DREPT LA REPLICA AL SC PROSPECTIUNI SA

Citeşte mai departe...Bucureşti, 28 august 2014

Către: Redacţia Incomodph.ro

În atenţia: domnului Eugen Cristescu

Drept la replică

 

Stimate domnule Eugen Cristescu,

Referitor la articolul scris de dumneavoastră, Rusine SC Prospectiuni SA// Sub numele Conf. dr. Ing. Bogdan Mihai NICULESCU au postat un comentariu mincinos, in conditiile in care firma face abuzuri in Prahova. Argumentarea abuzului, vă aducem la cunoştinţă că toate comunicările oficiale Prospecţiuni respectă o procedură strictă de aprobare din partea biroului de comunicare şi a conducerii societăţii. Răspunsurile la articolele care afectează negativ imaginea Prospecţiuni se dau numai în cadrul unui drept la replica şi nicidecum printr-un comentariu la un articol. Nerespectarea acesi proceduri este sancţionată.

Având în vedere că adresa I.P. sub care a fost publicat comentariul pe site-ul dumneavoastră aparţine Prospecţiuni, am demarat o investigaţie internă în acest sens. Conform evaluării departamentului nostru de IT, identificarea persoanei care ar fi postat acel comentariu este imposibilă în condiţiile în care mesajul a fost sters de pe pagina la care faceti referire. Faptul că au fost înlăturate orice dovezi pune sub semnul întrebării veridicitatea acuzaţiilor dumneavoastră, mai ales că pozele adăugate au o rezoluţie mică. I.P.-ul companiei Prospecţiuni este public şi poate fi inserat într-o poză cu foarte mare uşurinţă. Vom continua cercetările pentru a stabili exact cum au decurs lucrurile.şi avem rugămintea de a ne ajuta în identificarea persoanei care a postat acel mesaj.

Articolul scris de dumneavoastră promovează o imagine falsă a companiei Prospecţiuni şi a modului nostru de comunicare.  De aceea, solicităm ca în virtutea dreptului la replică să publicaţi informarea noastră. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a recupera orice tip de pierdere de la persoanele fizice/juridice responsabile, care pot aduce prejudicii companiei Prospecțiuni.

 

Biroul de Presă Prospecţiuni SA

DREPT LA REPLICA Incomodph.ro la dreptul la replica al SC PROSPECTIUNI SA

Citeşte mai departe...Mai jos aveti dreptul la replica al SC Prospectiuni SA dar, inainte de a va invita sa il cititi, ma vad obligat sa fac cateva precizari. In primul rand, comentariul cu pricina nu este sters si poate fi oricand o proba. Asta in cazul in care inducand o ideea falsa in textul de mai jos, nu cumva cei de la SC Prospectiuni SA nu au vrut doar sa verifice daca mai exista sau nu. Deci EXISTA si il vedeti la dimensiunea maxima acceptata de administratorul site-ului nostru!
Stimata doamna Sas, daca dumneavoastra credeti ca ma pretez la spune ca a fost un comentariu si el nu a fost, va amagiti. Eu imi asum ceea ce spun si imi place sa joc corect, spre deosebire de persoana pe care este atat de greu s-o descoperiti:))). Uitati-va, mai bine, in ograda dumneavoastra, si descoperiti cine este persoana care v-a dat cu firma in cap, ca sa spun asa. Cate dovezi va mai trebuie?
In al doilea rand, articolul scris de mine nu promoveaza o imagine falsa a SC Prospectiuni SA, ci relateaza un mod de comunicare asa cum este inteles de o persoana care, neoficial, a vrut sa isi exprime un punct de vedere, pasand, in mod mincinos, responsabilitatea pe umerii unei somitati in materie de geofizica, recte Bogdan Mihai NICULESCU, Conf. dr. ing., Departamentul de Geofizica, postand adresa acestuia de mail:  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it... Nu trag nadejde ca acea persoana sa fie descoperita cu adevarat, desi e foarte simplu dupa indiciile pe care le-am dat, avand in vedere ca se stie si ora si IP-ul si se poate stii cine a scris de la acel calculator in timp real. Trebuie sa mentionez, cu parare de rau, ca SC Prospectiuni are mari metehne in a intelege sa-si apere interesele, iar pozitia de forta pe care o da starea financiara foarte buna a acestei firmei, poate fi un mod gresit de interpretare a realitatii. Ca sa nu mai spunem ca, in continuare, SC Prospectiuni SA se afla abuziv pe teritoriul mai multor comune din Prahova, in timp ce doamna prefect desi si-a dat seama ca avem dreptate, nu intervine deloc, din motive stiute de domnia sa. Cerem, in continuare, de urgenta indepartarea SC Prospectiuni SA de pe teritoriul judetului, pana la intrarea in legalitate. Este rusinos ca firme atat de mari precum OMV Petrom si SC Prospectiuni SA se preteaza la astfel de abuzuri, incalcand prevederile art. 7 si 8 din Legea Petrolului.
Constitutia Romaniei
Art. 16 alin. 2- Nimeni nu este mai presus de lege!

Bucureşti, 28 august 2014

Către: Redacţia Incomodph.ro

În atenţia: domnului Eugen Cristescu

Drept la replică

 

Stimate domnule Eugen Cristescu,

Referitor la articolul scris de dumneavoastră, Rusine SC Prospectiuni SA// Sub numele Conf. dr. Ing. Bogdan Mihai NICULESCU au postat un comentariu mincinos, in conditiile in care firma face abuzuri in Prahova. Argumentarea abuzului, vă aducem la cunoştinţă că toate comunicările oficiale Prospecţiuni respectă o procedură strictă de aprobare din partea biroului de comunicare şi a conducerii societăţii. Răspunsurile la articolele care afectează negativ imaginea Prospecţiuni se dau numai în cadrul unui drept la replica şi nicidecum printr-un comentariu la un articol. Nerespectarea acesi proceduri este sancţionată.

