum si a a oficialitatilor administratiei judetene si locale. Un accent deosebit in cadrul discutiilor s-a pus asupra oportunitatilor de dezvoltare a afacerilor in locatiile parcurilor industriale Mizil si Ciorani, dar si in localitatile Azuga, Magurele si Valea Calugareasca.

PUBLICITATE// WINMARKT A INAUGURAT CEA DE-A DOUA PASARELA DE LEGATURA INTRE CELE 2 CENTRE COMERCIALE DIN PROPRIETATE

Read more...Winmarkt, cea mai extinsa retea de centre comerciale din Romania,  proprietate a grupului italian IGD - Immobiliare Grande Distribuzione - (grup listat la bursa din Milano cu o valoare a portofoliului de 1,9 miliarde euro) a inaugurat ieri, la Ploiesti, cea de-a doua pasarela care face legatura intre centrele comerciale din proprietate, aflate in centrul orasului, parte a unui proiect complex de modernizare care va continua si in 2014.

 Pasarela, cu o lungime de 19,3 metri, la constructia careia s-au folosit 45 tone de metal, face parte din prima etapa a proiectului de investitii care vizeaza modernizarea celor 2 cladiri cu destinatie comerciala pe care Winmarkt le detine in centrul orasului Ploiesti. Noua constructie va ajuta la fluidizarea traficului interior intre centrele comerciale invecinate care opereaza sub brandul Winmarkt, marcand un moment important prin unirea lor intr-un singur centru comercial, cu o suprafata totala de 30.000 mp, sub denumirea de Winmarkt Ploiesti.

 Read more...Cea de-a doua faza a proiectului de investitii va consta in modernizarea fatadelor si integrarea lor intr-un concept unitar, care va avea loc in cursul anului 2014. Tot ca parte a acestui proces se inscriu si lucrarile de modernizarea a spatiilor interioare, reorganizarea mixului de chiriasi si creearea de zone mai largi de circulatie, precum si spatii pentru cafenele si zone de divertisment.

Valoarea totala a investitiilor pe care Winmarkt le realizeaza in Ploiesti se ridica la 2,5 milioane euro.

 “Anul acesta am activat pentru Romania un buget total de investitii de aproximativ 5 milioane de euro, finantat in intregime din fonduri proprii, actionarii confirmand capacitatea de autosustinere a planului de investitii, fara a afecta gradul de indatorare al companiei, care la acest moment este zero. Pentru noi este un motiv de satisfactie sa reinvestim o parte semnificativa a profitului in cladirile existente in centrul oraselor, pentru ca acestea reprezinta parte din experienta de viata a comunitatii, dar si un element important al economiei locale”, a declarat Antonio Di Berardino, CEO Winmarkt.

Despre WINMARKT:

Achizitionata in 2008 de compania italiana Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), Winmarkt este cea mai extinsa retea de centre comerciale din Romania. Winmarkt are in proprietate 15 centre comerciale si o cladire de birouri, situate la kilometrul 0 al fiecaruia dintre cele 13 orase: Alexandria, Bistrita, Braila, Buzau, Cluj-Napoca, Galati, Piatra Neamt, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Slatina, Tulcea, Turda si Vaslui.

www.winmarkt.ro

Despre IGD:

Immobiliare Grande Distribuzione S.p.A. este cea mai importanta companie italiana din sectorul imobiliar. Listata la Bursa de Valori din Milano, IGD este prima companie italiana ce a obtinut statutul de “Real Estate Investment Trust”. IGD are un portofoliu imobiliar evaluat la 1,9 miliarde euro, la data de 30 iunie 2013, compus, printre altele, din 19 centre comerciale si parcuri de retail, precum si 19 hypermarketuri si supermarketuri in Italia, portofoliu la care se adauga proprietatile din Romania aflate sub brandul Winmarkt.

www.gruppoigd.it

Mamica lui George Stanciu plateste o chirie preferentiala la Hale? Ei, as, baietasul ei e cel mai corect

