Deputatul Gabriela Anghel reprezinta femeile parlamentar romance la Conferinta de la Belgrad

Citeşte mai departe...Doamna deputat Gabriela Anghel se află zilele acestea, 2-3 martie 2015, la Belgrad, capitala Serbiei, unde este organizată Conferința Femeilor Parlamentar din Sud-Estul Europei.

Scopul acestei reuniuni este acela de a găsi soluții reale pentru eradicarea discriminărilor de orice fel intre femei și bărbati și de a ajuta concret la avansarea femeilor in sferele decizionale ale comunitătilor in care trăiesc.

Fiecare țară participantă iși prezintă raportul asupra eforturilor depuse, atăt in plan legislativ cât și administrativ, in vederea promovării și asigurării egalității de gen.

Socializarea și crearea unei rețele de comunicare intre femeile parlamentar din Europa de Sud-Est, este un alt scop al acestei intâlniri. Astfel creând posibilitatea de comunicare, poate avea loc un schimb de experiență mai util și mai eficient.

Această conferință pune accentul pe necesitatea prezenței mai active și intr-un număr mai mare a femeilor in forurile decizionale, fapt de pe urma căruia va avea de câștigat intreaga societate, femeia fiind un factor de echilibru și progres in comunitatea in care trăiește.

Statistic vorbind, ponderea femeilor in domeniile de bază este inferioară celei a bărbaților. In sănătate diferența este de 4% in favoarea barbatilor, in invătământ 6%, in economie 40%, iar in politica 79%.

Președintele Chile, doamna Michelle Bachelet afirma: „Când o femeie este lider, se schimba ea. Cand sunt mai multi lideri femei se schimbă atat politica cât și sistemul”.

 

Biroul de presa

Partidul National Democrat a fost lansat oficial

Citeşte mai departe...Astazi, 26 februarie 2015, la Palatul Parlamentului, a avut loc conferinta de presa in care Comitetul de intiativa al PND format din 19 persoane dintre care 8 deputati si 11 tineri sub 35 de ani, a prezentat, la exact o luna de a declansarea campaniei de semnaturi de sustinere pentru infiintarea Partidului National Democat, rezultatul acestei campanii cat si principiile fondatoare ale PND.
Astfel, PND a strans in cele 30 de zile, prin amabilitatea sustinatorilor sai, peste 32.000 de semnaturi care urmeaza a fi depuse la Tribunalul Bucuresti impreuna cu restul de acte ce formeaza dosarul de inregistrare al PND, Luni, 2 martie 2015,  la orele 10:00.
Deasemenea, in spiritul transparentei pe care si-o propune PND,  domnul Deputat Daniel Fenechiu, liderul PND, a anuntat ca toate documentele partidului sunt postate spre studiul publicului pe site-urile de socializare cat si pe site-ul partidului www.pndonline.eu.
In cadrul conferintei au luat cuvantul deputatii  membri fondatori: Daniel Fenechiu, Liliana Minca, Stefan Burlacu, Stefan Dalca, Mihai Deaconu si Gabriela Anghel care au vorbit despre principiile fondatoare ale PND, principii care vor sta la baza unui partid simplu, corect si serios pentru care integritatea oamenilor care il formeaza va fi principalul atu.
„Studiind politica ultimilor 25 de ani am realizat ca problema Romaniei nu sunt partidele politice, ci calitatea oamenilor care le compun. In acest sens PND va avea un cuvand greu de spus, caci va tria la sange tot ce inseamna candidat care se va afla pe listele sale. Candidatul PND va fi un om in primul rand integru, fara probleme penale, competent, onest, cu un proiect serios si realist si  nu in ultimul rand cu respect fata de electorat si fata de institutiile statului. Aceasta ne propunem sa facem din PND, un exemplu de corectitudine, competenta si valoare pentru Romania, un etalon pentru clasa politica, o arma indreptata catre toti aceia care nu isi respecta promisiunile electorale si care risipesc banul public” a spus liderul PND, deputatul Daniel Fenechiu.

Departamenul de comunicare PND

Deputatul Gabriela Anghel se afla in Italia la o reuniune a femeilor parlamentar francofone

Citeşte mai departe...In perioada 5-6 februarie 2015, D-na Deputat Gabriela L. ANGHEL se afla la Reuniunea Intersesionala a Rețelei Femeilor Parlamentar a Francofoniei.

Întâlnirea, la care participă reprezentanți din 22 de tari și regiuni francofone, este organizata în orasul Aosta - Italia, de către Rețeaua de femei parlamentar a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF).

Temele în dezbatere sunt:

- eradicarea sărăciei extreme;

- reducerea mortalității în rândul copiilor sub 5 ani;

- ameliorarea sănătății mamelor;

- participarea femeilor într-un număr cat mai mare la deciziile care se iau în forurile de conducere, atât elective cât și administrative, ale comunităților;

- asigurarea educației primare pentru toți;

- combaterea răspândirii SIDA și a altor maladii grave;

- promovarea egalității de șanse intre femei și bărbați;

- educarea și sprijinirea femeilor de a deveni autonome social si economic.

În vederea atingerii acestor deziderate se discuta despre punerea în practica a unor parteneriate mondiale pentru dezvoltarea comunităților și pentru deschiderea orizontului acestora cu scopul de a vedea în femei reprezentanți serioși,  pregătiți și loiali proiectelor comunității.