Având în vedere că adresa I.P. sub care a fost publicat comentariul pe site-ul dumneavoastră aparţine Prospecţiuni, am demarat o investigaţie internă în acest sens. Conform evaluării departamentului nostru de IT, identificarea persoanei care ar fi postat acel comentariu este imposibilă în condiţiile în care mesajul a fost sters de pe pagina la care faceti referire. Faptul că au fost înlăturate orice dovezi pune sub semnul întrebării veridicitatea acuzaţiilor dumneavoastră, mai ales că pozele adăugate au o rezoluţie mică. I.P.-ul companiei Prospecţiuni este public şi poate fi inserat într-o poză cu foarte mare uşurinţă. Vom continua cercetările pentru a stabili exact cum au decurs lucrurile.şi avem rugămintea de a ne ajuta în identificarea persoanei care a postat acel mesaj.

Articolul scris de dumneavoastră promovează o imagine falsă a companiei Prospecţiuni şi a modului nostru de comunicare.  De aceea, solicităm ca în virtutea dreptului la replică să publicaţi informarea noastră. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a recupera orice tip de pierdere de la persoanele fizice/juridice responsabile, care pot aduce prejudicii companiei Prospecțiuni.

 

Biroul de Presă Prospecţiuni SA

Abuzuri grave// Bai OMV-ule, domeniul public nu e mosia ma-tii. Ia-ti “prospectiunile” si iesi afara din Lipanesti, pentru ca n-ai aprobare

Citeşte mai departe...Astazi, la solicitarea deputatei PP DD Gabriela Anghel, care mi-a prezentat un caz despre care mai scrisesem, am decis sa merg pana la Lipanesti de unde domnia sa fusese solicitata sa ajute cetatenii din localitate. Este vorba despre modul abuziv in care SC Prospectiuni SA, contractanta OMV Petrom pentru explorarea zonei( Vezi AICI si AICI), intelege sa intepreteze legile si se preteaza la explicatii puerile, de-a drepul imbecile atunci cand reprezentantii firmei sunt intrebati daca au aprobare. Nu orice fel de aprobare, ci o Hotarare de Consiliu Local prin care sa se permita SC Prospectiuni SA, care castiga o caruta de bani de pe urma contractului cu OMV Petrom, sa monteze tot felul de cabluri pe domeniul public al Lipanestiului.

Inainte de a va relata cu exactitate ce s-a intamplat la fata locului, trebuie sa va spun ca primarul Robert Nica a fost contactat telefonic de doua ori, iar domnia sa nu a binevoit sa raspunda. Se pare ca lumea il cauta de vreo patru zile si este de negasit pentru a rezolva aceasta problema pe care noi o invocam.

Semantica reprezentantilor SC Prospectiuni SA are valoare de lege pentru ei

La fata locului am gasit doi reprezentanti de frunte ai firmei de prospectiuni. Ma refer la domnii Catalin Mangata( director de proiect) si Vasile Slaniceanu( director adjunct proiect) care au fost de-a dreptul hilari cu justificarile avute fata de abuzul pe care il faceau in toata localitatea, unde intinsesera cablurile si introdusesera tevile in pamant pentru imploziile ce urmeaza sa aiba loc, fara aprobarea cetatenilor sau a Consiliului Local. Mangata, un fin psiholog de altfel, a incercat sa imi spuna ca OMV Petrom, ca beneficiar al contractului cu SC Prospectiuni SA are drept de servitute asupra subsolului. Adica, ei pot intra unde vor in tara asta, fara aprobarea consiliilor locale, pe domeniul public, pentru ca, vezi Doamne, Constituia si Legea 238/2004, a petrolului le da acest drept de servitute. O sa explicam in alt capitol al acestui text, ca dreptul de servitute la care face referire Mangata este doar in capul domniei sale. Amuzant de-a dreptul a fost acest individ, cand a spus ca eu sunt acolo ca sa manipulez lumea, in conditiile in care el si colegul sau negociau de ore intregi cu cativa localnici mai isteti, sa intre in curtea lor sa monteze tehnica de lucru. Negociau e o forma eleganta de a spune manipularii, mai exact, prostelii pe care o foloseau ca sa-i convinga pe bietii oameni. Vreti sa stiti de ce Vasile Slaniceanu a refuzat sa raspunda la intrebarile noastre? S-a simtit lezat, ca o fata mare, atunci cand i-am spus ca ceea ce fac ei cu oamenii, cerandu-le acceptul pentru a intra pe proprietatea lor, este prosteala pe fata. I-am dat omului un motiv de care sa se lege, ca sa nu raspunda, pentru ca si asa nu avea nici un raspuns plauzibil, ci numai prosteala, asa cum spuneam.

In mintea acestor doi indivizi, platiti regeste, cu siguranta, de OMV ca sa prosteasca oamenii sau sa intre abuziv pe domeniul public, lor, ca reprezentanti ai Petrom-ului, li se confera un drept de servitute si, in baza acestui drept, pot intra unde vor muschii lor. Chiar si pe izlazul comunei Lipanesti( vezi video), un alt spatiu pe domeniul public, unde au parcat o serie de tractoare care au menirea de a transporta echipamentele. Deci pe domeniul public. Unde esti primarule Nica, sa vezi ce se intampla pe domeniul pe care il pastoresti? Sau…

Dreptul de proprietate si proprietatea publica

Dupa ce am colindat Lipanestiul ca sa fac poze sau filme pentru veridicitatea afirmatiilor mele si indignat de falsitatea interlocutorilor mei, m-am intors la locul faptei, pentru o ultima discutie. Aici am reusit sa ma enervez de-a binelea cand Mangata, obisnuit sa lucreze numai pe bani, a facut afirmatia ca am venit acolo pentru… bani. Domnul Mangata facea proiectii asupra mea, stiindu-se pe domnia sa si modul sa de lucru cu cei din jur. Pe langa scarba pe care o am fata de Nicolae Neculaescu, directorul adjunct al OMV Petrom filiala de productie 7 zona EST MUNTENIA anchetat pentru fals in declaratii in urma cu doi ani si purtatoarea sa de agenda, Madalina Elena Dumitru, alias Monica Lewinski de Ploiesti, a trebuit sa vina si Mangata sa spuna o tampenie mai mare ca el, stiindu-se pe el cum functioneaza. Uite cum ma incarc eu din cauza unor indivizi care se cred mai presus de lege si nu fac decat sa o sfideze, la fel cum fac si cu cetatenii, jurnalistii s.a.m.d. Stai pe aproape Neculaescule ca nici nu stii ce vei afla zilele urmatoare despre activitatea ta!

