PND SUSŢINE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR: ALEGERI ANTICIPATE

Citeşte mai departe...
Partidul Naţional Democrat a luat act cu satisfacţie de demisia Guvernului Ponta şi în deplin acord cu revendicările societăţii civile va susţine orice demers în vederea organizării alegerilor parlamentare anticipate.

             Partidul Naţional Democrat consideră că actualul Parlament al României nu mai beneficiază de încrederea şi susţinerea românilor şi că potrivit principiilor esenţiale ale democraţiei trebuie să lase locul unui Parlament nou, format din oameni integri­ şi competenţi, aşa cum îşi doresc românii.

Biroul de presa PND

Ceremonia Întoarcerii Inimii Reginei Maria

Citeşte mai departe...Casa Majestății Sale Regelui Mihai I anunță pe toți cei care doresc să fie prezenți la ceremonialul militar al „Întoarcerii Inimii Reginei”că sunt bineveniți la eveniment.

Intrarea va fi liberă, atât pentru public, cât și pentru presă, marți, 3 noiembrie, la ora 11, pe Calea Victoriei, pe segmentul cuprins între Muzeul Național de Istorie și Splaiul Independenței.

Ceremonia va dura 15 minute, iar publicul va avea acces în perimetru începând cu ora 10. Accesul pe Calea Victoriei va fi închis, pentru 45 de minute, în vederea desfășurării ceremoniei.

La ceremonie vor lua parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, precum și Principesa Maria. Alături de Familia Regală, se vor afla Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, nepoata Reginei Maria și fiica Principesei Ileana, soțul ei, Baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, precum și fiul ei, Baronul Johannes von Holzhausen.

Vor participa reprezentanți de cel mai înalt rang ai autorității publice din România și din Republica Moldova, mari personalități ale vieții culturale, diplomatice, sportive și reprezentanți de seamă ai societății civile. 

Inima Reginei va fi purtată, de la Muzeul Național de Istorie până pe Splaiul Independenței, de soldați ai Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” și va fi escortată de jandarmi călare.

Familia Regală se va afla, pe tot parcursul procesiunii, alături de Inima Reginei Maria.

Cutia în care se va afla Inima Reginei va fi acoperită cu stindardul României și Marii Britanii.

De la Splaiul Independenței, convoiul regal va pleca la Sinaia, unde Inima Reginei Maria va fi așezată în locul unde a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur a Castelului Pelișor. Ceremonia nu va avea caracter public, ci se va face în prezența Familiei Regale, a reprezentanților Guvernului, Bisericii și Armatei.

S-a lansat a doua ediție a Jurnalului de Fapte Bune – programul de burse pentru copiii talentați fără posibilități financiare

Citeşte mai departe...

București, 14 octombrie 2015-După ce, în prima parte a anului, peste 360.000 de lei au mers către 30 de povești de viitor, în octombrie s-a lansat cea de-a doua ediție a Jurnalului de fapte bune, un program de burse pentru copiii cu performanțe în sport, artă și învățătură. Oricine cunoaște un copil talentat, fără posibilități financiare, este invitat să-i înscrie povestea pe www.jurnaldefaptebune.ro.

Despre programul Jurnal de fapte Bune

Dezvoltat de Asociația Pentru Familie și Caroli, în parteneriat cu Libertatea și Fundația Ringier, programul Jurnal de fapte bune oferă burse lunare de câte 1000 de lei, timp de un an de zile, copiilor care demonstrează că drumul către obținerea performanței le este îngreunat de neajunsurile financiare.

Cea de-a doua ediție aduce burse pentru copii, dar și pentru cei care le sunt alături, înscriindu-le povestea în concurs!