Read more...Chiria spatiilor comerciale gestionate de SC Hale si Piete SA este o problema grea. Modul in care se aplica tarifele este aleator si tine de interpretarea celui care conduce firma si de doua Hotarari de Consiliu Local pe care Emanuel Ilie mi le-a invocat intr-un raspuns la o solicitare conform legii 544/2001. Una dintre ele n-are nicio legatura cu tarifele practicate ci cu taxele si impozitele locale( HCL 191/2008) ca dovada ca aceste tarife sunt aplicate dupa ureche. Iar cea de-a doua( HCL 221/2012) stabileste clar de la ce sume sa porneasca licitatiile si suna cam asa:
1.4 Tariful minim stabilit pentru inceperea licitatiei spatiului comercial, pus la dispozitie de catre SC “Hale si Piete” Sa este de 27 lei/mp/luna(fara TVA) pentru zona IA(Piata Centrala), 25 de lei/mp/luna(fara TVA) pentru zona IB( Piata Nord si Piata Vest) si 20 de lei/mp/luna (fara TVA) pentru zona II( celelalte piete din municipiul Ploiesti)
Cam asa stau lucrurile cand vine vorba de stabilirea unei chirii pentru vreun spatiu comecial gestionat de Emanuel Ilie, in calitatea sa de director al SC Hale si Piete SA Ploiesti.
Pentru ca nu puteam sa luam alt etalon de referinta decat pe SC Elena SRL, firma a carei patroana este mama mai vechii noastre cunostinte, saracul Mardare, alias George Stanciu care a cerut rezilierea contractului de publicitate cu Incomodph.ro, am descoperit niste “banalitati”. Pe care ne-am gandit sa vi le spunem si voua.
SC Elena SRL are inchiriate doua spatii de catre Emanuel Ilie, dupa cum se poate vedea si in facsimil. Adica un depozit situat sub Imobilul Hale Centrale, in suprafata de 22,30 mp pentru care se incaseaza 11,69 lei/ mp/luna fara TVA  si un spatiu comercial situat in exteriorul Imobilului Hale Centrale cu o suprafata de 37,33 mp la un tarif de 47,83 lei/mp/luna la care se adauga TVA.
Dupa cum vedeti un spatiu e sub pret, altul e peste cei 27 lei/mp/luna fara TVA cum spune HCL 221/2012, dar este o smecherie ca s-o scoata la vopsea exact la pretul stabilit de HCL, pentru zona IA( Piata Centrala). Daca scazi din pretul minim stablit pentru pornirea licitatiei, adica 27 de lei pretul stabilit la 11,69 lei pentru depozit, iti da o diferenta de 15,31 lei care, la randul ei, scazuta din 47,83 lei, apropie pretul chiriei spatiului unde vinde doamna Elena carnea( vezi foto). Astfel, ne ducem spre un pret foarte apropiat de cel stabilit de HCL. Adica de la 27 de lei pana la 32,46 nu e mare diferenta, iar pretul stabilit pentru cele doua spatii este foarte scazut, comparativ cu ceilalti comercianti.
Copia noastra (in)fidela si philipineza scria cu catva timp in urma ca firma Intercom T&T plateste o chirie derizorie. Cautand pe respectivul site pentru a va arata unde scrie acest lucru, am constatat ca materialul a fost sters. Hm, interesant!
Indiferent care ar fi motivul stergerii acelei postari, trebuie spus ca firma mentionata plateste o chirie chiar mare, de 70 lei/mp/luna, adica aproape dublu fata de cat plateste mamica lui George Stanciu.
Desi raspunsul pe care il vedeti in poza este unul adevarat, el se adreseaza altcuiva, este nesemnat, nestampilat si nedatat. Mai multa vigilenta nu ar strica domnule Emanuel Ilie!
Vezi raspunsul SC Hale si Piete SA:
Read more...