Asadar, Catalin Mangata a invocat Constitutia Romaniei (art. 136) si art. 7 din Legea 238/2004, pe care le vom diseca aici, pentru a demonstra eroarea sau… reaua credinta in care se afla cei doi angajati ai SC Prospectiuni SA, precum si nesimtitii de la OMV Petrom.

Constitutia, art. 136- Proprietatea:

(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

Asadar, potivit alinatului (2) proprietatea publica este garantata si orcotita de lege si apartine statului sau unitatilor administrativ- teritoriale. De aici invatam noi, domnule  Mangata, ca voi astia de la SC Prospectiuni SA desfasurati activitatea pe teritoriul unei unitati administrativ teritoriale, recte Lipanesti, doar in baza unei Hotarari de Consiliu pe care proprietarul trebuie sa o emita si bine a facut ca n-a emis-o. Deci, voi sunteti abuziv pe terenul comunei, asa ca mars afara. Daca nu, ne intalnim in instanta, daca amaratul ala de primar nu e in stare sa va scoata din zona pe care o administreaza. Daca veti explora domeniul public fara HCL, sunteti pasibili de o raspundere imensa, mincinosilor oridinari ce sunteti. Mai are sens sa citam si aliniatul (3), care ii priveste pe disperatii astia de la OMV, care ar stoarce si ultima frantura de titeti, gaze naturale sau de sist, dupa care vor pleca fara sa se uite in urma, dupa capusele lor austriece, inregistrate pe teritoriul Romaniei? Mentionam doar ca bogatiile… fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, adica sunt in proprietatea unitatilor administrativ teritoriale, asa cum spune aliniatul (2), iar proprietatea privata este inviolabila( alin. 5), fapt care nu va permite sa intrati cu japca in curtile oamenilor dupa care sa negociati cu ei.

Legea 238/2004, art. 7:

(1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.

(2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri şi/sau permise.

(3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii.

(4) Durata servituţii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

Dupa cum reiese din acest articol folosit ca explicatie de Catalin Mangata, dreptul de servitute se dobandeste prin incheierea unei conventii intre parti cu respectarea prevederilor legale. Fapt care nu a avut loc pe teritoriul Lipanestiului, in mare parte nici cu proprietarii particulari si cu atat mai putin cu Consiliul Local, pentru care acea Hotarare care lipseste ar fi tinut loc de conventia invocata de art. 7.

In aceste conditii, domnilor Slaniceanu si Mangata, Neculaescu sau primarule Nica, pregatiti-va sa ne vedem in instanta daca incercati, macar, sa sfidati Constitutia Roamaniei, care este legea suprema in stat si este peste cea a petrolului, in ceea ce priveste dreptul de proprietate sau servitute. Sa va fie rusine si terminati o data cu abuzurile!

“Nu sunt de acord cu maniera in care SC Prospectiuni SA intelege sa-si duca la indeplinire sarcinile. S-a trecut peste avizul negativ dat de Consiliul Local Lipanesti, s-a intrat pe proprietate publica si privata, profitand de faptul ca oamenii nu sunt informati si s-a impanzit comuna cu echipamente specifice.  Acest fapt a creat panica in randul oamenilor. Abordarea locuitorilor comunei Lipanesti de catre SC Prospectiuni SA este defectuoasa, comunicarea precara, iar solutiile la problemele create lasa mult de dorit. In tot acest timp, insa, primarul comunei este plecat din localitate. Ma intreb, oare, nu stie ce se intampla?

Oare oamenii nu l-au ales sa fie langa ei si sa le apere interesele?”, ne-a declarat Gabriela Anghel.

Rusine SC Prospectiuni SA// Sub numele Conf. dr. Ing. Bogdan Mihai NICULESCU au postat un comentariu mincinos, in conditiile in care firma face abuzuri in Prahova. Argumentarea abuzului

Citeşte mai departe...Traim intr-o tara in care fiecare face ce vrea, incalcand legile, si culmea, acel “fiecare” urla din toti rarunchii crezand ca cine tipa mai tare …are dreptate. In aceasta dimineata, daca mai era nevoie, m-am convins ca SC Prospectiuni SA si OMV Petrom se afla intr-o mare eroare, cu buna stiinta, dar prin inducerea minciunilor in mintea opiniei publice, firmele cu pricina cred ca pot incalca legile in continuare, cu sau fara complicitatea autoritatilor.

Este incredibil cum SC Prospectiuni SA, inca se mai afla pe teritoriul localitatilor prahovene, cum prefectul care si-a dat seama ca sustinerea Incomodph.ro este reala, iar Prospectiuni incalca legea, nu actioneaza si nu emite un ordin al prefectului prin care sa ceara primarilor sa evacueze firma mentionata si sa aplice sanctiunile aferente.

Nemernicia umana a celor de la SC Prospectiuni SA merge pana acolo incat au fost in stare sa posteze un comentariu in dreptul articolului Atentie OMV Petrom//Doamna prefect a dat dreptate Incomodph.ro, SC Prospectiuni SA a intrat abuziv pe teritoriul comunei Lipanesti. Asteptam sa ia masurile necesare, de urgenta, care porneste din start cu o minciuna grosolana.