Pe lângă bursele individuale, noua ediție aduce și premii speciale pentru profesorii și antrenorii implicați în susținerea copiilor precum și pentru echipe. Astfel, structura finală a burselor acordate în cea de-a doua ediție a programului Jurnal de Fapte Bune desfășurată în perioada 05 octombrie – 31 decembrie 2015 este următoarea:

-          16 burse în valoare de 1.000 RON/lună fiecare, timp de 1 an de zile, pentru copiii cu potențial și performanțe deosebite

-          9 burse, în valoare de 2.250 de lei fiecare, pentru profesorii sau antrenorii care au dovedit implicare deosebită în pregătirea și susținerea copiilor, inclusiv prin înscrierea în cadrul proiectului Jurnal de fapte bune. Vor fi acordate 3 burse în fiecare lună

-          2 burse în valoare de 15.500 de lei fiecare, pentru echipele de copii cu performanțe deosebite în aria lor de pregatire (la nivel de echipă)

Regulamentul complet este disponibil pe platforma online JurnaldeFapteBune.ro

“Suntem mândri să anunțăm cea de-a doua ediție a programului Jurnal de fapte bune. În primul rând, vrem să mulțumim tuturor celor care au înscris cazurile copiilor din prima ediție. Cu ajutorul lor, am reușit să fim aproape de familii, să construim împreună un viitor frumos pentru acești campioni. Ne-au convins, așa că mergem mai departe și oferim șanse și mai multor copii din întreaga țară. Este rândul nostru să-i convingem că drumul spre performanță le este deschis, iar noi le suntem alături.” a declarat Ana Maria Băjan, Marketing, Business Development & PR Executive Director, Caroli Foods Group.

 

Criterii de eligibilitate

Pentru a fi eligibile, cazurile înscrise trebuie să îndeplinească anumite criterii, cele mai importante fiind:

  • Vârsta maximă de 18 ani;   
  • Dovada practicării activității și a rezultatelor obținute de copil în trecut în domeniile vizate de proiect: sport, arte (muzică, arte vizuale și artele spectacolului) și învățătură;
  • Situația materială a familiei. Copiii înscrişi trebuie să provină din familii în care venitul net/membru nu depăşeşte 700 de lei lunar.

Povești de viitor susținute în prima ediție a programului Jurnal de fapte bune

În urma primei etape a proiectului, 30 de copii extraordinari au ajuns mai aproape de visul lor – pictori, muzicieni, atleți, informaticieni, gimnaste de talie națională și mulți alții. Printre multele povești de succes, sunt bursieri ai Jurnalului de fapte bune care acum au ajuns până în Germania la concursuri internaționale și bursieri care au devenit campioni naționali ai României prin munca lor și cu ajutorul sprijinului financiar pe care l-au primit.

 „Trofeele și realizările obținute le-au dat copiilor, câștigători ai bursei, încredere în forțele proprii, forța și determinarea de a fi mereu pe podium. De aceea, am ales să ducem mai departe povestea din Jurnal împreună cu ei și alți campioni sau viitori campioni pe care îi așteptăm alături de noi. Mai mult, de data aceasta îi vom sprijini și pe cei care i-au ghidat de-a lungul anilor spre performanță, precum și echipe care au nevoie de suport pentru a-și urma visul.”, a declarat Laura Dușleag, Director Asociația Pentru Familie.

Oricine cunoaște un copil talentat la sport, arta sau învățătură îi poate întinde o mână de ajutor și îl poate înscrie, în doar câțiva pași, pe platforma online a proiectului, www.jurnaldefaptebune.ro. Cei care nu cunosc un astfel de caz pot contribui, la rândul lor, prin susținerea directă a oricărui copil cu bani sau materiale necesare pregătirii. 

Se lanseaza o trilogie de poezie moderna, semnata de Camelia Iuliana Radu

Citeşte mai departe...Sambata, 31 octombrie 2015, incepand cu ora 14.00, unul dintre poetii in voga la ora actuala, Camelia Iuliana Radu lanseaza trilogia de poezie moderna “Intredeschis”, “Dincolo de fuga” si “Vantul in oglinda”, la Libraria Open Art din Bucuresti. La eveniment sunt invitati cunoscutii poeti Octavian Soviany, Paul Vinicius si Dan Iancu, cei care vor prezenta trilogia in contextual literaturii contemporane, iubitori de arta literara si prieteni ai autoarei.