In acest sens, România,  prin reprezentantul său,  deputatul Gabriela L. Anghel, prezintă aici progresul făcut pe aceste directii, dar și strategia națională pentru atingerea acestor obiective.

Biroul de presă

Cristian Tudor Popescu susține un masterclass la PIFF 2015

Citeşte mai departe...În perioada 19-22 februarie, la Cinema City, în incinta AFI Palace Ploiești va avea loc cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ploiești, care aduce cele mai noi și provocatoare scurtmetraje aparținând genurilor SF, horror, thriller și acțiune.

         Unul dintre evenimentele speciale ale festivalului este masterclass-ul susținut de Cristian Tudor Popescu pe tema filmului științifico-fantastic, folosind secvențe din blockbuster-ul „Inception”, regizat de Christopher Nolan.

Masterclass-ul are loc vineri, 20 februarie, la ora 18:00, Cinema City (sala 5), în incinta AFI Palace Ploiești.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

            Înscrierile se fac printr-un e-mail cu numele complet și numărul de telefon, trimis la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., până joi la ora 14:00.

            Cristian Tudor Popescu este scriitor, gazetar și filmolog român. S-a făcut remarcat după 1989 ca jurnalist la ziarul Adevărul și pentru dese apariții în emisiuni televizate. În 2005 a fondat Gândul, devenind directorul ziarului. Pasionat de filme, Cristian Tudor Popescu publică adesea cronici dedicate domeniului. Are un doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc.

           Festivalul este organizat de Parcfilm, de Fundația Comunitară Prahova și de Helen Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu BRD - Groupe Société Générale, Cinema City și AFI Palace Ploiești.
Sursa foto: Mediafax

Emiterea pripită a OUG 94/2014 – aduce doar derută în învăţământul profesional

Citeşte mai departe...Aşa cum ne-au obişnuit deja, guvernanţii actuali au emis, în mare grabă şi în secret, în penultima zi a anului 2014, încă o Ordonanţă de Urgenţă care aduce modificări Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, fără consultări, în prealabil. Mai mult, Guvernul iar nu a dat prilejul dezbaterilor asupra acestor modificări aduse asupra LEN în Parlament, care este „unica autoritate legiuitoare a ţării”, conform Constituţiei României.

OUG 94/2014 care legiferează introducerea unei forme suplimentare de învăţământ profesional după o perioadă de doar doi ani si jumătate de la reinstituirea învăţământului profesional ca atare, va produce confuzie atât in rândul agenţilor economici, cât şi în rândul elevilor si al părinţilor. În ultimii ani, invăţământul profesional a inceput să devină atractiv si să trezeasca tot mai mult interes atât in rândul tinerilor cât şi al companiilor. Introducându-se prin Ordonanţa sus amintită, învăţământul dual ca o formă de învăţământ profesional care, la prima vedere, nu se deosebeşte foarte mult de cel introdus la începutul anului 2012, tuturor părţilor implicate le va fi greu să deosebească cele doua forme de învăţământ, să facă diferenţa si să aleagă forma cea mai potrivită.Consider că eforturile factorilor decizionali din Ministerul Educaţiei Naţionale, ar trebui concentrate in direcţia promovării acestei forme de invăţământ si nu înspre introducerea unei noi forme de învăţămant, care produce derută, redundanţă si nesiguranţă în rândul celor implicaţi:, companii, părinţi, elevi. In învăţământul profesional mai sunt multe lucruri de făcut: adaptarea standardelor si programelor de pregătire la nivelul si nevoile pieţii muncii, stabilirea cifrelor de şcolarizare in functie de cererea agentilor economici, dotarea şcolilor pentru a asigura un transferul de cunoştinţe cât mai practic.S-a sustinut cu tărie introducerea unui sistem de învăţământ profesional care să asigure pe termen lung forţa de muncă bine calificată necesară pe piaţa muncii. Dar prin emiterea OUG 94/2014 care introduce învăţământul dual, nu se realizează decât încetinirea dezvoltării de până acum a unui învăţământ profesional calitativ si sustenabil. Din aceste motive, fac un apel Ministrului Educaţiei Naţionale pentru menţinerea învăţământului profesional introdus în anul 2012, care să rămână unica forma de formare profesională în cadrul acestui tip de învăţământ şi să se preocupe în găsirea soluţiilor la adevăratele probleme cu care se confruntă domeniul educaţiei.

Juriul, premiile și Gala Screenings PIFF 2015

Citeşte mai departe...În perioada 19-22 februarie, la Cinema City, în incinta AFI Palace Ploiești va avea loc cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ploiești, care aduce cele mai noi și provocatoare scurtmetraje aparținând genurilor SF, horror, thriller și acțiune, dar și două lungmetraje în cadrul programului special Gala Screenings: filmul german „Der Samurai” și „Domnișoara Christina”, o adaptare după nuvela fantastică omonimă a lui Mircea Eliade.