Publicitate//Ploiești Shopping City - singurul mall în care leul se apreciază față de el însuși

Read more...Din 26 septembrie, vouchere cadou de 30 lei pentru cumpărături de 150 lei la Ploiești Shopping City
Ploiești, 25 Septembrie: Începând cu 26 septembrie, Ploiești Shopping City aduce motive de bucurie clienților săi și devine singurul centru comercial din România în care moneda națională se apreciază față de ea însăși, în cadrul campaniei “Primești mai mult stil decât plătești”. Vizitatorii mall-ului vor primi cu până la 20% mai mult din valoarea cumpărăturilor efectuate și vor beneficia astfel de prețuri speciale la noile colecții disponibile deja în magazine.
Cei ce vor trece pragul primului centru comercial din județul Prahova în următoarele săptămâni și vor face cumpărături de minim 150 lei în aceeași zi, în magazinele din Ploiești Shopping City, vor fi răsplătiți cu un voucher cadou în valoare de 30 lei, valabil în zeci de magazine din cadrul centrului comercial, până pe 15 noiembrie.
Lista magazinelor în care clienții vor putea folosi voucher-ul cadou câștigat cuprinde o varietate de branduri internaționale și locale, precum: Pull&Bear, Stradivarius, Zara, Glow, Bershka, Reserved, Intersport, Sephora, Douglas, Orsay, Steilmann, Top shop, Bamboo, Subway, Flanco, Domo, Altex, Orange, Germanos, Leonardo, Mizar, Paul, Lavanderia Fast & Clean, Optica Express, La Nasu, Meli Melo, Bocris, Coccodrillo, Cufarul Verde, Fashion Man, Zoomania, Denis Shoes, Trefle, Fiorangelo, Gatta, Beirut Kebab, Medimfarm, Viennois, Ray Sport, Invidia Uomo, Yves Rocher, Gizel, Coffeol, Delice, Dodicool, Gymboland, LA CUCINA, RLV, Simigerie Mihai, Grillandia, Various Brands, Benvenuti, Rebel Shoes, Aroma Café, Tutti Caffe, Vodafone, Tablora Art, Capricci Interlogistics, Pedro Bags..
Ploiești Shopping City este primul centru comercial din județul Prahova, fiind singurul mall din Ploiești ce reunește branduri precum Zara, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, New Yorker, All Shoes, Sephora, Kendra, Yves Rocher, Coccodrillo, Paul, Chopstix, Grillandia, Subway sau Pizza Hut. Centrul comercial găzduiește peste 100 de magazine, dar și cel mai mare cinema din afara București-ului, cu 12 ecrane, Cinema City, hypermarket-ul Carrefour, spațiu de joacă pentru copii, perete de escaladă și un food court, ce combină fast food-uri și restaurante internaționale având meniuri cu specific italian, chinezesc, arăbesc şi românesc. De asemenea, în cadrul Ploiești Shopping City este localizată cea mai mare zonă de entertainment din cadrul unui centrul comercial din județul Prahova, Jack’s Casino și Play Again, ce cuprinde jocuri de  bowling, biliard, casino electronic și simulatoare.
 
Promoția “Primești mai mult stil decât plătești” este valabilă începand cu 26 septembrie și până la epuizarea stocului de 4.000 de vouchere, în valoare de 30 lei, ce pot fi utilizate până pe data de 15 noiembrie în magazinele partenere din Ploiești Shopping City.
Ploiești Shopping City este primul și cel mai mare centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55,000 m2 și aproximativ 2,000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește cel mai mare cinematograf din afara București-ului, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum H&M, Zara, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, Otter, Reserved, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI), în urma unei investiții de aproximativ 65M Euro.   

Angajatele abatorului de pui Agrisol Scaeni se declara terorizate. Localnicii din zona spun ca nu mai suporta mirosul emanat