Cei de la Prospectiuni SA au posibilitatea de a trimite un drept la replica, asa cum au mai trimis si le-a fost publicat. In schimb, jucand murdar asa cum fac si cu intrarile abuzive pe teritoriul comunelor prahovene si nu numai, se preteaza la a scrie un comentariu , vezi Doamne, trimis de pe adresa de mail a domnului Bogdan Mihai NICULESCU. Conf. dr. ing., Departamentul de Geofizica, respectiv This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Suntem ferm convinsi ca profesorul Niculescu are alte treburi mai importante decat sa posteze comentarii, asa cum suntem convinsi ca domnul profesor nu putea sa posteze acest comentariu chiar de pe IP-ul SC Prospectiuni SA, dupa cum vedeti in imagine. Practicarea falsului de catre SC Prospeciuni SA si OMV Petrom pe aceasta speta este din ce in ce mai evidenta si solicitam prefectului Rodica Paraschiv sa intervina de urgenta pentru a stopa aceste abuzuri. In caz contrar ne vom adresa forurilor europene si internationale, pentru ca nu suntem datori sa inghitim asemenea marlanii, in conditiile in care nu se respecta legile acestei tari.

Comentariul la care facem referire,  pe care l-am sters deorece este o mizerie care n-are nicio legatura cu ce am sustinut, argumetat prefectului care ne-a dat dreptate sau, cel putin nu ne-a combatut cu argumente, pentru ca nu le avea, incepe asa:

„Din modul in care este pusa problema in articolul de fata rezulta clar faptul ca autorul acestuia nu este preocupat intr-atat de mult de respectarea dreptului cetatenilor asupra proprietatii private, cat mai ales este speriat de problema prezumtivelor exploatari de gaze de sist. Atat de mult incat se leaga de oricare "fir de ata" prin care ar putea impiedica desfasurarea lucrarilor de prospectiuni seismice in judetul Prahova.”

Citeşte mai departe...Nesimtitul care si-a permis sa posteze acest comentariu sub semnatura unui om respectabil, n-a inteles absolut nimic, pentru ca in fata doamnei prefect am sustinut doar incalcarea Legii Petrolului, intrarea abuziva a SC Prospectiuni SA in localitatea Lipanesti si in altele aflate in aceeasi situatie. Prezumtivele explorari, nu exploatari pe care le-am adus in discutie au la baza o adresa mincinoasa a OMV Petrom, care induce ideea falsa ca nu se fac ...explorari ale gazelor de sist. Sustinem in continuare acest lucru, pentru ca procedura seisimica 3D folosita de SC Prospectiuni SA este intratat de performanta incat pot descoperi si zacaminte de aur daca ele exista, nu numai de sist. Si sa nu spuna cineva dintre acesti nesimtiti de la SC Prospectiuni SA sau OMV Petrom, ca nu vor consemna existenta gaselor de sist daca ele vor fi descoperite prin metoda seismica 3D, pentru ca ar continua minciuna scrisa in documentele oficiale.

Asadar, ca sa ii facem sa inteleaga pe acesti abuzatori ordinari care, cu sprijinul autoritatilor incalca drepturile de proprietate atat ale autoritatilor cat si ale cetatenilor, in timp ce prefectul inca astepta in loc sa ia masurile necesare, vom argumenta sustinerea noastra.

Legea 238/2004- legea Petrolului

ART. 7

(1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.

(2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor  alin. (1) se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri şi/sau permise.

(3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii.

(4) Durata servituţii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fideterminate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

Dupa cum vedeti, alin. 2 spune foarte clar care este procedura pentru exercitarea dreptului de servitute conferit prin Legea Petrolului. Astfel, SC Prospeciuni SA trebuia incheie o conventie( in cazul unitatilor administrativ teritoriale sa se aprobe o Hotarare de Consiliu Local)  dupa ce firma ar fi notificat Lipanestiul, in cazul nostru.

Ce a facut SC Prospectiuni SA? S-a folosit abuziv de prima parte a prevederii alin. 2, adica doar a notificat si, in baza notificarilor a considerat suficient sa intre cu japca pe domeniul public al localitatii Lipanesti si al cetatenilor, fara incheierea unei conventii, pe baza careia sa plateasca renta instituita de lege. La fel in oricare alta localitate din tara.

Nu s-a ajuns in instanta, nu s-a dat dreptul unitatii administrativ teritoriale sa isi apere interesele in instanta, ci s-a intrat cu japca, asa cum cu mare emfaza spun reprezentantii SC  Prospectiuni SA si OMV Petrom ca fac de 60 de ani. Cu toate ca legea Petrolului este in vigoare din 2004.

Dand dovada de stupizenie, oamenii firmelor mentionate recunosc ca incalca dreptul de proprietate al cetatenilor si al unitatilor administrativ teritoriale si se mai si lauda cu asta.

Acum intelegi idiotule care ai semnat comentariul in numele unei somitati in materie de geofizica, punandu-l intr-o situatie jenanta, ca eu am sustinut ca s-a incalcat legea inainte de a-mi exprima temerile personale, care nu au nicio relevanta in aceasta ecuatie?

Astept din partea SC Prospectiuni SA sa identifice cine a postat acest comentariu, sa ii faca public numele si sa ia masurile disciplinare asupra acestei persoane. De asemenea, astept sa isi scoata utialejele de pe teritoriul comunelor prahovene pana la intrarea in legalitate, iar de la doamna prefect astept, ca ieri daca se poate, sa emita ordinul prin care sa se aduca situatia la normalitate, inlaturandu-se abuzurile care au loc chiar sub ochii domniei sale.