„Der Samurai” este un thriller independent, scris și regizat de Till Kleinert, regizor care face parte din juriul PIFF 2015. Filmul a fost proiectat la peste 60 de festivaluri din toată lumea, după lansarea la Berlinale 2014 și redă un episod din viața tânărului polițist Jakob, care devine tulburat de prezența unui străin ciudat în satul unde acesta locuiește. Bărbatul misterios, care poartă o rochie albă și este echipat cu o sabie, comite o serie de acte violente, iar Jakob încearcă să îl oprească. Lungmetrajul a fost realizat în ultimul an de studii al regizorului la Facultatea de Film din Berlin (DFFB). În timpul facultății, el a scris și a regizat scurtmetraje("Cowboy", "Kokon") care au avut succes internațional în festivaluri, câștigând numeroase premii.

„Domnișoara Christina” este un film românesc regizat de Alexandru Maftei, care îi are în rolurile principale pe actorii Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern și Tudor Istodor. Pictorul Egor Pașchievici (Tudor Aaron Istodor) împreună cu prietena sa, Sanda (Ioana Anastasia Anton), se mută pe moșia Moscu, în centrul căreia se află conacul familiei. Egor vrea să picteze în liniște, dar viața la conac este bântuită de amintirea domnișoarei Christina, mătușa Sandei ucisă în timpul răscoalei de la 1907.

 

Din juriul de anul acesta mai fac parte Daniel Cohen- directorul Festivalului European de Film Fantastic Strasbourg și regizorul Igor Cobileanski. Aceștia vor acorda trei premii: Trofeul PIFF 2015 pentru cel mai bun film (1.000 Euro), cel mai bun regizor (500 Euro), mențiune specială a juriului (500 Euro), cel de-al patrulea premiu fiind acordat de public(500 euro).

Daniel Cohen și-a început cariera într-un cinema independent din Strasbourg în 1999, unde a lucrat ca proiecționist. În 2006 a înființat „Spectre Films” și a organizat primul său festival, o retrospectivă a legendarelor „Hammer Studios”. În 2008 a înființat „Festivalul European de Film Fantastic Strasbourg”. Printre activitățile sale se numără descoperirea unor noi filme și talente la piețele organizate de festivaluri, participarea în juriile festivalurilor, ținerea unor conferințe pentru studenți și organizarea unui cineclub de film de gen.

Igor Cobileanski este un regizor și scenarist român din Republica Moldova.După ce a debutat ca actor în filmul „Dunărea”, produs de Moldova Film Studio, Cobileanski a regizat mai multe documentare scurte printre care „Murind pentru Madrid” (1999), „Legendele Țipovei și Răsăritul Bălților”, drame de scurtmetraj: „Când se stinge lumina” (2005), „Sașa, Grișa și Ion” (2006), „Plictis și inspirație”, „Colecția de arome” (2013), un film de televiziune: „Tache” (2008) și un film de lungmetraj: „La limita de jos a cerului” (2013).De-a lungul carierei, regizorul a colaborat cu alți artiști din România și din Moldova(regizori, producători și actori) și a fost premiat în numeroase festivaluri de film naționale și internaționale.În prezent, Igor Cobileanski a încheiat regia primului sezon al serialului „Umbre” produs de HBO România.

644 de filme din 42 de țări sau înscris la PIFF 2015, iar 21 dintre acestea fac parte din Competiția Oficială și altele 33 alcătuiesc patru programe speciale de film scurt: Lovestory Special, o secțiune dedicată poveștilor de dragoste neobișnuite, Dark Comedy – filme scurte cu umor negru, programul Experimental, dar și Children’s Morning Fun – animații care să însenineze diminețile celor mici.

Festivalul este organizat de Parcfilm, de Fundația Comunitară Prahova și de Helen Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu BRD - Groupe Société Générale, Cinema City și AFI Palace Ploiești.

Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul festivalului www.ploiestifilmfestival.ro,

sau pe pagina de facebook www.facebook.com/PloiestiFilmFestival

 

Principesa Moștenitoare Margareta, un sfert de secol de la întoarcerea în țară

Citeşte mai departe...Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta împlinește, duminică, 18 ianuarie 2015, douăzeci și cinci de ani de la întoarcerea în țară.

La 18 ianuarie 1990, pășea pe pământ românesc primul membru al Familiei Regale după o întrerupere de 42 de ani. În acea zi, la ora 15, avionul de Geneva aducea la București pe Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare, însoțită de sora sa, Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Majestatea Sa Regele a încredințat primei sale fiice misiunea de a-l reprezenta în țară, pentru prima oară de la plecarea în exil, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948.

Cu această ocazie, Casa Majestății Sale organizează, în zilele de 17 și 18 ianuarie 2015, o serie de evenimente dedicate celebrării acestui important sfert de veac al Coroanei în serviciul Națiunii.

Alături de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu se vor afla Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae, precum și, în calitate de invitat special, Principele Lorenz al Belgiei.

Vor fi prezenți la eveniment invitați din România și din Marea Britanie, SUA, Franța, Elveția, Belgia, Rusia, Olanda, Spania, personalități care au susținut idealurile și proiectele Familiei Regale a României.

Astfel, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează Ziua Porților Deschise, cu ocazia celebrării a 25 de ani de activitate, sâmbătă, 17 ianuarie 2015, în intervalul orar 13 – 17, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, sala Gheorghe Focşa. Principesa Moștenitoare se va alătura, la ora 18.00, beneficiarilor şi voluntarilor Fundaţiei. Alături de Alteța Sa Regală se vor afla Principesa Sofia și Principesa Maria.