Read more...In urma cu cateva zile, un grup de angajate a societatii Agrisol SA din localitatea prahoveana Scaeni ne-au adus la cunostinta o serie de probleme cu care se confrunta in raporturile de munca cu societatea mai sus-mentionata: „Este mai rau ca la puscarie. Stii cand intri, dar nu mai stii cand iesi. Cu toate ca se lucreaza pe schimburi, niciodata nu este un program fix, iar daca ai curajul sa spui ca numai poti esti amenintat ca esti dat afara. Nu avem voie cu telefoane mobile, iar daca ne prind ni le arunca, le sparg sau in cel mai fericit caz ni le confisca si ni le dau cand au ei chef. Plus ca de multe ori ne gandim ce se intampla cu noi, daca ne prinde in cladirea fabricii un cutremur. Efectiv cum intram fiecare pe departamentul si sectorul lui suntem incuiati. Nu intelegem de ce. Ajungem sa stam si cate 20 de ore la munca, fara ca nimeni sa ne intrebe daca mai putem. O colega de-a noastra a fost prinsa cu telefonul mobil. O sunase familia  sa o anunte  ca mama acesteia decedase. Stiti ce a facut sefa de tura? A bruscat-o, i-a luat telefonul si i l-a aruncat printre grilaje, unde se scurge apa. Pai este normal? Si nu este singurul caz. Suntem terorizati. Zeci de colege au patit acelasi lucru. Mai mult decat atat, daca te imbolnavesti, iti poti lua adio de la locul de munca. Nu accepta nimeni sa vii cu un concediu medical, mai bine iti prezinti directdemisia. Va rog mult sa ne ajutati. Suntem zeci de femei care, efectiv nu avem alternative si stam sa ne chinuim ca nu avem  unde sa ne ducem. Chiar nimeni nu poate lua atitudine? Am mai avut colege care amenintau ca se duc la ITM, insa li se raspundea ca nu au decat si ca nu are ce sa le faca ITM-ul”. Legat de aceasta problema, am discutat cu directorul economic, Radu Lupu care ne-a declarat: „Reclamatiile vin din abator. Nu va ascund ca stiu ca acolo sunt mereu probleme. Ceea ce nu cunosc este problema cu telefoanele mobile, aruncate, confiscate sau mai stiu eu cum. In privinta programului, exista situatii in care intampinam probleme tehnologice si atunci este normal ca angajatele sa ramana peste program. Teoretic, are trebui sa primeasca liber pentru orele suplimentare. Abatorul este o sectie destul de dificila. Cat despre certificatele de concedii medicale am biroul plin. Numai ca stiti si dumneavoastra cum se acorda aceste concedii. Unele persoane se poate sa fie indreptatite, altele insa...ma indoiesc. Sunt constient ca poate nu toate problemele ajung la mine si sunt stiute doar de sefii de sectie. Este bine ca angajatii care intampina astfel de situatii sa vina sa discutam personal”. O alta problema legata de abatorul de pui din Scaeni este si cea a mirosului degajat. Localnicii din zona se plang ca odata cu venirea caldurii, nici macar nu mai deschid geamurile sa aeriseasca din cauza mirosului insuportabil degajat in urma proceselor tehnologice din cadrul abatorului sau a fermelor de pui. In legatura cu aceasta problema, reprezentantii Garzii de Mediu Prahova nu au putut sanctiona in niciun fel Agrisol SA, motivele fiind urmatoarele: potrivit tehnologiei de crestere autorizate, la sfarsitul fiecarei serii de crestere se procedeaza la evacuarea dejectiilor solide , eliminarea acestora de pe amplasament , spalarea adaposturilor in vederea inceperii unui nou ciclu de crestere perioada in care se pot  degaja mirosuri specifice pe amplasament. Mai mult decat atat, potrivit prevederilor stipulate de autorizatia integrata de mediu, societatea in cauza are obligatia de a monitoriza emisiile de hidrogen sulfurat, amoniac si pulberii ca emisii la limita amplasamentului in doua puncte de prelevare , iar in urma verificarilor  nu s-au constatat depasiri ale valorilor masurate fata de valorile limita de emisie. Nici macar mirosul insuportabil  nu este cuantificabil conform reglementarilor in vigoare, iar nivelul concentratiilor indicatorilor nu are legatura directa cu mirosul.

 

 

 

Newsletter

Statistici

Visitors
589
Articles
3393
Articles View Hits
6925020
Vizitatori

Statistici

Azi296
Ieri422
Saptamana1571
Luna12316
Total2616309

Currently are 86 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de activitatea primarului IULIAN BADESCU?

Da - 15.8%
Nu - 84.2%

Total votes: 2585
The voting for this poll has ended on: 28 Oct 2015 - 00:00

Autentificare

Facebook Graph Connect requires App id and App Secret in Component parameters