Romania Curata// PH de la Patria Hoților. Cum a acaparat ”Marea Familie” Ghiță-PSD un județ

f_200_200_15658734_00_images_2012_anchete_sebi_ghita22.jpg”PH de la Patria Hoților” era o glumă care pornea de la prescurtările de pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor (în care fiecare județ avea propriile interpretări). Sebastian Ghiță și acoliții lui din Prahova au transformat gluma într-o tristă realitate. România Curată a monitorizat mai multe rechizitorii DNA şi vă prezintă personajele care au pus stăpânire pe unul dintre cele mai bogate judeţe ale ţării. E vorba de personaje care şi-au extins şi doreau să îşi consolideze puterea la nivelul întregii ţări după ce premierul Victor Ponta ar fi câştigat alegerile prezidenţiale de anul trecut. Nu a fost să fie, iar acum au de-a face cu procurorii. Ne place să credem că toate aceste personaje cu probleme penale ar fi dat piept cu Justiţia independentă chiar şi dacă Victor Ponta ar fi ajuns preşedinte, însă acest lucru rămâne doar un exerciţiu de imaginaţie. Rămâne întrebarea cum a fost posibil ca o astfel de putere să fie acumulată – pe baze ilegale, susţin acum procurorii –  în ultimii 20 de ani în complicitate cu instituţii de forţă ale statului şi hrănită cu bani publici.

Sebastian Ghiţă zis Sebi sau Mogulaşul (în interceptările din dosarele penale) – 36 de ani, deputat de Prahova la primul mandat. Şi-a dat demisia din PSD la sfârşitul anului trecut după ce a aruncat vina pierderii alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta pe „comunistul“ Ion Iliescu. Bun prieten cu premierul. E de notorietate faptul că Victor Ponta şi Sebi Ghiţă au fost împreună în Dubai, prin cluburi, după ce premierul a pierdut alegerile. Ghiţă e multi-milionar în euro. Potrivit propriei declaraţii de avere, deputatul l-a împrumutat pe amicul lui, Alex Iacobescu, managerul de la România TV, cu peste 90 de milioane de euro şi 9 milioane de dolari. Ghiţă a declarat ceasuri de 900.000 de euro, bijuterii de peste 3 milioane de euro, tablouri de 13 milioane de euro şi un cont în Elveţia de 18 milioane de euro.

Deputatul are două dosare penale. Unul trimis deja pe masa judecătorilor în care este acuzat că i-a dat şpagă o casă fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu. În schimb, edilul ar fi acordat ilegal clubului de baschet Asesoft controlat de Ghiţă o finanţare nerambursabilă de 1,5 milioane de lei. Al doilea dosar al lui Ghiţă este încă în anchetă, cel în care a fost arestat cumnatul premierului. Deputatul este acuzat de mai multe infracţiuni precum trafic de influenţă, evaziune fiscală de 8 milioane de euro, spălare de bani de aproape 30 de milioane de euro şi coruperea alegătorilor.

Sebastian Ghiţă este prezentat de procurori drept „capo di tutti capi“ al famigliei din Prahova. Chiar şi familia baronului local, Mircea Cosma, ar fi subordonată lui. Ghiţă ar controla 51 de firme prin 23 de interpuşi, prieteni sau rude. Toate aceste firme au câştigat contracte de zeci de milioane de euro cu statul printre care şi instituţii de forţă precum MAE, STS, Institutul de tehnologii avansate al SRI, etc.

Sechestru nelimitat pe avere. În iunie, odată cu extinderea acuzaţiilor în dosarul fondurilor europene pentru canalizare, procurorii DNA Ploieşti au instituit sechestru asigurător nelimitat pe averea şi firmele controlate de Ghiţă în vederea confiscării extinse. Procurorii au declanşat şi verificări ale modului în care firmele lui Ghiţă au obţinut contracte cu bani publici în ultimii 15 ani. Înalta Curte a ridicat însă sechestrul, dar l-a menţinut parţial în cel de-al doilea dosar.Acţiunea arată însă o schimbare radicală de perspectivă: acelaşi stat care l-a hrănit şi susţinut pe Ghiţă şi-a dat seama acum că imperiul lui ar fi fost construit pe baze ilegale.