 

Megateapa data de firma Iuliei Stanciu si faza in care se afla acum

Citeşte mai departe...Va promiteam in urma cu ceva timp ca o sa revin cu un articol despre o megateapa data de Iulia Stanciu, fiica fostului primar Emil Calota si sotia fostului consilier local PSD, George Stanciu. Megateapa nu a dat-o in nume personal, ci prin intermediul firmei SC Interio Investment Europe SRL, probabil, pe fondul regresului inregistrat in ultimul an, daca e sa tinem cont de faptul ca sotul domniei sale, George Stanciu, a inchis restaurantul Bulevard si, ulterior, pe cel denumit Trattoria del Boca, parca. Raman la parerea mea ca iesirea din politica a cauzat aceste regrese financiare in familia Stanciu dar, cu siguranta, si le vor rezolva. Ideea acestui articol a pornit de la o informatie care spunea ca firma doamnei Stanciu ar fi tepuit o banca cu 7.500 de euro. Ma si gandeam ca la valoarea lor, o asemenea “teapa” ar fi doar dintr-o neglijenta, nu din neputinta sau cu rea vointa. Mergand, insa, pe fir, am constatat ca aceasta asa zisa teapa este o teapa in toata regula, iar cauzele sunt cunoscute doar de Iulia Stanciu, la fel cum firma domniei sale este indrituita sa suporte consecintele, care nu sunt tocmai de neglijat.

Citeşte mai departe...Din cate putem observa din imaginea alaturata, este vorba despre Banca Unicredit Tiriac, catre care,  SC Interio Investment Europe SRL a emis un Bilet la Ordin (B.O) in data de 03.04.2008, scadent la data de 03.02.2012. Suma pentru care a fost emis acest B.O a fost de 745.769, 11 euro. Numarul dosarului prin care cele doua parti s-au judecat este 5596/281/2012, fapt care ne poate duce cu gandul ca SC Interio Investment Europe SRL ori n-a platit toata suma la scandenta si a ramas cu restanta, ori n-a platit nimic. Cert este ca vorbim de un BO neacoperit, fapt ce ar putea induce ideea de inselaciune ( art.244 Noul Cod Penal) dar potrivit declaratiile reprezentantilor bancii: “Avand in vedere obligatia de confidentialitate, UniCredit Tiriac Bank nu va poate oferi informatii referitoare la clientii, partenerii sau furnizorii sai. De asemenea, fiind vorba despre o procedura de executare aflata in desfasurare, nu putem da niciun fel de detalii”.

Pentru ca este vorba despre o procedura de executare aflata in desfasurare, chiar daca pare greu de crezut, ii uram familiei Stanciu sa iasa din aceasta situatie neplacuta si sa traga invatamintele necesare din ea, pentru a nu mai ajunge in astfel de postura delicata. Mult succes!
Sursele foto: Facebook si spete.info

Doamna prefect, ale cui interese le aparati?// Primarul din Lipanesti e pe blat cu SC Prospectiuni SA ori e doar incompetent?

Citeşte mai departe...Initial, cand am avut prima discutie cu Robert Nica, primarul din Lipanesti, despre modul abuziv in care SC Prospectiuni SA isi desfasoara lucrarile de explorare in localitate, fara acordul Consiliului Local, care nu a aprobat nicio Hotarare, acesta mi s-a parut de buna credinta. De atunci au trecut cateva saptamani bune, timp in care realizez ca primarul este departe de a fi cel care mi s-a parut initial. Omul acesta nu are nicio autoritate in Lipanesti, iar SC Prospectiuni SA face ce vrea in continuare, desi nu are acordul nimanui, nici macar al cetatenilor sau, ca sa nu mai comenteze cineva, doar al catorva, nesemnificativi ca numar. Veti vedea mai jos raspunsul primarului in care confirma ca nu exista nicio Hotarare de Consiliu Local care sa permita accesul SC Prospectiuni SA si, implicit OMV Petrom, parte contractanta, pe teritoriul Lipanestiului.

Lipsa de inspiratie in aplicarea autoritatii pe care o are ca primar, ca sa nu spunem incompetenta, excede limititele intelegerii noastre si ne duce cu gandul ca Robert Nica este nu-si merita functia pe care o detine pentru ca lucreaza impotriva celor care l-au votat. Domnia sa, asa cum veti vedea in raspunsul la solcitarea Incomodph.ro, conform Legii 544/2001, spune ca “discutarea accesului SC Prospectiuni SA  pe domeniul public al localitatii a fost inclusa pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local”. Pai, in aceste condititii punem si noi fireasca intrebare: DUPA MAI BINE DE PATRU LUNI DE CAND SC PROSPECTIUNI SA BOMBARDEAZA LOCALITATEA SI, PROBABIL, SE APROPIE PE FINALUL ACTIVIITATII DACA NU A TERMINAT DEJA, CUM ESTE POSIBIL CA DE-ABIA ACUM SA SE PROPUNA DISCUTAREA, IN VIITOAREA SEDINTA DE CONSILIU LOCAL ACCESUL FIRMEI MENTIONATE PE TERITORIUL LIPANESTIULUI? Pana acum unde ati fost domnule primar, cand oamenii din localitate va cereau ajutorul?

Ne intrebam de asemenea, de ce domnul primar nu a activat Politia Locala si, eventual sa ceara spijinul Inspectoratului Judetean de Politie pentru a scoate din localitate utilajele, cablurile si toate echipmentele SC Prospectiuni SA cu tot cu angajatii ei?

Sunt intrebari firesti pentru un primar care dovedeste ca nu intelege ce cauta in acea functie, daca nu apara interesele cedtatenilor care l-au votat si se trezeste la spartul targului( Vezi AICI, AICI si AICI pozitia noastra in acestz caz). Un alt personaj in toata aceasta ecuatie este doamna prefect, Rodica Paraschiv care uita care este menirea functiei pe care o detine. Adica aceea de reprezentant al Guvernului in teritoriu, pozitie care ii permitea sa intervina la Lipanesti pentru a stopa abuzurile SC Prospectiuni SA. Doamna prefect, nu numai ca nu a intervenit, dar nu a fost in stare sa exprime o pozitie oficiala, asa cum se cuvenea, in legatura cu modul in care se incalca dreptul de proprietate al unei unitati administrativ teritoriale pentru care domnia sa trebuie sa fie scut!