În aceeași zi, Palatul Elisabeta va găzdui, la ora 19, seara dedicată celor 25 de ani de activitate ai Fundației Principesa Margareta a României. Vor lua parte Principesa Moștenitoare, Principele Radu, precum și Principesa Sofia și Principesa Maria. La eveniment vor participa colaboratori și susținători ai Fundației și proiectelor acesteia.

Principesa Moștenitoare va decora, în numele Majetății Sale Regelui, duminică, 18 ianuarie 2015, o serie de personalități din România, SUA, Marea Britanie, Franța și Elveția. Ceremonia de decorare va avea loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, începând cu ora 10. Alături de Alteța Sa Regală se vor afla Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Principesa Moștenitoare va vizita, la ora 11, alături de personalități din străinătate, studioul 4 al Televiziunii Române, locul de unde au fost transmise evenimentele din decembrie 1989.  Alături de Alteța Sa Regală, se vor afla Principesa Sofia și Principesa Maria.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor lua parte în cursul serii, la ora 18, la un concert de gală la Ateneul Român. Vor sta alături de Altețele Lor Regale Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae, precum și Principele Lorenz al Belgiei.

Își vor da concursul Camerata Regală, violonistul Remus Azoiței, precum și Corul Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului Horia Andreescu.

Seara se va încheia cu un dineu oficial găzduit de Palatul CEC, la ora 20, în prezența Principesei Moștenitoare și Principelui Radu. Vor fi alături de Altețele Lor Regale, Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae și Principele Lorenz al Belgiei.

 La dineu vor lua parte două sute de invitați, personalități din străinătate, dar și reprezentanți ai tuturor domeniilor societății românești, care au susținut Familia Regală în ultimii 25 de ani.

19-22 februarie// A 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ploiești

Citeşte mai departe...În perioada 19-22 februarie, la Cinema City, în incinta AFI Palace Ploiești va avea loc cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ploiești, care aduce cele mai noi și provocatoare scurtmetraje aparținând genurilor SF, horror, thriller și acțiune.

Festivalul este organizat de Parcfilm și de Fundația Comunitară Prahova, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu AFI Palace Ploiești, Cinema City, Helen Film și BRD - Groupe Société Générale.

Cele mai interesante producții de anul acesta vin din toată lumea – 644 de filme din 42 de țări s-au înscris la PIFF 2015, iar 21 dintre acestea fac parte din Competiția Oficială. Printre acestea se numără 12 premiere naționale, dar și premiere mondiale, precum „În timp ce zburau către Lună”, scurtmetraj produs în Serbia, a cărui echipă va fi prezentă la festival, și „Imaginea unei fete”, un film care împletește mai multe povești misterioase nocturne; premiera europeană a scurtmetrajului „Sânge de hienă”, care a făcut turul festivalurilor din America de Nord, premiere internaționale, „Sir Gawain și Cavalerul Verde” și „Ultima dorință: Idilă”, dar și două scurtmetraje românești.

Patru programe speciale (alcătuite majoritatea din scurtmetraje proiectate în premieră națională, dar și internațională și mondială) diversifică opțiunile spectatorilor la această ediție: Lovestory Special, o secțiune dedicată poveștilor de dragoste neobișnuite, Dark Comedy – filme scurte cu umor negru, programul Experimental, dar și Children’s Morning Fun – animații care să însenineze diminețile celor mici.

Premiile festivalului sunt următoarele: Trofeul PIFF 2015 pentru cel mai bun film (1.000 Euro), Cel mai bun regizor (500 Euro), mențiune specială a juriului (500 Euro) și premiul publicului (500 Euro).

Mai multe detalii despre filmele din festival se pot găsi pe site-ul festivalului, www.ploiestifilmfestival.ro, sau pe pagina de facebook www.facebook.com/PloiestiFilmFestival.

 

 

Lista filmelor din competiție

 

Ultima Stație: Coșul Fantomă | Japonia, 2013 | 19m17s | Premieră românească

Regia: Tetsuya Tomina

Sinopsis:

În ultima ei zi de școală, o elevă decide să ia autobuzul până la ultima stație pentru a petrece

mai mult timp cu șoferul, pe care îl place de mult timp. Fata și șoferul visează o lume de

dincolo de acea ultimă stație…

 

Realitate augmentată | Germania, 2014 | 16m49s | Premieră românească

Regia: Simon Prager, Martin Köhler, Julian Oberbeck

Sinopsis:

Un detectiv încearcă să rezolve cazul sinistru al unor copii dispăruți fără urmă și să își

găsească timp și pentru fiica sa, pe care o crește singur. După ce mult timp nu găsește niciun

indiciu cu privire la vinovat, el descoperă o pistă, dar cazul se complică când fiica sa este

răpită.

 

Castillo și dracul de mare | Brazilia, 2014 | 13m48s | Premieră românească

Regia: Pedro Harres

Sinopsis:

Castillo e un tânăr muncitor într-un port de pe coasta ce desparte Brazilia de Uruguay. El își

împarte timpul între covoarele pe care le are de cărat, familia sa și pescuitul la dig. Într-o

noapte agitată, el întâlnește la capătul opus al undiței un adversar capabil de aceeași

brutalitate cu a lui.