Premieră juridică. Procurorii au încercat şi să îi interzică deputatului să îşi exercite funcţia în Parlament, însă Instanţa Supremă nu a fost de acord. Judecătorii i-au ridicat şi interdicţia de părăsi Ploieştiul, însă au menţinut-o pe cea de a părăsi ţara.

Numele deputatului se leagă în principal de grupul de firme Asesoft, fondat de el. Timeline cu evoluţia acţionariatului Asesoft Internaţional potrivit datelor de la Registrul Comerţului:

2001: Este înfiinţată Asesoft Internaţional Ploieşti cu următorii asociaţi: Sebastian Ghiţă – 96%, părinţii acestuia, Petre şi Maria Ghiţă, fratele Alexandru Ghiţă – câte 1% şi Elena Vasile – 1% având ca obiect de activitate realizarea şi furnizarea de programe. Sebi Ghiţă este administrator.

iunie 2005: Sebastian Ghiţă este înlocuit de Alexandru Iacobescu în funcţia de administrator.

28 decembrie 2005: majorare de capital. Sebastian Ghiţă deţine 99,4 %, iar ceilalţi acţionari câte 0,14%.

ianuarie 2008: firma este administrată de un Consiliu de Administraţie format din preşedinte Cristian Anastasescu – administrator executiv (cumnatul lui Sebastian Ghiţă), Alex Iacobescu – membru şi administrator neexecutiv, Sorin Adrian Chirilă – membru şi administrator neexecutiv. Elena Vasile se retrage prin cesionarea părţilor sociale către Alexandru Ghiţă.

2009: acţionariatul este următorul Sebastian Ghiţă – 99, 5%, Petre Ghiţă – 0,11 %, Maria Ghiţă – 0,11%, Alexandru Ghiţă – 0,28%, activitatea principală fiind realizarea soft-ului la comandă.

februarie 2011: Asesoft Internaţional este preluată de off-shore-ul Minasee Holding Ltd înfiinţată la Limassol, Cipru. Sebastian Ghiţă deţinea 100% din capitalul social.

noiembrie 2012: se revocă din funcţia de administrator Alexandru Iacobescu şi se numeşte în locul acestuia Cristian Năstăsoiu. Alex Ghiţă cesionează părţile sociale către părinţii Petre şi Maria Ghiţă.

ianuarie 2013: Părinţii fraţilor Ghiţă se retrag din firmă prin transmiterea părţilor sociale lui Cristian Năstăsoiu care va deţine astfel 0,57 % din capitalul social, diferenţa de 99,42% fiind deţinută de Minasee Holding Ltd.

Lista firmelor presupus controlate de Ghiţă, "CV-urile" personajelor din anturajul deputatului, printre care Mircea si Vlad Cosma, scriptul unor interceptari telefonice dintre Ghita si terti... le puteti gasi AICI.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Newsletter

Facebook

Statistici

Vizitatori
309
Articole
3389
Număr afișări articole
6705358
Vizitatori

Statistici

Azi107
Ieri463
Saptamana1635
Luna17881
Total2567535

Currently are 280 guests and no members online

Sondaj

Sunteti multumit de activitatea primarului IULIAN BADESCU?

Da - 15.8%
Nu - 84.2%

Total votes: 2585
The voting for this poll has ended on: 28 Oct 2015 - 00:00

Conect

Parteneri

Telefoane utile

Apel unic de urgenta
112
CJ Prahova
0244/597171
IPJ Prahova
0244/595.340
Garda de mediu
0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului
0244 / 544.134
Telefonul primarului
0800.800.884
Protectia consumatorului
0244/ 576.436
Prefectura Prahova
0244/ 51.45.45
Electrica
0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz
0244.597.786
Apa Nova
0244.407.600
Anticorupţie
0800.806.806

Autentificare

Copyright © 2017 INCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.