Camelia Iuliana Radu s-a nascut in 1959, in Slatina, iar imediat cum a invatat alfabetul a inceput sa scrie poezii. La varsta de 8 ani ii este publicata prima poezie intr-o antologie a copiilor poeti, alaturi de Ion Muresan, Ioana Craciunescu, Ovidiu Papadima si altii. De altfel, toata copilaria a stat sub semnul scrisului, publicand versuri si proza scurta, in diverse antologii brailene si nationale. A infiintat si a condus Cenaclul literar de avangarda Atelier XX, obtinand premii nationale pentru creatie artistica si literara.

A fost remarcata de Tudor Opris, Marin Sorescu, Mircea Santimbreanu, Iuliu Ratiu. A fost reporter TVR pentru emisiunile de copii si mai tarziu de tineret, a participat la organizarea de spectacole literare si emisiuni in direct, fiind laureata a unui concurs international de picture, organizat de UNICEF, unde a obtinut o mentiune.

Din anul 1990, locuieste la Ploiesti, unde a fost jurnalist in domeniul cultural, iar pentru doi ani a fost directorul unei edituri. De asemenea, Camelia Iuliana Radu este primul autor strain care a tiparit un volum de poezie inspirit integral din frumusetea oriental a Sultanatului Oman. Prezenta cu versuri in diverse antilogii realizate de diferite edituri si/sau reviste, pana in present a scris 11 volume de poezie. Isi ilustreaza singura volumele, avand numeroase expozitii de grafica de carte in mai multe orase din tara (Brasov, Timisoara, Arad, Onesti, Braila, Ploiesti, Craiova).

 

Studenții vor universități curate și bine finanțate

Citeşte mai departe...Pentru anul universitar 2015-2016, studenții din România își doresc să învețe în universități curate - în care faptele de corupție să nu-și găsească locul și unde termenii de „plagiat” și „șpagă” să nu fie tolerați - și bine finanțate - corespunzător cu nevoile și performanțele acestora, capabile să furnizeze servicii educaționale de calitate, în care bursele sunt acordate într-un număr suficient și acoperă cheltuielile lunare de cazare și masă, locurile de cazare sunt suficiente tuturor studenții care solicită acest lucru și asigură condiții decente de trai și studiu, reducerile pentru transport se asigură pentru toți studenții, pe tot parcursul anului universitar, iar laboratoarele, sălile de studiu și bibliotecile sunt dotate cu materiale didactice corespunzătoare și de actualitate.

         Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), la începutul noului an universitar, trage un semnal de alarmă asupra celor mai importante probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ superior din România în acest moment: corupția și subfinanțarea.

            Cazurile de corupție din universități tot mai des aduse în atenția opiniei publice, fie că e vorba de cadre didactice care primesc șpagă pentru a favoriza obținerea unor rezultate academice sau că e vorba de cazuri de lucrări sau articole plagiate de către cadre didactice sau studenți, ne îngrijorează și ne fac să solicităm sancțiuni mult mai aspre pentru cei care încalcă legislația în vigoare. Dacă pentru cazurile de luare și dare de mită autoritățile de resort acționează prompt, considerăm că e nevoie de o mai mare preocupare a instituțiilor din domeniul educației pentru a combate și sancționa fenomenul plagiatului. Furtul intelectual nu trebuie tolerat niciun moment, iar cei care comit astfel de fapte trebuie sancționați deosebit de aspru și excluși imediat din comunitățile universitare. De asemenea, pentru combaterea actelor de corupție din universități este necesară și derularea unor campanii eficiente de prevenire și informare a tuturor actorilor din sistem, precum și de o implicare și o cooperare mai intensă între instituțiile centrale și locale din domeniul educațional.