 

Lumină firavă | România, 2014 | 14m26s

Regia: Florina Dumitrache

Sinopsis:

Într-un apartament de modă veche, Victor și Marta așteaptă sfârșitul lumii. În jurul lor luminile

se sting, iar atmosfera de afară devine din ce în ce mai apăsătoare.

 

Entitate | Franța, 2014 | 14m8s | Premieră românească

Regia: Andrew Desmond

Sinopsis:

O femeie astronaut este propulsată în spațiu la câteva minute după ce nava în care se afla

eșuează. Ea încearcă să ia contact cu baza, pentru a obține ajutor, dar totul este în zadar.

 

EXITUS | Germania, 2014 | 27m44s | Premieră românească

Regia: Eberhard Weißbarth

Sinopsis:

O femeie pune masa pentru o ocazie specială și își așteaptă soțul. El ajunge târziu și amețit,

iar cearta dintre ei degenerează până la uciderea femeii. Bărbatul se gândește să arunce

cadavrul într-un lac din apropiere. Pe drum este oprit, însă, de o patrulă de poliție…

 

Trenul fantomă | Statele Unite ale Americii, 2013 | 16m15s | Premieră românească

Regia: Lee Cronin

Sinopsis:

Deși nu se mai simt apropiați, frații Michael și Peter se întâlnesc o dată pe an pentru a merge

în pelerinaj la parcul de distracții părăsit unde prietenul lor din copilărie a dispărut cu mai bine

de trei decenii în urmă. În acest an, însă, Michael are o mărturisire de făcut.

 

Haiku 4: NATURĂ MOARTĂ | Canada, 2014 | 6m25s | Premieră românească

Regia: Lyle Pisio

Sinopsis:

În bucătăria sa aglomerată de tot felul de plante agățătoare, Teagran îl ține pe tatăl său mort.

Chinuit de vise și de viziuni, el încearcă diferite ritualuri pentru a-l aduce la viață.

 

Helsinki | Spania, 2013 | 15m17s

Regia: Juan Beiro

Sinopsis:

Carmen și Lola se uită la un film SF în barul în care lucrează, așteptând ora de închidere.

Lola, ce mai naivă dintre cele două, visează să întâlnească un călător în timp și se apucă

chiar să scrie o scrisoare către un posibil musafir din viitor, pe care să-l invite la ele să le

spună ce se va întâmpla cu omenirea. Ceva mai târziu, ușa barului se dechide. Oare vor

reuși ele să afle ce va fi în viitor?

 

De-a v-ați ascunselea | Japonia, 2013 | 11m0s | Premieră românească

Regia: Kayoko Asakura

Sinopsis:

O tânără merge să ia lecții de muzică în casa unei profesoare. Fata crede că se joacă de-a vați

ascunselea cu fiul femeii, însă își va da seama în curând că e ceva foarte ciudat în

legătură cu profesoara.

 

Sânge de hienă | Spania, 2014 | 29m59s | Premieră europeană

Regia: Nicolas Caicoya

Sinopsis:

În 1973, un polițist corupt ajută secția Antidrog să ardă câmpurile de maci din Mexic, din a

căror recoltă se producea heroină.

 

Imaginea unei fete | Țările de Jos, 2014 | 26m8s | Premieră mondială

Regia: Bregje Benecke & Jochem Bootsma

Sinopsis:

O serie de povești nocturne dominate de anxietatea emanată de personajele lor: doi bărbați

care se rătăcesc, un copil care se teme să adoarmă și o femeie care suferă un accident.

 

Ultima dorință: Idilă | Germania, 2013 | 12m52s | Premieră internațională

Regia: Alice von Gwinner

Sinopsis:

„Devino parte din Pământ”. Acesta este sloganul ultimei invenții a companiei Idila, unde

fiecare mișcare a angajaților este strict controlată. Una dintre angajate, Anja, evadează

pentru a găsi idila din viața ei.

 

În direct | Spania, 2014 | 15m0s | Premieră românească

Regia: Wenceslao Scyzoryk

Sinopsis:

Un reality show transmite în direct desfășurarea evacuării unei familii sărace, organizând și o

strângere de fonduri. Dar ceea ce părea o oportunitate de a salva casa devine un coșmar.

 

Păsări de noapte | China, 2013 | 14m3s | Premieră românească

Regia: Gianpaolo Lupori

Sinopsis:

Într-o noapte liniștită de vară, pe o stradă dosnică, o autoservire asiatică mică și slab

iluminată este deschisă până târziu. O femeie vorbăreață întrerupe liniștea implicând pe toată

lumea în judecarea și pedepsirea unuia dintre clienți, care a săvârșit un delict.

 

Nicăieri | Spania, 2013 | 10m45s

Regia: Nina S. F Engel

Sinopsis:

Într-o benzinărie, Guzman își începe tura de noapte. Fiecare tură e la fel pentru el și totuși, în

fiecare noapte, femei rătăcite se opresc să ceară ajutorul, însă mereu acestea îl poartă în

aventurile lor, până când schimbul lui vine să îl înlocuiască.

 

Unicul om | Spania, 2013 | 21m23s | Premieră românească

Regia: Jos Man

Sinopsis:

Un bărbat a contactat o epidemie care transformă oamenii în ființe degenerate, lipsite de

conștiință. Scurtmetrajul spune povestea agoniei acestui personaj, care încearcă să se

convingă de faptul că învinge boala, pe măsură ce este cuprins de ea.