Nu vrem sa credem zvonurile care spun ca Rodica Paraschiv a fost pusa in functie la dorinta deputatului Sebastian Ghita, pana la urma nici nu conteaza ce dorinte are Ghita, ci este important ca doamna prefect sa isi cunoasca atributiile stabilite prin lege  si sa actioneze in consecinta pentru banii pe care ii primeste.

OMV Petrom a depasit de mult sferele unui raport juridic  onest cu statul roman, pe care l-a stors cum a putut mai bine. La asa politicieni, asa tara!

Vom reveni cu amanunte…zau ca merita sa le urmariti:))))
Citeşte mai departe...

SC PROSPECTIUNI SA: DREPT LA REPLICA

Citeşte mai departe...Inainte de a va lasa sa cititi dreptul la replica al SC Prospectiuni SA la articolul mentionat mai jos, vreau sa fac cateva precizari. Prima ar fi ca apreciez deschiderea pe care aceasta firma o are in comunicarea cu presa si cetatenii, prin comparatie cu cei de la OMV Petrom, in speta Nicolae Neculaescu, directorul adjunct al OMV Petrom SA zona de productie 7 Muntenia Est si asistenta lui de buzunar, Madalina Dumitru care, timp de trei luni au dat dovada de o nesimtire fara margini, refuzand sa stea de vorba despre un caz( despre care o sa relatez cand voi avea toate datele) care privea OMV si sa discutam despre un proiect. Acesti doi nesimtiti sunt motivul principal al aversiunii mele fata de OMV Petrom si, de fiecare data cand vor gresi, voi fi acolo.

In ceea ce priveste dreptul la replica de mai jos spun asa:

  1. Potrivit documentelor pe care le am, SC Prospectiuni SA are una dintre autorizatiile mentionate, respectiv Autorizatia eliberata in comun de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale( nr. 5/08.01.2010) si Ministerul Administratiei si Internelor- Directia Generala a Politieci Bucuresti( nr. 120872/ 16.02.2010) care se vizeaza anual, expirata din data de 14.02.2014.
  2. In cea de-a doua precizare facuta de SC Prospectiuni SA de mai jos, reprezentantii firmei confirma ca „    Procedurile de achiziţie date pe care le folosește Prospecţiuni SA sunt similare cu cele folosite pentru toate tipurile de resurse minerale”, implicit pentru cele care stau la baza viitoarelor presupuse explorari si exploatari de gaze de sist ale OMV Petrom. Noi am spus in articolul mentionat, ca exista suspiciunea de fals si uz de fals, pentru ca in adresele oficiale inregistrate la primaria Lipanesti se mentioneaza ca „studiile nu vizeaza explorarea si exploatarea gazelor de sist”, iar peste cativa ani, daca se vor gasi aceste zacaminte si vor fi exploatate, atunci se activeaza infractiunile la care am facut referire.

 
DREPT LA REPLICA

 Pozitia oficiala a companiei Prospectiuni cu privire la articolul aparut in data de 02.07.2014, pe site-ul www.incomodph.ro: Lipanesti nu permite prospectiunile seismice 3D. Ce nu spune OMV Petrom atunci cand afirma ca prospectiunile lor nu au legatura cu gazele de sist?!

Jurnalist: Eugen Cristescu

Data: 04.07.2014

 

Stimate domnule Eugen Cristescu,

Compania noastră apreciază activitatea dumneavostră jurnalistică şi faptul că sunteţi un lider de opinie preocupat de interesul public şi dreptul la informare. De aceea, în calitate de cititori, am sesizat că pe data de 2 iulie 2014 aţi publicat un articol sub titlul “Lipanesti nu permite prospectiunile seismice 3D. Ce nu spune OMV Petrom atunci cand afirma ca prospectiunile lor nu au legatura cu gazele de sist?!.

De aceea, dorim să răspundem întrebărilor dumneavoastră la fel cum facem în fiecare zi, în dialogul pe care îl avem cu jurnalişti de pe întregul teritoriu al României, care ne transmit întrebări şi ne solicită puncte de vedere pentru a relata despre subiectul prospectării resurselor naturale. Suntem o companie deschisă şi ne dorim informarea corectă a tuturor jurnaliştilor şi, implicit, a publicului din România. De aceea, ne exprimăm deschiderea către dialogul cu dumneavoastră şi vă îndemnăm să vă adresaţi biroului nostru de relaţii cu presa ori de câte ori sunteţi interesat să dezvoltaţi subiecte care au legătură şi cu activitatea noastră.

Referitor la articolul menționat mai sus, vă punem la dispoziție următoarele informaţii, pe care vă solicităm să le aduceţi la cunoștinţă cititorilor dumneavoastră, în virtutea dreptului la replică:

1)     Prospecţiuni SA operează în conformitate cu cerinţele legale impuse de statul român şi a fost autorizată de ANRM (Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale) în vederea furnizării serviciilor de achiziţii de date geofizice. Compania deține toate permisele şi aprobările de la Ministerul Mediului, de la autorităţi guvernamentale şi de la furnizori de utilităţi şi infrastructură pentru a opera activitatea de prospectare. La rândul său, conform acestor avize, Prospecţiuni SA a notificat autorităţile locale cu privire la lucrările sale.

2)     Procedurile de achiziţie date pe care le folosește Prospecţiuni SA sunt similare cu cele folosite pentru toate tipurile de resurse minerale. Prospecţiuni SA utilizează tehnici sigure şi echipamente moderne de obţinere a datelor. Legat de activitatea companiei din comuna Lipăneşti, în funcţie de tipul solului şi nu de al resurselor căutate, utilizam maşini care generează vibraţii sau mici explozii controlate, ambele fiind surse de generare a undelor elastice. Acestea sunt metode clasice, care nu au efecte asupra mediului sau a oamenilor, şi sunt practicate în România de peste 60 de ani.

Vă asigurăm încă o dată că aveţi toată susţinerea noastră în realizarea materialelor.