            De asemenea, și acest început de an universitar stă sub semnul finanțării insuficiente a sistemului educațional românesc. În continuare studenții se confruntă cu un deficit de locuri de cazare și cu condiții nepotrivite pentru studiu și trai în multe din căminele studențești existente, fondul de burse este prea mic, iar cuantumurile burselor nu acoperă cheltuielile obligatorii lunare pentru cazare și masă, reducerile la transportul în comun sau feroviar se acordă doar parțial sau pentru un număr limitat de călătorii, iar multe laboratoare, săli de studiu sau biblioteci nu sunt dotate corespunzător în conformitate cu necesitățile unui învățământ centrat pe student în anul 2015. În plus, sistemul universitar de învățământ din România se confruntă cu o rată ridicată a abandonului școlar, iar politicile de echitate și acces la studii universitare sunt insuficient implementate și promovate, studenții din medii defavorizate confruntându-se cu multe piedici în a urma un ciclu de studii universitar. Astfel, ne așteptăm ca în această toamnă Legea Bugetului de Stat pentru anul 2016 să aducă creșteri semnificative a finanțării educației, prin respectarea articolului 8 din Legea Educației Naționale care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educației și prin creșterea alocării fondurilor către capitolele bugetare deficitare din acest domeniu, reamintind faptul că investiția în educație este o investiție în viitorul României!

            ANOSR urează tuturor studenților din România un an universitar excelent, cu rezultate remarcabile, cât mai multe competențe noi dobândite și mult succes în îndeplinirea tuturor planurilor! De asemenea, le urăm tuturor cadrelor didactice mult spor în activitate și ne dorim o relație între studenți și aceștia bazată pe colaborare!

Integritatea in functia publica, o necesitate!

Citeşte mai departe...
Partidul National Democrat (PND), Organizatia Prahova, asteapta astazi din partea Consiliului Local Ploiesti un gest care sa arate respectul fata de lege, respectul fata de o sentinta definitiva a unei instante judecatoresti.

Condamnarea viceprimarului Raul Petrescu pentru fapte savarsite pe parcursul mandatului si din functia de viceprimar este, in mod evident, inca o rusine si o palma pe obrazul ploiestenilor, care, nu demult, si-au vazut primarul ales in 2012 arestat.

Consiliul Local Ploiesti este asadar singurul for ales si de la acesta asteptam decenta, profesionalism si luciditate in decizii.

Astazi Consiliul Local Ploiesti, conform legii, trebuie sa ia act de o sentinta judecatoreasca si sa constate vacantarea locului de consilier local ocupat de domnul Raul Petrescu.

Tot astazi, daca domnul Petrescu are onoare, ar trebui sa isi dea demisia din functia de consilier local si implicit din functia de viceprimar. Nu comentam ceea ce a facut dumnealui in acest mandat si nu cerem vreo lista cu realizarile dumnealui din aceasta functie din compasiune pentru un om aflat la un moment de cumpana, dar Partidul National Democrat (PND), un partid nou care pune pe primul loc integritatea oamenilor care ocupa functii publice, cere domnului Petrescu sa ne dea noua, ploiestenilor, un semn de respect depunandu-si demisia de onoare. Ar fi onest si corect din partea unui om votat in 2012 si platit din banii ploiestenilor mai mult de trei ani sa aiba decenta de a renunta la o functie de care insasi instanta judectoreasca a stabilit ca nu este demn. 

 

 

 

 

PND CERE PREȘEDINTELUI ȘI PSD-ULUI REZOLVAREA PROBLEMEI PONTA

Citeşte mai departe...
Partidul Național Democrat apreciază că Primul ministru, Victor Viorel Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului României, indiferent dacă va fi găsit vinovat sau nu de către instanța supremă, considerând că simpla sa calitate de inculpat trimis în judecată aduce grave prejudicii de imagine României și românilor. Cerem, atât Președintelui României, Dl Klaus Iohannis, cât și principalului partid de guvernământ- PSD, să lase de o parte interesele politicianiste și să elibereze imaginea României de stigmatul de a avea un Prim ministru trimis în judecată.