 

Safari | Spania, 2014 | 14m37s | Premieră românească

Regia: Gerardo Herrero

Sinopsis:

Pare o zi ca oricare alta într-un liceu american, însă nu va fi deloc una obișnuită…

 

Sir Gawain și cavalerul verde | Franța, 2014 | 30m0s | Premieră internațională

Regia: Martin Beilby

Sinopsis:

Misteriosul Cavaler Verde intră călare într-o sală de ceremonii și îi provoacă pe tinerii cavaleri

prezenți să îl lovească cu propriul topor, cu condiția ca el să poată returna aceeași lovitura un

an și o zi mai târziu. Gawain acceptă și îi taie capul. Dar Cavalerul Verde își revine, își

recuperează capul și pleacă tot călare, amintindu-i lui Gawain că trebuie să-și țină

promisiunea.

 

În timp ce zburau către Lună | Serbia, 2014 | 20m21s | Premieră mondială

Regia: Borisa Simovic

Sinopsis:

Belgrad, 21 iulie, 1969, ziua în care Apolo 11 a aterizat pe Lună. Orașul este părăsit, toți

locuitorii se uită hipnotizați la transmisia evenimentului, dar Toni și Vera sunt absorbiți unul de

celălalt.

 

Fereastra | România, 2014 | 15m21s

Regia: Georgiana Moldoveanu

Sinopsis:

Într-o lume a unui viitor neprecizat, cei sărăciți primesc o șansă pentru o viață mai bună fiind

atrași într-un joc organizat de membrii privilegiați ai acestei societăți. Regulie se schimbă

când cei din urmă se transformă din spectatori în jucători.

 

 

 

Lista filmelor din programele speciale

 

Dark Comedy

 

Aniversare cu sânge | Germania, 2014 | 4m17m | Premieră românească

Regia: Dieter Primig

Sinopsis:

De ziua lui Vin, fratele său mai mare are o idee minunată pentru a-l surprinde pe tânăr cu un

cadou care le va schimba viețile pentru totdeauna. Însă această supriză îl face pe Vin să fugă

cât îl țin picioarele.

 

Bună dimineața! | Polonia, 2014 | 9m20s | Premieră internațională

Regia: Milena Dutkowska

Sinopsis:

Tadeusz, îmbrăcat elegant, la costum, merge pe bicicletă înspre un loc unde să-și pună capăt

zilelor.

 

Kosherland | Rusia, 2013 | 15m51s

Regia: Pyotr Magnus Nedov

Sinopsis:

În ziua eliberării sale din închisoare, recuperatorul Yaroslav Baturov întâlnește un polițist cu

abilități de clarvăzător, pe care îl ține de vorbă cât timp alții încearcă să ia taxa de protecție

de la vânzătorul magazinului numit „Kosherland“.

 

Ruprecht | Statele Unite ale Americii, 2014 | 10m46s

Regia: Yangzom Brauen

Sinopsis:

Doctorul Ruprecht Rummel s-a retras din cariera sa de urologist. El își petrece timpul mai

mult acasă acum, dar diminețile lui sunt tulburate de zgomotul infernal făcut de aparatele de

suflat frunze, care deși ilegale în Los Angeles, încă mai sunt folosite. După multe plângeri și

sesizări, Ruprecht decide să-și facă dreptate singur.

 

Țeavă scurtă | Spania, 2013 | 15m57s | Premieră românească

Regia: Alejo Serra

Sinopsis:

Javier e mereu la postul său de paznic, deși nimeni nu îl observă. Zilele sale treceau fără ca

el să-și dorească nimic, până când devine interesat de o locatară cu o viață complicată.

 

Semnați aici! | Spania, 2013 | 10m30s | Premieră românească

Regia: Rodrigo Zarza

Sinopsis:

Spania. În contextul îmbătrânirii progresive a populației și a situației economice precare,

administrația lansează o campanie de eutanasiere asistată pentru cetățenii neproductivi.

Doamna Arévalo dorește să-și eutanasieze socrul pentru a primi o recompensă de la stat,

însă acesta are propriile lui planuri.

 

Tigru | Polonia, 2014 | 12m10s | Premieră românească

Regia: Jacob Chelkowski

Sinopsis: Relația ciudată a unui cuplu care își lasă viața dominată de un fetiș.

 

Triunghiuri ale fericirii | Danemarca, 2014 | 13m50s | Premieră românească

Regia: Jannik Dahl Pedersen

Sinopsis:

Hanne și Carsten încearcă cu disperare să mețină iluzia unei vieți fericite în fața vecinilor

băgăcioși. Ei o duceau bine ca toți cei din cartier, până i-a lovit criza financiară. Pentru a plăti

facturile, ei au vândut tot ceea ce aveau. Dar cum să mai păstreze acum iluzia bunăstării?

 

Lovestory Special

 

24/7 | Germania, 2014 | 14m44s | Premieră românească

Regia: Jeanette Wagner

Sinopsis:

Un cuplu plictisit invită un alt cuplu la ei acasă pentru a se cunoaște la o cafea. Până la urmă

plictiseala este alungată, dar uneori e mai bine să nu știi totul despre partenerul tău.