Atitudine civica// Unde e primarul din Lipanesti sa vada cum iau femeile atitudine in locul lui?(video)

Citeşte mai departe...In drumul anchetei noastre jurnalistice de la Lipanesti, de ieri, am intalnit mai multe persoane revoltate de faptul ca SC Prospectiuni SA si-a montat aparatura pe domeniul public, langa casele lor, fara aprobarea Consiliului Local. Revolta acestor persoane este justificata impotriva, practic, a unui viol de domiciliu, fie el si public, pe care OMV Petrom, prin SC Prospectiuni SA il face in localitatile in care consiliile locale au spus NU prezentei lor acolo. Vezi AICI contra-argumentele noastre la argumentele firmei de prospectiuni.

Este admirabila luarea de pozitie a femeilor din localitatea Lipanesti, in conditiile in care primarul Robert Nica este de negasit in ultimele zile si pare ca face jocul OMV Petrom si SC Prospectiuni SA, pe tacute. Domnia sa nu-si da seama de repercusiunile pe care le poate avea lipsa sa de atitudine si nu intelegem sa fim de acord cu raspunsul dumnealui la comenzile pe care, poate, le-a primit ca sa stea pe burta. Ne gandim aici la ancheta pe care o are pe rol, care ar putea fi un buton pe care se apasa din cand in cand, ca sa nu ia o pozitie asa cum se cuvine unui edil care se respecta. Este o supozitie care incearca sa justifice neimplicarea primarului din ultimele zile, ceea ce constituie o pata pe obrazul sau politic dar, mai ales, administrativ. Femeile din localitate i-au dat o lectie de moralitate primarului Robert Nica si orcarui primar din tara asta care ramane mut si orb la incercarile de intimidare ale OMV Petrom si SC Prospectiuni SA si face jocul acestora in detrimentul cetatenilor care i-au votat. Nu vreau sa spun mai multe despre ce urmeaza sa fac, pentru ca nu vreau sa dau idei, dar ma revolta japca pe care cele doua mari firme invocate mai sus inteleg sa o foloseasca pentru a-si atinge obiectivele. Suntem pe urmele lor si vom face tot ce este posibil ca cei vinovati sa raspunda in fata legii, fie ca sunt reprezentantii OMV Petrom, SC Prospectiuni SA ori ai autoritatilor publice locale sau centrale.

Multumim pe aceasta cale doamnei Elisabeta Branoiu, una dintre persoanele care au dat dovada de simt civic si au luat atitudine filmand angajatii SC Prospectiuni SA care, fara nicio jena, montau cablurile pe domeniul public, desi Consiliul Local nu le-a dat aprobarea sa exploreze zona. Mentionam aici si pe doamna Diaconu care a luat atitudine, dand dovada de curaj, fata de primarul Nica Robert, care ne arata ca nu are asa ceva.
O intrebare pentru administratia locala: Exista Politie Locala in localitate?
Va invit sa urmariti filmarea pusa la dispozitie de Elisabeta Branoiu:

Lipanesti nu permite prospectiunile seismice 3D. Ce nu spune OMV Petrom atunci cand afirma ca prospectiunile lor nu au legatura cu gazele de sist?!

Citeşte mai departe...Pana acum, capitolul fracturare hidraulica si gaze de sist a fost doar o problema pe care o urmaream din afara, pentru ca nu avusesem documentele care sa  ma edifice asupra acestui tip de exploatare a gazelor. Dar, mai ales, asupra impactului asupra zonelor unde OMV Petrom doreste sa intervina. Ma simt dator fata de cititorii Incomodph.ro cu o ampla prezentare a activitatii Petrom inca de la infiintare pana in prezent si, din acest motiv, de fiecare data cand am ocazia, pana voi finaliza acel material, ma prezint cu noutati.

Astfel, in acest articol vom vorb I despre prospectiuni, atat ca substantiv comun cat si ca substantiv propriu, pentru ca exista o SC Prospectiuni SA Bucuresti, ce apartine marelui magnat Ovidiu Tender, care a incheiat un contract cu OMV Petrom pentru a face…prospectiuni geolgice, cel putin la prima vedere. Locul? Comuna Lipanesti unde, pe data de 12 iunie 2014, desi s-a aflat pe ordinea de zi, proiectul de Hotarare de Consiliu Local, nu a fost aprobat. Asadar, consilierii locali, nu si-au dat acordul ca SC Prospectiuni SA sa dinamiteze zonele de mai jos pentru a afla daca exista vreun zacamant gaze naturale in localitate, desi situatia materiala a primariei nu este una pe roz:

Citeşte mai departe... 

Informatiile noastre referitoare la acest proiect de hotarare care nu a trecut in Consiliul Local, motiv pentru care ii felicitam pe membri acestuia, erau ca prefectul judetului, Rodica Paraschiv l-ar fi sunat pe primarul Robert nica si, imperativ, i-ar fi spus sa faca ce-o face si sa introduca, din nou, proiectul pe ordinea de zi in perioada urmatoare. Mai mult, “ordinul” ar fi fost acela ca nu numai sa fie introdus proiect, ci sa si fie votat. Asta dupa ce, cu doua luni in urma, proiectul a fost votat, dar nu a mai fost semnat de consilierii locali. Daca a fost cu adevarat asa, conform informatiilor noastre, nu stim, pentru ca primarul Nica ne-a declarat ca a fost o convorbire telefonica intre domnia sa si prefect, pe aceasta tema, dar a avut alta conotatie. Va lasam sa urmariti materialul video, dupa care intram abrupt in aceasta problema a prospectiunilor si conotatiilor lor ulterioare asupra zonelor ce se doreste a fi exploatate.

Sub semnatura …nu se exploreaza si exploateaza gaze de sist. Nu acum, dar daca vor fi gasite in subsol acum si exploatate peste cativa ani, nu va fi fals si uz de fals?