 

 

Comunicat de presa// Raul Petrescu a luat o decizie in privinta demisiei sale

Citeşte mai departe...Referitor la situatia juridica cu care ma confrunt actualmente, doresc  sa precizez ca, in ciuda presiunilor politice si mediatice cu caracter meschin si manipulatoriu, menite sa ma discretizeze in fata cetatenilor municipiului Ploiesti, nu imi voi  prezenta actul de demisie. Aceasta se datoreaza faptului  ca nu exista niciun caz de incompatibilitate in ceea ce priveste functia de Viceprimar si Consilier Local pe care le detin, legea 393/2004 privind statutul alesilor locali prevazand clar acest lucru.

Functiile publice pe care le detin in acest moment ar fi fost incompatibile daca pedeapsa pentru neintelegerea cercetata in acel dosar penal ar fi fost privativa de libertate, adica, pe intelesul tuturor, fiindca exista foarte multe interpretari ale acestui context, pedeapsa cu executare.

Dupa hotararea definitiva si irevocabila din 20.10.2015, am luat legatura cu mai multe cabinete de avocatura care si-au exprimat punctul de vedere  juridic in aceasta problema, iar toate demersurile de incetare a mandatului care se vor face de catre autoritatile publice locale vor putea face  obiectul infractiunii de abuz in serviciu.

Am fost numit nedemn sa ocup orice functie publica, infractor, indezirabil, iresponsabil si lipsit de respect de catre anumite formatiuni politice axate pe acte grosolane de demagogie si aservite intereselor partizane abjecte. Imaginea mea, familia mea, cariera mea construita in ani de truda si sacrificii, perceptia publica colectiva risca astfel sa fie afectate intr-un mod defavorabil de neadevarurile lansate in aceste zile de anumite structuri politruce.

 

Cu stima, al dumneavoastra viceprimar al municipiului Ploiesti, Raul Alexandru Petrescu
21.10.2015

 

Daniel Fenechiu, Președintele PND, candidează pentru Primăria Bucureștiului

Citeşte mai departe...Președintele Partidului Național Democrat, Daniel Fenechiu, și-a anunțat intenția de a candida pentru Primăria Municipiului București. Astfel, Daniel Fenechiu, candidează pentru a doua cea mai reprezentativă funcție din țară, după funcția de Președinte al României.

“Vreau să candidez la Primăria Municipiului București. Cred că doar un avocat poate să facă lumină în tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii zece ani în București și acesta este principalul motiv pentru care candidez: Vreau să fac dreptate în București, pentru bucureșteni”, a declarat Daniel Fenechiu. Președintele PND a mai anunțat că va adresa forurilor de conducere ale Partidului Național Democrat o solicitare formală, pentru a primi sprijinul deplin al partidului pe care l-a înființat.

Fenechiu (45 ani), un avocat specializat în drept penal cu o experiență profesională de aproape 20 de ani, anunță că a început să lucreze la rechizitoriul modului în care a fost administrată Capitala în ultimii 10 ani.

“Lucrăm deja la Rechizitoriul Bucureștiului și în momentul în care îl vom termina îl vom face public, pentru ca fiecare bucureștean, biciclist sau șofer, angajat sau șomer, patron de afacere mare sau mică, tânăr, bătrân, femeie sau adolescent să știe cine, cum și cu cât i-a greșit în acești ani. Iar la final, cu ajutorul echipei mele, pe care o voi prezenta la momentul potrivit, și al cetățenilor Municipiului București să facem procesul public al administrației Capitalei”, a mai afirmat Daniel Fenechiu.

 

Newsletter

Facebook

Statistici

Vizitatori
298
Articole
3389
Număr afișări articole
6696448
Vizitatori

Statistici

Azi301
Ieri440
Saptamana3438
Luna16111
Total2565765

Currently are 93 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de activitatea primarului IULIAN BADESCU?

Da - 15.8%
Nu - 84.2%

Total votes: 2585
The voting for this poll has ended on: 28 Oct 2015 - 00:00

Conect

Parteneri

f_145_145_15658734_00_images_parteneri_sindalimenta145.jpg

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.