 

În așteptare | Germania, 2014 | 5m14s | Premieră românească

Regia: Miriam Bliese

Sinopsis:

Un bărbat vine să-și ia fiul de la casa fostei soții, așa cum face în fiecare weekend. Ca de

obicei, își așteaptă fiul la ieșire, însă acum durează puțin mai mult pentru că baiatul vrea să

termine de văzut o emisiune, așa că fosta soție îl ține de vorbă la interfon până când băiatul e

gata și ușor intimitatea se restabilește între cei doi, iar conversația se transformă într-un flirt.

 

Biodiversitate | Spania, 2014 | 17m0s | Premieră românească

Regia: Guillermo Chapa

Sinopsis:

Dani și Bea sunt doi tineri care stau cu cortul într-un parc natural. Ceea ce părea la început o

întâlnire romantică în care o fată drăguță îl refuză pe un tocilar, se transformă în cel mai

important moment din istorie.

 

La schimb | Franța, 2013 | 17m44s | Premieră românească

Regia: Benjamin Wacksmann

Sinopsis:

Jean-Marc, un bărbat de 50 de ani, îl invită pe tânărul Simon la cină în apartamentul său

parizian. Pe parcurs, ei își descoperă reciproc interesele ascunse, ceea ce creează multă tensiune.

 

Intrușii | Spania, 2013 | 14m24s | Premieră românească

Regia: Jorge Juárez, Bárbara Moran

Sinopsis:

Daria ajunge din nou târziu la școală, iar porțile sunt închise. În timp ce așteaptă să îi

deschidă cineva, Héctor sare gardul dinăuntru pentru că vrea să fugă de la școală, iar ea

decide să îl însoțească.

 

Orgie | Belgia, 2013 | 20m50s | Premieră românească

Regia: Matthieu Donck

Sinopsis:

Două cupluri se decid să-și anime viața personală cu o seară de swing, dar lucrurile nu merg

așa cum se așteptau.

 

Vizionare privată | Spania, 2014 | 16m34s

Regia: Natxo López

Sinopsis:

Un tânăr proiecționist care lucrează într-un cinema multiplex organizează după închiderea

complexului o proiecție privată pentru o fată pe care vrea să o seducă, dar o serie de

evenimente ciudate le deranjează seara.

 

 

 

Experimental

 

Singur(i) | Canada, 2014 | 11m13s | Premieră internațională

Regia: Kevin Landry

Sinopsis:

Nicolas, un bărbat răvășit, în vârstă de treizeci de ani, merge la o expoziție care îl determină

să-și pună la îndoială propria persoană și existență.

 

Urs | Germania, 2014 | 8m14s | Premieră românească

Regia: Pascal Flörks

Sinopsis:

Trecutul bunicului meu a fost întotdeauna foarte actual. Asta reieșea mereu din ceea ce

spunea sau făcea, deși nu vorbea niciodată despre el. Acum, întorcându-mă la viața și

personalitatea lui, simt greutatea moștenirii sale.

 

Limita iluziei | Statele Unite ale Americii, 2014 | 13m8s | Premieră mondială

Regia: Timothy David Orme

Sinopsis:

„Limita iluziei” este un eseu personal care examinează anxietatea inerentă și teama în

preocuparea cineastului de a crea imagini.

 

Elena Asins - Geneza | Spania, 2014 | 17m16s | Premieră românească

Regia: Álvaro Giménez Sarmiento

Sinopsis:

Elena Asins a trăit pentru 20 de ani în Azpirotz, un sătuc din nord-estul Navarrei. De acolo a

început să dezvolte una dintre cele mai importante cariere artistice din istoria contemporană a

Spaniei.

 

Un prânz fericit | Elveția, 2014 | 5m45s | Premieră românească

Regia: Karin and Didi Fromherz

Sinopsis:

Un cuplu. O sticlă de șampanie. O împușcătură. Două lovituri. El și ea ciocnesc paharele,

apoi se fac una cu pământul.

 

Humanexus | Statele Unite ale Americii, 2013 | 10m36s | Premieră românească

Regia: Ying-Fang Shen

Synopsis:

Rasa umană a căutat multă vreme legături interpersonale semnificative. Tehnologia a făcut

socializarea mai ușoară, dar fiecare unealtă nouă prezintă provocări neprevăzute.

 

Duminică dimineață | România, 2014 | 20m0s

Regia: Bogdan Theodor Olteanu

Sinopsis:

Ana își așteaptă iubitul. Yvonne se trezește în pat cu o necunoscută. Ema e aruncată sub un

duș rece. Carol învață să mintă. Andi se sinucide iar. În oboseala zilei de duminică cinci

cupluri își negociază sfârșiturile.

 

Children’s Morning Fun

 

Aniversarea | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m25s | Premieră românească

Regia: Nick Tustin

Sinopsis:

O insectă extraterestră se naște într-o junglă frumoasă. El descoperă faptul că noua casă

este brăzdată de personaje interesante, dar nu și ospitaliere.

 

Flancuri | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m34s | Premieră românească

Regia: Tucker Prisco

Sinopsis:

Chareth este un puști care duce o viață plictisitoare până o vede pe fata visurilor sale în timp

ce ia masa în oraș, dar oare va avea curaj să o abordeze?