Intors de la primaria Lipanesti, am inceput sa studiez aceasta problema care framanta multi romani, mai ales ca si consecinte asupra zonelor unde se fac prospectiunile, dupa ce va incepe explorarea, dar mai ales exploatarea gazelor prospectate. Fie ca sunt gaze naturale sau de sist, ele tot gaze sunt, iar prospectiunile asta vor sa scoata la iveala, existenta lor. Prima posibila infractiune pe care am sisizat ca OMV Petrom ar putea-o face pe termen lung, este aceea de fals in declaratii si uz de fals, si reiese din adresele catre primarii, unde sub semnatura directorului de divizie, Gabriel Ionescu, prin adresa 1859/ 21.03.2014 se specifica…clar ca, si citam: “Lucrarile din cadrul proiectului mentionat, nu au in vedere explorarea si exploatarea gazelor de sist. Scopul proiectului este identificarea resurselor de petrol si gaze naturale”.

In data de 27.05.2014, OMV Petrom revine cu o adresa in care reitereaza aceasta grosolanie de afirmatie, prin adresa GS nr. 27/ 5.05.2014, sub semnatura lui Gabriel Selischi, membru al Directoratului Responsabil pentru Explorare si Productie:” Mentionam ca studiile vizeaza stratul geologic din care se produce deja. Studiile nu vizeaza explorarea si exploatarea de gaze de sist. OMV Petrom nu deruleaza activitati de explorare si exploatare a gazelor de sist, toate activitatile noastre sunt activitati de explorare si exploatare de titei si gaze naturale…”. Asadar, in doua adrese pe care le avem la dispozitie, semnate de oameni cu responsabilitate din OMV Petrom, se specifica un lucru: nu se vizeaza explorarea si exploatarea gazelor de sist.

 Citeşte mai departe...

De ce fac aceasta precizare? Pentru ca, asa cum spuneam, exista suspiciunea de fals in declaratii si uz de fals a celor doi directori, dar nu ar intra in vigoare acum. In acest moment, afirmatiile de mai sus, sunt reale si la mintea cocosului, pentru ca intradevar, ceea ce SC Prospectiuni SA efectueaza pe teritoriul primariilor prahovene sunt …prospectiuni, de unde se doreste a se afla daca exista zacaminte de titei si gaze naturale. Este cert, in schimb, ca prin metodele folosite, se poate afla si daca exista gaze de sist in zona. Semantic, SC Prospectiuni SA este acoperita de catre OMV Petrom, pentru ca prima firma nu face decat sa incerce sa afle ce se afla in subsolul tarii, pe fasiile acordate celei de-a doua de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, prin acte aditionale( vom vorbi si despre asta). Contractul dintre cele doua firme se refera doar la efectuarea prospectiunilor, la comanda OMV Petrom si pe bani grei.

De ce suspectam infractiunea de fals? Simplu, iar ea nu intervine acum pentru ca, asa cum spuneam, in aceasta faza nu este vorba despre explorarea si exploatarea gazelor de sist, ci de prospectarea lor. Suntem curiosi ce vor spune domnii Gabriel Selischi si Gabriel Ionescu, peste cativa ani, dupa ce vor si gasit acum gaze de sist si vor purcede la explorarea si exploatarea gazelor de sist? Va fi sau nu va fi un fals in prima secunda in care se va for a pentru gazele de sist? Pana atunci, domniile lor vizeaza faptul ca oamenii vor uita si nu vor avea ce sa mai faca. Un avocat bun, are ce sa faca, din punctul nostru de vedere, in legatura cu aceste  falsuri. Este un fel de prosteala, gandita binisor de juristii OMV care, daca trece neobservata peste ani, in Romania Petrom va exploata gaze de sist si nimeni nu va avea ce sa spuna. Dar noi vom avea!

ANRM a pus la dispozitia OMV Petrom o multime de subsoluri, inca inainte sa vina austriecii

Asadar, la baza acestor prospectiuni stau acte aditionale pe care ANRM si Societatea Nationala a Petrolului Petrom SA le-a semnat incepand cu anul 2000, prin HG 287. La aceasta se adauga Hotărârea 888/2011, privind aprobarea Actului Adiţional nr. 2 la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului „Petrom” - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 287/2000. Acestea sunt datele jurdice in baza carora se executa prospectiunile seismice 3D executate de SC Prospectiuni SA, conform contractului de servicii de seismologie nr.8460015482/6 din 26 noiembrie 2012.

Ceea ce este demn  de remarcat sunt doua lucruri din Avizul 777-C/03.10.2013, obtinut  pentru executarea de lucrari de prospectiune seismica 3D pentru hidrocarburi:

“-lucrarile de achizitie 3D vor fi finalizate pana la 01.10.2014

Resonsabilitata lucrarilor executate cat si a eventualei contaminari a mediului ii revin in totalitate titularului de acord petrolier”

Avizul este semnat de directorul general Claudia Raileanu si, la o judecata inteleapta, intelegem ca pe ANRM il cam doare in cot ca OMV Petrom contamineaza zonele prospectate, conform principiului poluatorul plateste. De altfel, un principiu care nu are nicio treaba cu prevenirea contaminarilor, cu atat mai mult cu cat ANRM nu-si asuma nimic, ci doar da subsolul in cercetare, explorare, dezoltare si exploatare austirecilor. De asemenea, de retinut este faptul ca mai sunt trei luni pana la expirarea avizului care permite OMV Petrom sa efecueze prospectiuni, prin intermediul SC Prospectiuni SA in Prahova si alte zone ale tarii.

Va urma…

P.S. Vom vorbi si despre incercarile SC Propectiuni SA de a pacali autoritatile,  mai pe larg, in episodul viitor.
Citeşte mai departe...

Newsletter

  1. Comentarii
  2. Noutati
  3. Top Stiri

Facebook

Statistici

Vizitatori
787
Articole
3414
Număr afișări articole
7188730
Vizitatori

Statistici

Azi279
Ieri512
Saptamana791
Luna7485
Total2674307

Currently are 55 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de primarul ADRIAN DOBRE?

Conect

Parteneri

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.