 

Cântec de fluture | Statele Unite ale Americii, 2014 | 3m13s | Premieră românească

Regia: Kyungmee Kim, Sunyoung Park

Sinopsis:

„Cântecul fluturelui” spune povestea lui Joshua, un băiețel foarte apropiat de bunica sa.

Odată ce aceasta se stinge din viață, el se confruntă cu multe sentimente. Pe măsură ce

crește, amintirile cu bunica se întorc sub forma unor fluturi, iar el învață să facă față acestui

eveniment trist din viața lui.

 

Tablou media | Siria, 2013 | 5m12s | Premieră românească

Regia: Jalal Maghout

Sinopsis:

Într-o zonă de război, ciorile adună gloanțele și deturnează tunuri, pentru ca oamenii să

supraviețuiască.

 

Colecționarii | Elveția, 2013 | 5m4s

Regia: Marcel Hobi

Sinopsis:

Chiar dacă e vorba de insecte, antichități, autografe sau aventuri – colecțiile sunt o adevărată

pasiune, iar cei pasionați simt că nu colecționează niciodată destul. „Colecționarii ” arată întrun

mod distractiv unde poate duce colecționatul.

 

Eugenia | Israel, 2013 | 14m6s | Premieră românească

Regia: Deborah Cywiner

Sinopsis:

Eugenia, o croitoreasă săracă, rămâne fără lemne de foc într-o seară și trebuie să intre în

pădurea fermecată, unde va rămâne prinsă multă vreme…

 

Juan și Norul | Spania, 2014 | 15m33s | Premieră românească

Regia: Giovanni Maccelli

Sinopsis:

Juan e un băiat care nu prea are prieteni, iar Nube este un nor care nu prea are alți prieteni

nori, așa că cei doi devin prieteni. Doar că Juan crește și se pierde în lumea gri a adulților.

 

Monstru | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m9s | Premieră românească

Regia: Hang Bo Thomas Shek, Stephanie Lin

Sinopsis:

Într-o zi, băiețelul singuratic pe nume Tim, se apropie de un monstru pe terenul de joacă. Tim

este urmărit de monstru și chiar și imaginația lui o ia la goană, până când el se trezește în

brațele monstrului care nu e ceea ce părea.

 

Goana după un pachet | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m1s | Premieră europeană

Regia: Joseph Szokoli

Sinopsis:

Un motociclist și un curier se întâlnesc la un bar de unde curierul are de luat un pachet. Între

ei are loc o neînțelegere și așa începe o goană palpitantă prin tot orașul.

 

Priorități | Letonia, 2014 | 9m25s

Regia: Gints Zilbalodis

Sinopsis:

Un tânăr și câinele său trebuie să găsească drumul spre casă după ce se prăbușesc cu

avionul pe o insulă pustie.

 

Buștenii | Elveția, 2014 | 5m35s

Regia: Nils Hedinger

Sinopsis:

Niște bușteni stau aproape înghețați într-un deșert rece, până când își dau seama că ei sunt

chiar materialul pentru foc.

 

 

 

Deputatul Gabriela Anghel in vizita la o casa de copii

Citeşte mai departe...Vineri, 26 decembrie 2014, doamna Deputat Gabriela Anghel împreună cu prieteni, oameni de bine, în persoana doamnei şi domnului Cociu - Anghel, au mers în vizită la aşezământul pentru copii “Sfânta Maria” din Vălenii de Munte. 

Scopul vizitei a fost unul pur creştinesc – donarea a aproximativ 100 de perechi de încălţăminte de piele noi, primite sponsorizare de la firme de profil, cât şi haine noi sau second hand, toate acestea pentru copii. Doamna Deputat a fost primită de către personalul centrului cu bratele deschise şi, după ce au descărcat donaţiile, au mers împreună să viziteze Centrul şi să stea de vorbă cu copii.

“Nimic nu se compară cu zâmbetul şi fericirea, fie ea şi efemeră, de pe faţa acestor copii atunci când văd adulţi dispuşi să îi asculte, să vorbească şi să se joace cu ei. Copiii nu ne-au întrebat niciun moment dacă le-am adus ceva, probabil primiseră şi din altă parte daruri… şi totuşi se bucurau mult mai mult că le dăm atenţie, că îi îmbrăţişăm, că am cântat împreună colinde şi cântecele specifice acestui moment al anului… aceasta a fost bucuria lor cea mai mare, interesul şi dragostea oferită de noi, chiar şi pentru câteva momente. A fost cu siguranţă darul cel mai de preţ oferit acestor copii! A fost, chiar şi pentru câteva zeci de minute, cadoul pe care nu l-au primit de la părinţii lor. Pentru mine însă a fost balsam pentru suflet. Imaginea şi inocenţa acestor copii sunt nepreţuite şi va rămâne probabil una din cele mai frumoase amintiri de Crăciun, o zi în care m-am simţit cu adevărat creştin”, a declarat doamna deputat Anghel.

 

 

Newsletter

  1. Comentarii
  2. Noutati
  3. Top Stiri

Facebook

Statistici

Vizitatori
645
Articole
3399
Număr afișări articole
6991319
Vizitatori

Statistici

Azi414
Ieri400
Saptamana814
Luna13762
Total2630619

Currently are 95 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de primarul ADRIAN DOBRE?

Conect

Parteneri

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.